Ion Spătaru, funcţionar public de o viaţă, se simte la fel de bine printre documente, precum şi printre albine. S-a făcut apicultor de voie-de nevoie, acum 27 de ani, şi, sprijinit de soţia Anastasia, întreţine o prisacă cu circa 50 de familii de albine. A învăţat meseria de apicultor de la zero, de sine stătător, neobosit, răsfoind mii de pagini de literatură specializată sau, mai nou, citind zeci de forumuri pe internet. „Pentru a obţine produsul, fiecare apicultor trebuie să lucreze individual, iar pentru a comercializa marfa asocierea este o idee bună”, se arată convins domnul Ion.
„Prin anul 1989, când zvonurile despre destrămarea URSS-ului prindeau contururi reale, iar ziua de mâine aducea multă incertitudine, am început să mă gândesc cu ce m-aş putea ocupa”, îşi aminteşte Ion Spătaru. Mai mulţi factori, dar şi amplasarea locuinţei la poalele pădurii din marginea oraşului Soroca, l-au determinat să aleagă apicultura. Din fericire, nici la slujbă nu a renunţat, combinând armonios serviciul cu apicultura. După ce a studiat mii de pagini de literatură de specialitate, a trecut de la teorie la practică. La început a cumpărat împreună cu un verişor cinci stupi de albine, au învăţat lucrul de bază. După doi ani, cei doi s-au separat. „Apicultura se face de unul singur, nu în tovărăşie, fiecare fiind responsabil de ceea ce face. Când sunt doi-trei, vine fiecare cu ideea sa, iar când cineva greşeşte, nu dai de capăt a cui e greşeala”, conclude domnul Ion.
Din considerentele de spaţiu limitat, apicultorul a ales stupii multietajaţi tip „Cuc”, având corpuri de 8 rame, pe care i-a aranjat pe două pavilioane mobile. „Tipul de stupi verticali îmi permite să selectez foarte clar mierea după calitate. Colegii care scot mierea din stupii orizontali nu pot aşa”, ne explică apicultorul.
Principala direcţie de activitate este producerea mierii-marfă. Albinele de rasă carpatină aborigenă, pe care le îngrijeşte familia Spătaru, produc anual de la 30 kg per familie până la 100, în dependenţă de condiţiile climaterice şi alţi factori. Spre exemplu, în 2014 productivitatea medie a constituit 30 kg de miere per familie. Totuşi, prisăcarul mai experimentează şi cu creşterea reginelor, utilizarea altor tipuri de stupi etc.
„În calitate de experiment am încercat creşterea reginelor artificiale cu cutia Jenter. Împreună cu vărul Tudor Mărgineanu ne-am asociat şi am procurat o cutie Jenter la începutul anilor 2000, pe care o utilizăm efectiv pentru necesităţi personale în ultimii 3 ani. Tot în această perioadă mai practicăm şi producerea apilarnilului (produs apicol obţinut din larve de trântor – n.r.) , dar în cantităţi mici, pentru necesităţi personale. Tot în cantităţi reduse şi pentru uz personal producem polen”.
Un alt experiment al apicultorului îl constituie utilizarea, pentru câteva familii de albine, a stupilor din polistiren. Se consideră că astfel de stupi păstrează mai bine căldura. Pentru că preţul acestora este usturător, având o practică bună în a face stupi (şi-a meşterit singur toţi stupii), prisăcarul i-a făcut singur şi pe aceştia, însă nu a rămas prea mulţumit de rezultatul experimentului.
„Am făcut stupi din lemn la început, acum avem un experiment de 2 ani cu stupi din polistiren. Occidentul lucrează anume cu acest tip de stupi, drept că densitatea materialului la ei e mai mare. Tot sunt verticali, pe 10 rame. Dar albinele îl rod pe dinăuntru. La drept vorbind, diferenţă semnificativă în dezvoltarea familiilor de albine în pavilioane şi stupii de polistiren n-am constatat”, conchide domnul Ion.
Obişnuit cu regula la locul de muncă, şi-a organizat bine şi ocupaţia de suflet. Într-un registru sunt însemnările despre fiecare familie de stupi, în altul despre producerea reginelor artificiale, mai ceva ca la cancelarie. Dacă vrei să ştii care familie de albine şi câtă miere a produs, ori care dintre cele 40 de rame dintr-un stup trebuie schimbată — îţi spune imediat cu o precizie matematică de invidiat. „Evidenţa este necesară pentru a nu repeta greşelile”, menţionează dânsul.
Probleme cu vânzarea mierii nu sunt, ne asigură interlocutorul nostru, amintindu-şi cum a făcut primii bani din apicultură: „La început soţia era nemulţumită că sâmbetele şi duminicile le petreceam cu albinele şi printre fiare, meşterind pavilioanele, dar când am vândut prima marfă i-am dat bani şi i-am zis să-şi cumpere ceva pe plac. Ulterior mă îndemna să am grijă de prisacă, dacă mă vedea fără treabă. Poţi face apicultură şi de dragul ocupaţiei sau albinelor, dar este şi interes, adică e profitabilă ocupaţia, spune apicultorul. Cu salariul meu de funcţionar nu puteam să-mi acopăr toate cheltuielile din anumite perioade din viaţă”.
„CA AMATOR POŢI DEZVOLTA 2-3 STUPINE, DAR CA SĂ AI UN REZULTAT, PRIN 1989 AM CALCULAT CĂ TREBUIE SĂ AI MINIM 20 DE FAMILII CA SĂ TRECI PRAGUL DEFICIENŢEI ECONOMICE, ALTFEL MUNCEŞTI ŞI NU AI NIMIC. ÎN PREZENT NU ŞTIU CARE AR FI CIFRELE.”
Un kg de miere de mai la pieţele comerciale din Soroca costă 70-75 lei, preţul en gros fiind de cca. 60 lei. Mierea de vară familia Spătaru o vinde en gros, iar cea din luna mai este procurată de consumatorii permanenţi din oraşul şi raionul Soroca. Marele avantaj al mierii — nu este un produs alterabil, totuşi apicultorii recomandă a o consuma în primul an.
Pensionat de scurt timp, Ion Spătaru şi-a făcut un plan de activitate: „Am de făcut stupi, că unii s-au învechit, de schimbat ramele, am multă ocupaţie pentru pensie…”.
Tatiana Mitrofan
Acest material a fost realizat în cadrul proiectului 
„Consolidarea independenței în mediile de comunicare din Moldova”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.
