Întreprinderile sociale, susținute de Republica Cehă să depășească impactul negativ al pandemiei

0
35

  Trei întreprinderi sociale au beneficiat de granturi pentru a-și putea continua activitatea și a susține persoanele cu dizabilități, afectate într-o măsură mai mare de criza generată de virusul COVID-19. „Credem-Eco” SRL, „Floare de cireş” SRL și Comunitatea Religioasă Mănăstirea cu hramul „Nașterea Domnului” au primit câte 236 mii de lei fiecare în cadrul proiectului „Răspuns la COVID-19: Ajutăm oamenii cu dizabilități să facă față pandemiei”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe și implementat de People in Need Moldova.

În municipiul Bălți, „Credem-Eco” SRL a utilizat banii obținuți pentru a procura mașini de cusut performante pentru atelierul de cusut, unde au fost angajate trei persoane cu dizabilități. Aceasta a permis diversificarea gamei de produse cusute la atelier, care s-a specializat în producerea articolelor de protecție, precum măști, halate, combinezoane. Totodată, angajații au fost instruiți cum să utilizeze noile mașini de cusut, cum să se protejeze de infectarea cu virusul COVID-19 și cum să reducă stresul cauzat de restricțiile impuse pe timp de pandemie… „Floare de cireş” SRL din satul Răzeni, Ialoveni, a procurat genți termice, biciclete și un dulap frigorific din inox pentru a asigura buna funcționare a cantinei de ajutor social. Datorită acestui serviciu, familiile vulnerabile și vârstnicii singuratici din sat continuă să primească prânzuri calde în fiecare săptămână. „Cu ajutorul grantului, am reușit să extindem programul de instruire la locul de muncă pentru angajații cu dizabilități, organizând activități de dezvoltare personală. Iar 11 tineri cu dizabilități au participat la lecții practice despre prepararea produselor de panificație, așa încât să fie pregătiți pentru a munci la o mini brutărie, pe care o vom deschide în curând”, a spus Sergiu Gurău, director executiv la „Floare de cireş” SRL.

Personalul medical din cadrul spitalului raional Edineț, implicat în lupta cu virusul COVID-19, a primit hrană de trei ori pe zi și cazare datorită grantului obținut de Mănăstirea cu hramul „Nașterea Domnului” din satul Zăbriceni, Edineț. Din banii primiți în cadrul proiectului, au fost procurate mai multe seturi de lenjerie de pat și o presă rotativă pentru călcat, necesare pentru blocul de cazare, iar cantina socială a fost înnoită cu utilaje de bucătărie. Zece persoane cu dizabilități au muncit în sezonul de colectare a plantelor medicinale și aromatice, crescute pe teritoriul mănăstirii, astfel obținând un venit pentru necesitățile personale. „Grupurile vulnerabile au simțit cel mai mult efectele negative ale pandemiei, așa că ajutorul oferit prin intermediul proiectului a venit la momentul potrivit pentru a reduce aceste efecte”, a menționat Silvia Bicenco, director de țară, People in Need Moldova. „Ne bucurăm să vedem întreprinderi sociale active și dedicate să susțină persoanele cu dizabilități, care, dacă ar fi rămas singure în fața virusului COVID-19, nu ar fi făcut față dificultăților”, a mai adăugat Silvia Bicenco.

Valoarea totală a suportului financiar oferit de proiectul „Răspuns la COVID-19: Ajutăm oamenii cu dizabilități să facă față pandemiei” este de 124.000 de euro. Din resursele acestui proiect, internatele psiho-neurologice pentru adulți cu dizabilități din raioanele Dubăsari, Edineț, SOROCA și municipiul Bălți au primit donații de echipamente de protecție, inclusiv măști, viziere, mănuși, costume de protecție, dezinfectanți pentru mâini și suprafețe, halate și șorțuri de unică folosință. Persoanele cu dizabilități și angajații din internatele psiho-neurologice au fost instruite, într-un format ușor de înțeles, cum să prevină infectarea cu virusul COVID-19. (Natalia ROTARI)

 


Articolul precedentSoroceni, nu hrăniți lebedele cu pâine!
Articolul următorȘtirea momentului: în Republica Moldova vaccinarea împotriva Covid-19 începe în luna februarie
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.