ÎNTRE NISTRU ŞI PRUT
Cunoaştem bine cam totul „de afară”, dar nu prea ştim ce avem acasă, indiferent dacă este vorba de personalităţi, sport, muzică sau turism. Prin urmare, “Observatorul de Nord” lansează o nouă rubrică, care va prezenta atracţiile turistice din Republica Moldova. Pentru că este păcat să ajungi la umbra Piramidelor Egiptene, dar să nu fi ajuns în Peştera Răposaţilor din Rudi, să te fotografiezi în vârful Turnului Eiffel, şi să nu cunoşti unde se află podul Eiffel din Ungheni, ori să schiezi în Munţii Alpi, dar să nu te fi căţărat măcar o dată pe stâncile milenare din Corjeuţi, Brânzeni sau Buteşti. În caz că cititorilor le va plăcea această rubrică, vom publica în ziar şi o hartă turistică pentru cei care vor să fie turişti la ei acasă.
La sudul Republicii Moldova, în preajma satului Giurgiuleşti, pe o porţiune de câteva sute de metri Dunărea “spală” şi hotarele acestui stat.
Pe timpuri râul, care este al doilea cel mai mare fluviu european după Volga, era al nostru până la revărsarea sa în Marea Neagră. Dar politica şi geopolitica din ultimele secole au făcut ca el să traverseze în prezent hotarul republicii pe o zonă de mai puţin de jumătate de kilometru. Chiar şi în perioada comunistă Republica Sovietică Socialistă Moldovenească “avea” cam doi kilometri de Dunăre până la “Râpa Mândreştiului”, ca în prezent să ne fie daţi pe “barter” 480 metri de fluviu în schimbul şoselei de la Palanca. De fapt, pe malul râului, ceva mai jos de actualul sat Giurgiuleşti, s-a aflat prima vatră a localităţii care se numea pe timpuri Mândreşti. Satul s-a ridicat pe motiv că oamenii nu mai ştiau cum să lupte cu inundaţiile.
Localnicii îşi amintesc cu nostalgie cum făceau plajă sau pescuiau pe malul Dunării, iar astăzi acest lucru se complică datorită zonei de frontieră şi a activităţii Portului Internaţional Liber Giurgiuleşti, unicul de acest gen de la noi. Şi totuşi, cei care ajung aici, în zona unde Prutul se varsă în Dunăre, au parte de o privelişte mai puţin naturală. Portul şi navele care acostează din când în când nu se prea potrivesc cu imaginea romantică a Dunării. Apropo, în acest port vin sporadic şi unele nave de croazieră cu turişti care vizitează sudul Republicii Moldova, în special satele Văleni şi Slobozia Mare. Gospodarii de prin partea locului îi primesc cum se cuvine pe musafiri şi oferă în calitate de suvenire de la colaci proaspeţi până la căciuli mocăneşti şi cojoace.
Apropo, acum vreo 8 ani aici a fost inaugurată cu mare fast ruta maritimă Giurgiuleşti–Istanbul–Giurgiuleşti, care însă după o perioadă şi-a sistat activitatea. Ceva mai jos de port, lucrurile se mai schimbă un pic şi revin în albia naturală. Pescăruşii dau târcoale celor care se apropie de apă, iar în faţă apare insula “Cotul Pisicii”, care împarte fluviul în două. La o zvârlitură de băţ de aici se vede şi Reni, oraş care în prezent se află în Ucraina.
