ÎNTRE NISTRU ŞI PRUT
Cunoaştem bine cam totul „de afară”, dar nu prea ştim ce avem acasă, indiferent dacă este vorba de personalităţi, sport, muzică sau turism. Prin urmare, “Observatorul de Nord” lansează o nouă rubrică, care va prezenta atracţiile turistice din Republica Moldova. Pentru că este păcat să ajungi la umbra Piramidelor Egiptene, dar să nu fi ajuns în Peştera Răposaţilor din Rudi, să te fotografiezi în vârful Turnului Eiffel, şi să nu cunoşti unde se află podul Eiffel din Ungheni, ori să schiezi în Munţii Alpi, dar să nu te fi căţărat măcar o dată pe stâncile milenare din Corjeuţi, Brânzeni sau Buteşti. În caz că cititorilor le va plăcea această rubrică, vom publica în ziar şi o hartă turistică pentru cei care vor să fie turişti la ei acasă.
Într-o poiană din fosta pădure de stejari ai comunei Hincăuți stă uitat de lume unul dintre conacele familiei de nobili Cantacuzino.
Această dinastie de boieri și principi a fost una dintre cele mai bogate din spaţiul românesc, iar o moșie de a lor se află pe locul actualului sat Poiana, din apropierea Edinețului. Intrarea principală de cândva a dispărut, la fel ca și aleea centrală, unicii martori mai sunt șiragul de pomi ce întâmpinau oaspeții. Conacul apare printre copaci ca o stafie a vremurilor demult apuse. Clădirea fostei case boierești și vechile anexe sunt fără geamuri la ferestre, pustii și abia de se mai țin. Și dacă trecutul lor a fost unul glorios și nobil, acum realitatea este într-adevăr tristă.
Parcul, în schimb, ne uimește cu mesteceni, plopi, pini, brazi, stejari și tei argintii ce se înalță în jur. Tot aici putem găsi specii mai rare ca teiul american, nucul negru, pinul veimut și bradul nordman. Edificiul a fost proiectat în stil neogotic, cu unele elemente de decor preluate din moda Europei Occidentale. Nu se cunoaşte anul zidirii acestui conac, se știe doar că a fost construit de familia Cantacuzino, iar la începutul secolului XX a fost vândut unui conte german. Cineva dintre foștii stăpâni a fost înmormântat în ograda sa, pietrele funerare au fost înlocuite cu două cruci, ducând în anonimat identitatea celor care zac aici.
În perioada sovietică clădirea a fost adaptată necesităților autorităților, fiind știrbită din frumusețea de cândva a conacului. Conacul a trecut din mână în mână, fiind de-a lungul anilor orfelinat, azil de bătrâni, casă de odihnă, sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză, iar de mai mulţi ani a fost preluat de către Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” cu scopul de a fi creat un centru educaţional.
Deși complexul face parte din patrimoniul istoric al neamului nostru, construcțiile sunt delăsate în paragină, de parcă cineva intenționat ar vrea să le distrugă. În interior clădirea arată la fel de jalnic ca și în exterior și doar unele elemente de decor amintesc că edificiul părăsit a fost cândva un cuib de nobili.
Și dacă nu se iau măsuri urgente, va cădea nu doar tencuiala de pe pereții clădirii istorice, ci și întreaga construcție, iar noi riscăm să mai pierdem o podoabă arhitecturală, la fel cum au dispărut multe altele.
