ÎNTRE NISTRU ŞI PRUT
Cunoaştem bine cam totul „de afară”, dar nu prea ştim ce avem acasă, indiferent dacă este vorba de personalităţi, sport, muzică sau turism. Prin urmare, “Observatorul de Nord” lansează o nouă rubrică, care va prezenta atracţiile turistice din Republica Moldova. Pentru că este păcat să ajungi la umbra Piramidelor Egiptene, dar să nu fi ajuns în Peştera Răposaţilor din Rudi, să te fotografiezi în vârful Turnului Eiffel, şi să nu cunoşti unde se află podul Eiffel din Ungheni, ori să schiezi în Munţii Alpi, dar să nu te fi căţărat măcar o dată pe stâncile milenare din Corjeuţi, Brânzeni sau Buteşti. În caz că cititorilor le va plăcea această rubrică, vom publica în ziar şi o hartă turistică pentru cei care vor să fie turişti la ei acasă.
Unul dintre zecile de conace ale nobililor de altădată care astăzi arată jalnic se găseşte în satul Soloneţ, de pe meleagurile Sorocii. Şi dacă acum mai bine de un secol aici viaţa “înflorea”, acum totul se “ofileşte”.
La începutul veacului XX, în Soloneţ a fost construit un conac pe moşia nobililor de origine poloneză Bjozowskz. În preajmă au fost ridicate şi acareturile necesare unei astfel de gospodării, aici fiind plantat şi un parc cu o alee frumoasă. Peste ani clădirea principală, care este monument de arhitectură de importanţă naţională, a fost adaptată şi reparată, astfel încât i s-a ştirbit din frumuseţea de altădată. Termopanele moderne urâţesc şi mai mult imaginea acestei clădiri de epocă. În preajmă mai pot fi văzute două dintre beciurile masive cu trepte din bârne de stejar, diferite anexe şi o moară (despre care vom scrie în ediţia viitoare a ziarului — n.a.), care la fel sunt elemente ale patrimoniului. După ocuparea Basarabiei moşia şi conacul au fost naţionalizate, aici fiind creată o şcoală pentru băieţi cu deficienţe de comportament, ce a funcţionat până în 2010.
Apropo, printre miile de copii ce s-au perindat pe aici timp de mai multe decenii, în 1946 în această colonie a ajuns şi Aurel David, care avea pe atunci 11 ani. Peste ani acesta avea să devină un pictor celebru, cunoscut inclusiv prin linogravura “Teiul lui Eminescu”, vestită în tot spaţiul românesc.
Şi totuşi, incapacitatea statului de a proteja nu doar pe hârtie monumentele şi nepăsarea noastră faţă de patrimoniul moştenit face ca şi această piesă de epocă să dispară treptat fără a mai putea fi restaurată.
