Comunicarea dintre oameni și animale ar putea fi posibilă prin inteligența artificială. Mai mulți cercetători vor să folosească IA pentru a debloca comunicarea dintre oameni și animale. Aceștia pot să primească un premiu de 10 milioane de dolari în cadrul proiectului care a fost lansat de o fundație a Universității din Tel Aviv, notează Digi24.
Provocarea Coller Dolittle a fost lansată de Fundația Jeremy Coller și Universitatea din Tel Aviv și are în vedere comunicarea bidirecțională între specii. În timp ce utilizarea inteligenței artificiale nu este obligatorie în cadrul proiectului, tehnologia poate stimula aproape toate propunerile care au fost discutate, potrivit The Guardian. „Așa cum Piatra Rosetta a dezvăluit secretele hieroglifelor, sunt convins că puterea inteligenței artificiale ne poate ajuta să deblocăm conversația între specii”, a spus Jeremy Coller, președintele fundației. Echipa implicată în proiect, care vrea să ajungă la această descoperire, spune că cercetătorii au dezvoltat recent algoritmi de învățare automată pentru a traduce sunetele scoase de lilieci, permițându-le să identifice subiectul certurilor dintre animale. Mai multe eforturi făcute în acest domeniu au inclus algoritmi care pot să decodifice emoțiile porcilor din sunetele pe care aceștia le fac, și pot să „traducă” zgomotele făcute de rozătoare pentru a identifica când sunt stresate.
Cercetătorii din domeniu speră să găsească soluția pentru a dezvolta un sistem care să se poată aplica tuturor speciilor. „În ultimii ani, înțelegerea de către comunitatea științifică a tiparelor de comunicare ale organismelor non-umane a progresat enorm”, a spus profesorul Yossi Yovel de la Universitatea din Tel Aviv, care este președintele Premiului Coller Dolittle și a fost coautor al studiului asupra liliecilor. Marele premiu pentru „spargerea codului” pentru a vorbi cu animalele poate fi un premiu pentru o investiție de capital de 10 milioane de dolari sau un un premiu în numerar de 500.000 de dolari. În plus, va exista un premiu anual de 100.000 de dolari pentru a ajuta cercetătorii din domeniu să vină cu „modele și algoritmi riguroși din punct de vedere științific pentru comunicarea coerentă cu organisme non-umane până când se realizează comunicarea între specii”.
Criteriile pentru premiile mai mici din proiect includ ca abordările să nu fie invazive și să fie aplicabile într-o serie de contexte, se bazează pe semnalele normale de comunicare ale animalelor și permit cercetătorilor să măsoare răspunsul animalului la încercările de a comunica cu acesta. Depunerile candidaturilor în cadrul proiectului se încheie pe 31 iulie. Echipa din spatele ideii a declarat că scopul este de a dezvolta un sistem prin care animalele să nu realizeze că comunică de fapt, cu oamenii.
Citește articolul integral pe DIGI24.