Înfrățire între o parohie din Florești și una din Iași

1
188

Sărbătoarea creștină de după Rusalii, închinată Tuturor Sfinților, prăznuită tradițional de către Biserica Ortodoxă Română, a prilejuit momente de rugăciune, înălțare duhovnicească și la Hramul Paraclisului „Tuturor Sfinților”, a Mitropoliei Basarabiei, din Parohia cartierului „Speranța”, al orașului Florești.

Enoriașii prezenți la slujbă, împreună cu aproximativ 60 de pelerini din România, însoțiți de preotul paroh, Andrei Smeu, de la Biserica cu Hramul „Ziua Crucii”, aflată în proximitatea pasajului „Nicolina”, din  municipiul Iași, au fost binecuvântați de Episcopul de Bălți, Preasfințitul Părinte Antonie, care a săvârșit Sfânta Liturghie de sărbătoare, în cadrul căreia, a rostit și un cuprinzător cuvânt de învățătură despre, cum a luat naștere această sărbătoare, închinată Tuturor Sfinților, care și-au dăruit viața Mântuitorului Isus Hristos. PS Antonie, i-a îndemnat și pe enoriași, să mențină rugăciunea cu credință, bine plăcută lui Dumnezeu. Cu binecuvântarea PS Antonie și părintele paroh Andrei Smeu, din municipiul Iași, a amintit credincioșilor despre importanța comuniunii în permanență cu Sfinții lui Dumnezeu și ajutorul pe care îl pot primi credincioșii de la ei, dacă se roagă în permanență. La finalul slujbei, a fost semnat și un Protocol de înfrățire între Parohia „Tuturor Sfinților”, Florești, și Parohia „Ziua Crucii”, Arhiepiscopia Iașilor. Dupa aplicarea semnăturilor, preotul paroh, Andrei Smeu, a oferit preotului paroh, Marian Cosmin Grigore, o candela – simbol care, să ardă mereu pentru unitatea românilor de pretutindeni, iar PS Antonie a dăruit comunității parohiale din mun. Iași, un Ageazmatar, în semn de prețuire și de binecuvântare. Potrivit preotului paroh, Andrei Smău, încheierea Protocolului de înfrățire, s-a realizat ca urmare a dorinței de intensificare a relațiilor frățești, de colaborare și de întrajutorare între preoți și credincioși, precum și pentru participarea la oficierea unor slujbe religioase comune, prilejuite de evenimente mai deosebite, din viața ambelor parohii, precum și pentru desfășurarea unor activități educative, social – filantropice și culturale, menite să păstreze și să promoveze identitatea națională și religioasă. Preot paroh Andrei Smău: „Chiar și departe fizic, vom fi mai aproape de floreșteni, spiritual. Îi vom aștepta cu mult drag în vizita de răspuns și de sărbătoarea „Înălțarea Sfintei Cruci”, denumită la noi și „Ziua Crucii”, prăznuită tradițional de către Biserica Ortodoxă Română, pe 14 septembrie, când vom sărbători Hramul și jubileul de 200 de ani, de la târnosirea bisericii. Tot în această zi de mare sărbătoare, va avea loc ceremonia de dezvelire și de sfințire a Monumentului Eroilor, confecționat de meșterii pietrari, din satul Cosăuți, Soroca. Vom mai sfinți în această zi  și  8 clopote”,  a concluzionat preotul paroh, Andrei Smău. Ideia înfrățirii între cele două parohii, aparține preotului paroh, din Florești, Marian Cosmin Grigore. „Protocolul semnat de noi, presupune mai întâi de toate frumusețea comuniunii dintre românii de pretutindeni, iar pentru cele două comunități parohiale, din municipiul Iași și din orașul Florești, sprijin reciproc, pelerinaje, burse sociale pentru copiii din familii nevoiașe, implementarea unor proiecte cu caracter misionar și pastoral, precum și de menire culturală”,a menționat, Marian Cosmin Grigore, preot paroh al Paraclisului „Tuturor Sfinților”, a Mitropoliei Basarabiei, protopop de Florești și Soroca. În context, am solicitat și opinia PS Antonie. „Ne-am dori să avem astfel de proiecte de înfrățire, în toate parohiile noastre. Și deja se lucrează în acest sens.

Aici, la Florești, s-a realizat un prim astfel de parteneriat, iar o Parohie din municipiul Bălți, negociază în protopopiatul Botoșani și o fraternizare multiplă, cu 9 parohii. E bine. Spun asta , având în vedere că, relațiile de înfrățire, se pot concentra pe mai multe domenii disponibile, precum: cunoașterea reciprocă a spiritualității, culturii și a tradițiilor specifice fiecăreia dintre comunitățile parohiale înfrățite, iar noi mai contăm și pe un sprijin de la frații de peste Prut, în construcția unor biserici, realizarea proiectelor de menire social – filantropică, etc”, a menționat PS Antonie. Participanții la sărbătorirea Hramului Paraclisului, din Parohia Florești, au fost delectați cu un impresionant spectacol de suflet, prezentat de 22 de copii, de vârstă preșcolară, din comunitate. Sărbătoarea Hramului, a finalizat cu o agapă frățească.

Pavel SAVCA


Articolul precedentPolițiștii din Drochia au depistat alcool fără acte de proveniență și armă deținută ilegal la domiciliul unui bărbat din Gribova
Articolul următorGimnaziul din satul Șuri are acoperiș nou, grație Programul Național „Satul European”
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.