Lumea în care trăim este una în care negativismul și problemele sociale ne macină din interior și ne dezbină ca popor. Dar pe lângă corupție, sărăcie, situație politică de care ne plângem în permanență, consider că problema majoră a societății noastre este indiferența. Suntem atât de infectați de acest virus social, încât nici nu conștientizăm pe deplin acest lucru.
Pentru cei care emigrează definitiv din această țară deja situația este clară: au ales această cale deloc ușoară fie pentru bunăstarea familiei lor, fie din motive de deznădejde sau dezamăgire totală a situației în care se află. Dar ce facem noi cei care mai încercăm să trăim aici, la noi acasă, cei care mai avem o sămânță de speranță și convingerea că lucrurile se vor schimba spre bine. De obicei nimic altceva decât să ne plângem, să comentăm activ pe rețele sociale sau la întâlniri cu prietenii, astfel fiind comentatori și critici desăvârșiți pentru diverse situații, fie chiar și cele mai mărunte. Dar și acest gen de activitate cel puțin poate fi înțeles și acceptat. De cele mai multe ori însă, suntem total absenți, manifestând inactivitate la orice fenomene sociale: fie că este un eveniment cultural, fie că este o acțiune comunitară sau pur și simplu unul din familie. Uneori suntem puși în situația să jucăm anumite roluri pentru a ne integra în societate și a nu fi etichetați, dar de cele mai multe ori suntem doar simpli spectatori, acceptând ușor ideea de nu ieși în evidență, de a ne ascunde sub un voal gros de indiferență, lăsând lucrurile să se aranjeze de la sine. Și acest lucru se întâmplă zi de zi: în familie, la serviciu sau în comunitatea în care locuim.
De ce consider că indiferența este un virus? Deoarece infectează ceea ce avem mai curat: sufletul și personalitatea umană, riscând ca într-o bună zi să ne pierdem definitiv identitatea și valorile în care am fost educați, pierzând șansa de a mai putea fi tratați vreodată.
***
