La aproape un an de la majorarea tarifelor pentru transportul public din municipiul Soroca, condițiile îmbunătățite promise, au rămas doar vorbe deșarte / VIDEO

0
1483

Acum aproape un an, Consiliul Municipal Soroca a aprobat proiectul inițiat de Lilia Pilipeţchi, primarul municipiului Soroca, de majorare a tarifelor pentru transportul public din Soroca. Astfel iarna trecută tariful pentru o călătorie prin municipiul Soroca a fost majorat la 3 lei până la ora 19:00 și la 4 lei după ora 19:00.

Anterior Primăria municipiului Soroca a organizat consultări publice la acest subiect, apoi aleșii locali au susținut proiectul propus de conducerea primăriei. Toate acestea au avut loc după revolta transportatorilor. Cu toate că respectarea orarului a fost una din condițiile impuse de autorități, atunci când a fost majorat tariful pentru călătorii, această problemă așa și nu a fost rezolvată.

Între timp am întrebat câțiva soroceni care așteptau microbuzul, dacă s-au schimbat sau nu condițiile în transportul public din municipiul Soroca.

Am contactat și primăria municipiului Soroca, referitor la acest subiect. Iată și răspunsul lor: „Referitor la monitorizarea activității transportului public și respectarea condițiilor impuse la majorarea taxelor, vă informăm că în primărie există Comisia de transport, care, zilnic, verifică starea lucrurilor, dar situația la acest capitol este gravă din motiv că serviciul de transport în mun. Soroca este unul privat și în perioada pandemiei a scăzut numărul pasagerilor de asta mulți șoferi au renunțat să lucreze, plus la toate, multe dintre microbuze s-au defectat, iar reparația acestora este imposibilă din lipsa surselor financiare. La fel, majorarea considerabilă a prețului la combustibil a dus la faptul că prețul de 3 lei nu mai răscumpără cheltuielile. Din motiv că primăria, legal, nu poate face careva subsidii întreprinderii respective, pentru că este privată, de asta nici nu pot fi impuse careva pedepse, pentru riscăm să rămânem fără transport de pasageri. Amintim că, mun. Soroca a fost ultimul care a majorat tariful de 3 lei, pe când alte orașe din țară pentru ași păstra acest serviciul deja au majorat tarifele de la 3 la 5 lei” ne-a răspuns Steliana Solovei, șefa serviciului de presă al primăriei municipiului Soroca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.