Inspectoratul de Poliție Soroca și-a deschis ușile, în cadrul Campaniei naționale „Bună ziua”

0
511
  În cadrul Campaniei naționale de prevenire și dialog comunitar cu genericul „Bună ziua”, Inspectoratul de Poliție Soroca a inițiat astăzi, 2 decembrie, un dialog comunitar cu acei, care au dorit să se familiarizeze cu ceea ce înseamnă o zi de muncă a unui polițist, specificul și nuanțele zilnice a unui om al legii.
 
   Zeci de elevi ai instituțiilor de învățământ din municipiul Soroca  și alți doritori de a „îmbrăca” imaginar măcar pentru câteva minute uniforma de polițist, au venit în curtea subdiviziunii unde au făcut cunoștință cu membri ai efectivului, inclusiv cu conducerea instituției,  cu tehnica și utilajele aflate în dotare și au aflat răspuns la toate întrebările care îi frământă.
 Octavian CEBOTARENCO, șef interimar al Inspectoratului de Poliție Soroca, comisar principal: Evenimentul de astăzi, care se desfășoară în cadrul  Campaniei naționale de prevenire și dialog comunitar „Bună ziua”, are drept scop apropierea instituției noastre de cetățeni și familiarizarea lor cu munca de polițist. Sper că colaboratorii noștri au făcut față curiozității celor care au dat curs invitației noastre și mai sper că, împreună cu cetățenii vom crește gradul de siguranță și protecție în societate. Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc elevilor de la instituțiile de învățământ din oraș pentru interesul manifestat și, dacă sunt doritori de a îmbrățișa profesia de polițist, îi așteptăm în rândurile noastre.
 
Liliana GÂSCĂ, șefă de secție la Colegiul Tehnic-Agricol din Soroca, Coordonatoarea a Consiliului de elevi: Astfel de acțiuni sunt binevenite și importante pentru elevii noștri și mulțumesc Inspectoratului de Poliție pentru oportunitatea de a face cunoștință cu activitatea poliției sorocene. De altfel, colaborarea noastră cu IP Soroca, în ceea ce privește informarea elevilor în diferite domenii ce țin de securitate și protejare, este una de lungă durată, iar colaboratorii instituției sunt oaspeți frecvenți și doriți în colegiu. Mulțumim pentru invitație și mult succes polițiștilor soroceni, în munca lor atât de grea, dar atât de importantă.
 
 
 Vă reamintim că Campania națională de prevenire și dialog comunitar  „Bună ziua”, se desfășoară în Republica Moldova, în perioada 17 noiemrie – 6 decembrie 2021.
 
 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.