Alexandra, de 31 ani, s-a căsătorit și a decedat după câteva zile

0
1143

Alexandra, o româncă de 31 de ani care trăia în Italia, a murit la sfârșitul săptămânii trecute, după ce s-a luptat ani de zile cu o boală necruțătoare. Femeia, însă, și-a îndeplinit înainte de moarte cea mai mare dorință. Povestea ei a emoționat toată țara și este relatată pe larg de ziarele italiene.

 …Alexandra avea 31 de ani și se lupta cu cancerul de opt ani. În urmă cu două săptămâni, medicii i-au spus că nu mai este nimic de făcut. Iar ea a avut să-și îndeplinească cea mai mare dorință: să se căsătorească cu Marco, iubitul ei, potrivit La Stampa.

Toți cei care au cunoscut-o au ajutat-o să-și vadă visul împlinit, iar Alexandra Turtoi s-a căsătorit pe data de 19 noiembrie cu Marco Bernardi, în secția de Oncologie a spitalului din Carle. După 8 zile, ea a murit, lăsându-și în urmă soțul îndurerat și pe fiica lor de 3 ani, Nicole.

Povestea i-a emoționat pe locuitorii din regiunea Cuneo și în special pe cei din mica localitate Ronchi, unde trăia cuplul. Originară din Galați, Alexandra a plecat din România la Ancona, în căutarea unui loc de muncă, pe când avea doar 18 ani. La sfârșitul anului 2012, l-a întâlnit pe Marco Bernardi, angajat al Serviciului de Pompieri. A fost dragoste la prima vedere.

În primăvara lui 2013, a descoperit că avea o tumoare. Atunci s-a operat, iar intervenția a salvat-o. Cancerul a reapărut după 5 ani și a fost încă o dată învins. Tot atunci s-a născut și fiica ei, iar medicii au spus că la mijloc a fost un miracol. Dar anul acesta, în luna iulie, boala a revenit, iar starea Alexandrei s-a înrăutățit accelerat. În final, medicii au spus că nu mai pot să facă nimic.

Familiile celor doi și angajații de la secția de Oncologie au fost implicați în organizarea ceremoniei de nuntă. În doar câteva ore a fost pus totul la punct: rochie, verighete, flori, ofițer de stare civilă. Căsătoria a fost oficiată chiar în secție, iar martori au fost două asistente.

„Radia de fericire, era superbă”, a spus mama soțului ei. „Mulțumim întregului personal de la Oncologie și spitalului, în special dr. Emanuela Miraglio, care a fost de acord cu nunta, asistentelor și consilierului care a oficiat căsătoria”, a mai spus femeia. (SURSA: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.