Stemele sorocii: din trecut și până în prezent

0
189

Heraldica urbană şi districtuală a Sorocii a fost cercetată iniţial în contextul unor studii mai ample legate de heraldica şi sigilografia teritorială a Ţării Moldovei, Guberniei Basarabia, Regatului României sau Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, dar nu a fost adunată într-o lucrare specială până abia la sfârşitul secolului al XX-lea. Informaţiile istorice cele mai multe referitoare la subiectul propus au intrat în teza noastră de doctorat, care s-a publicat cu titlul „Heraldica teritorială a Basarabiei şi Transnistriei” în anul 1998[1]

La scurt timp, în 1999, a urmat studiul nostru special „Din istoria heraldicii sorocene”, scris la solicitarea revistei de istorie şi cultură „Cugetul” pentru numărul aniversativ „Soroca – 500 de ani”[2]. Ediţia a II-a a acestui articol, revăzută şi completată, dar cu o ilustraţie mai puţin sugestivă din cauza condiţiilor tiparului exclusiv în alb-negru, a fost inclusă în volumul nostru „Introducere în heraldică. Noţiuni generale şi întregiri la armorialul teritorial românesc”, apărut la Bucureşti în 2008[3]. În răstimpul ce a urmat nu s-au înregistrat evenimente heraldice semnificative şi descoperiri majore legate de istoricul sau funcţionarea heraldicii Sorocii, după cum nu s-au rezolvat nici problemele esenţiale, asupra cărora am atras atenţia cu diverse ocazii în publicaţiile şi intervenţiile noastre în mass-media. Adunarea unui nou volum de contribuţii istorice dedicate Sorocii în 2015 ne-a prilejuit revenirea la subiectul heraldicii urbane şi districtuale a Sorocii şi reevaluarea informaţiilor şi opiniilor expuse anterior. În prezentul studiu vom urma structura şi logica articolului nostru din 2008, intervenind cu completări, precizări sau noi comentarii la locul potrivit.

  1. Epoca medievală

 1.1. Stema târgului

Deşi este posibil ca acel „pan Albul, pârcălab de Soroca”, menţionat într-un document fals din 23 noiembrie 1470[4], să fi fost într-adevăr la acea dată în acea dregătorie[5], existenţa lui reală nu se poate dovedi documentar. Astfel, prima menţiune documentară certă a numelui Sorocii, cu referire la cetate, se consideră citarea într-un document extern din 12 iulie 1499 a boierului „Coste, pârcălab de Soroca”[6]. Cu toate acestea, oraşul Soroca[7] pe bună dreptate este considerat mult mai vechi, dat fiind faptul că ţinutul omonim al cărui reşedinţă era, i-a luat numele[8].

Etimologia numelui târgului şi cetăţii nu s-a stabilit definitiv. În timp au fost emise numeroase păreri asupra acesteia:

1) Soroca vine de la cuvântul slav omonim care se traduce în româneşte „coţofană”, localitatea făcând parte din categoria aşezărilor cu nume de păsări (C. C. Giurescu[9]);

2) Soroca vine de la vechiul cuvânt moldovenesc împrumutat din limba slavă „soroc” (= patruzeci), care înseamnă „termen fixat pentru efectuarea unui lucru, pentru săvârşirea unei acţiuni”, sensul fiind „perioada de timp în care oştenii moldoveni trebuiau să-şi facă serviciul militar la cetate” (A. Eremia[10]);

3) Soroca vine de la acelaşi cuvânt, dar acesta nu se referă la serviciul militar, ci la îndatorirea feudală a ţăranilor din împrejurimi de a lucra câteva zile pe an în folosul cetăţii (Gh. Cebotarenco[11]);

4) Soroca vine de la românescul Noroaca, Noroca[12], fără explicarea suficientă a semnificaţiei cuvântului de bază;

5) Soroca poate fi o formă modificată a unei denumiri străvechi (poate Sarghidava, Sergidava, Serghus, sugerate de anumite surse istorice şi istoriografice), a cărei etimologie nu s-a stabilit, şi care a fost adaptată prin omofonia cu apelativul slav „сорока” răspândit în toponimia slavă (A. Eremia[13]);

6) Soroca provine din termenul „saraki”, cu sensul de „sărăcime”, amintind despre „trecutul întunecat”, toponimul fiind adaptat după apelativul rusesc „soroka” (V. A. Nikonov, după o etimologie populară din folclorul moldovenesc[14]);

7) Soroca provine de la un antroponim românesc evoluat din baza antroponimică „Sor(-a)”, format de la substantivul „soră” (I. Dron[15]).

La întrebarea dacă Soroca a avut o stemă medievală proprie putem răspunde afirmativ. Drept mărturie ne stă amprenta unui sigiliu orăşenesc din secolul al XVII-lea, aplicată pe un document de la 1 martie 1647, act azi păstrat la Arhivele Naţionale din Bucureşti (fig. 1)[16]. Această amprentă unică, publicată de mai multe ori, conţine în câmpul sigilar o emblemă, care este neclară şi indescifrabilă (fig. l). Faptul că emblema nu este inclusă în scutul heraldic nu are importanţă pentru secolul din care datează şi este o consecinţă a degradării generale a ştiinţei şi artei heraldice în această epocă. 

Reputatul sigilograf român Dimitrie Ciurea, publicând sigiliul numit, a considerat că sunt reprezentate nişte albine[17], iar subsemnatul a văzut mai degrabă o pasăre spre dreapta heraldică, cu aripile desfăcute şi a presupus că este vorba despre o coţofană, făcând aluzie la etimologia denumirii târgului. Nu este exclus faptul că destulă lume în evul mediu era de aceeaşi părere cu C. C. Giurescu în ceea ce priveşte etimologia toponimului, mai ales ţinând cont de utilizarea îndelungată a limbii slavone în cancelaria Ţării Moldovei[18]. Pe de altă parte, reprezentarea unei coţofene s-ar înscrie perfect în obiceiul heraldic general-european de adoptare a unor „arme grăitoare”. Indiferent dacă etimologia este adevărată sau fantezistă, imaginarea unei mobile heraldice ce se referă la numele toponimului s-a folosit din cele mai vechi timpuri heraldice şi se mai foloseşte şi azi. Este cazul oraşelor Berlin, München, Paris, Atena, Florenţa etc.

Deşi nu ştim sigur ce a reprezentat stema medievală a Sorocii, însăşi existenţa acestei steme este importantă, fiind nu numai o mărturie a unei vieţi municipale organizate în stil occidental, a unei autonomii considerabile a urbei şi a unei vechi tradiţii heraldice, ci şi o adevărată „diplomă de nobleţe” a Sorocii. Unul din canoanele fundamentale ale heraldicii enunţă: cu cât o stemă este mai veche, cu atât aceasta este mai nobilă şi mai valoroasă. Este regretabil faptul că din cele doar şase steme orăşeneşti medievale din spaţiul dintre Prut şi Nistru descoperite (Cetatea Albă, Hotin, Lăpuşna, Orhei, Peştere, Soroca), numai cea a Sorocii n-a putut fi descifrată pentru a fi reluată în uz.

1.2. Stema ţinutului

Stemele medievale ale vechilor ţinuturi moldoveneşti ne sunt cunoscute din câteva sigilii târzii, datând de la începutul secolului al XIX-lea. Este vorba, în primul rând, de sigiliul Divanului Principatului Moldovei (fig. 3), utilizat între 1806 şi 1812, dar şi mai târziu, care reprezintă o compoziţie având în centrul câmpului sigilar stema Moldovei timbrată de o coroană închisă, aşezată pe o panoplie de trofee şi înconjurată de 21 de medalioane cu stemele ţinutale[19].

Acest sigiliu, cunoscut mai ales cu numele de „Sigiliul Divanului Cnejiei Moldovei”, după cum figurează emitentul în legenda peceţii, are o importanţă deosebită pentru Basarabia, fiind ultima fixare a stemelor ţinuturilor din stânga Prutului în heraldica Principatului Moldovei. Multă vreme cele cinci embleme de origine basarabeană nu au putut fi atribuite ţinuturilor concrete. Cercetările noastre au demonstrat (în ceea ce priveşte subiectul nostru) că stema moldovenească a ţinutului Soroca este o secerătoare care seceră într-un lan, spre dreapta heraldică[20] (fig. 4).

Demonstraţia noastră s-a confirmat şi prin descoperirea la Arhiva Naţională a Republicii Moldova a amprentei unui sigiliu al ţinutului Soroca de la 1803, de fabricaţie rudimentară în stilul secolului al XVIII-lea, care purta un cap de bour (stema ţării) deasupra unei seceri (dextra) şi a unui snop de grâu (senestra)[21]. Astfel, amprentă rotundă în tuş negru, cu diametrul de 25 mm, aplicată pe un document din 5 martie 1815[22], are în câmpul sigilar un cap de bour, cu coarnele curbate spre exterior, înclinat uşor în bandă, însoţit la senestra de un snop legat, uşor înclinat în bară, iar dedesubt de o seceră aşezată în fascie, cu mânerul la dextra si vârful lamei în sus. În exergă sigiliului apare legenda în limba română, cu litere chirilice: „* Цънут * Сωрωка * 1803”, iar pe margine un cerc liniar (fig. 5).

Un alt sigiliu heraldic referitor la ţinutul Soroca a fost descoperit de arhitectul Sergius Ciocanu. Este vorba de sigiliul de formă ovală (28 x 30 mm) al Isprăvniciei de Soroca (circa 1815-1817), de o executare calitativă, amprentă căruia a fost aplicată în tuş negru pe un document din 19 februarie 1817[23]. Aici, câmpul sigilar este despărţit pe orizontală de o linie dreaptă care nu atinge marginile, partea de sus păstrând circa 2/3 din câmp, iar cea de jos circa 1/3. În partea superioară este reprezentată acvila bicefală a Imperiului rus, încoronată cu trei coroane, coroana de sus fiind mai mare şi cu crucea ieşind în exergă; acvila poartă pe piept un scut rectangular cu vârful în acoladă cu cifra împăratului Alexandru I „A I” şi este înconjurată din trei părţi de legenda în limba rusă „ПЕЧ СОРОК ИСПРАВНИ:” (Печать Сорок[ского] Исправни[чества] = Pecetea Isprăvniciei de Soroca). În parte inferioară este reprezentată o seceră aşezată în bară, cu mânerul în jos şi vârful lamei spre senestra, însoţită la senestra de un snop gros legat, în bară. Pe margine un oval liniar (fig. 6)[24]

Sigiliul moldovenesc din 1803 al ţinutului Soroca (fig. 5) a fost păstrat după 1812 până pe la 1815, căci încă la 1815 întâlnim documente autentificate cu tiparul sigilar dat. Sigiliul rusesc al ţinutului (fig. 6), prin urmare s-a fabricat în perioada dintre 1815 şi 1817, de când datează documentele depistate recent autentificate cu acesta. Ambele sigilii, din punct de vedere emblematic au aceiaşi componenţă. Primul element emblematic de identificare este stema ţării: la 1803 – bourul Moldovei, iar la 1815-1817 – acvila bicefală a Rusiei. Cel de-al doilea element este marca ţinutului, identică în ambele cazuri: un snop şi o seceră. Acest fapt pledează pentru existenţa unei perioade imediate după 1812, în care emblematica heraldică moldoveneasca a fost păstrată de autorităţile ruseşti. Intermediarul celor două sigilii – Sigiliul Divanului Principatului Moldovei confecţionat pe la 1806-1812 (fig. 3) – după cum am arătat, prezintă ca emblemă a ţinutului Soroca o secerătoare secerând într-un lan, totul spre dextra, unde secera este în mâna dreaptă a secerătoarei, iar snopul este înlocuit de un lan (fig. 4). Evident, în acest sigiliu mare şi solemn, confecţionat probabil în capitala Moldovei, ideea că ţinutul Soroca din vechime a fost grânarul Ţării Moldovei este întruchipată mai plastic şi mai sugestiv, dar fondul semantic al emblemei rămâne acelaşi.

  1. Epoca modernă (1812-1917)

2.1. Stema judeţului Soroca din 1837

Anexarea Basarabiei de către Imperiul rus în plan heraldic s-a manifestat prin abandonarea vechilor steme orăşeneşti şi districtuale şi prin crearea unor simboluri noi.

Totodată, este de menţionat faptul că în scurt timp după anexare, în cadrul reformelor administrativ-teritoriale, ţinutul Soroca a fost suprimat. Prin aceasta se explică faptul că acest district nu s-a învrednicit de o stemă proprie la 2 aprilie 1826, când cele şase ţinuturi basarabene din acea vreme au primit blazoane noi aprobate de împăratul rus.

Districtul Soroca, deja „uezd”, adică judeţ, va fi reînfiinţat în 1835, fapt care a determinat necesitatea creării unui blazon nou pentru acesta. La 14 ianuarie 1837 Mareşalul nobilimii Regiunii Basarabia E. I. Dumitriu propunea următorul proiect de stemă pentru judeţul Soroca: „Ruinele cetăţii genoveze antice, mai jos râul Nistru unduindu-se. Deasupra cetăţii poate fi imaginată o coţofană în zbor”[25] (fig. 7).

Proiectul final a fost alcătuit de ofiţerul de serviciu Semiakin şi desenat pe harta cu noua împărţire administrativ-teritorială a Basarabiei, hartă aprobată (împreună cu blazoanele de pe ea) de către împăratul Rusiei şi Senatul guvernator. Stema judeţului Soroca din această hartă, azi pierdută, reprezenta: în câmp galben (sic) un turn distrus parţial, la poalele căruia curge un râu; turnul şi râul sub el se reprezintă în stemă în memoria citadelei antice aflate în oraşul Soroca pe malul râului Nistru”[26] (fig. 8).E de remarcat faptul că în Rusia, spre deosebire de Europa occidentală, nu se încetăţenise canonul conform căruia stema districtului este diferită de stema oraşului-reşedinţă a acestuia, ci funcţiona regula generală că stema oraşului-reşedinţă este aceeaşi cu cea a districtului. Prin urmare, în mod legal pentru Imperiul rus, stema judeţului Soroca era şi stema oraşului Soroca.

2.2. Proiectul lui Bernhard Koehne

După reformarea Heroldiei ruse în 1848 şi înfiinţarea Secţiei de blazoane pe lângă Cancelaria Departamentului de Heraldică la 10 iunie 1857, împăratul Nicolai I a cerut să fie revăzute toate stemele guberniale şi locale ale Imperiului Rus în scopul ordonării acestora şi a aducerii lor în conformitate cu regulile ştiinţifice şi artistice. În fruntea Secţiei de blazoane a fost numit Bernhard Koehne, un bun cunoscător al numismaticii şi heraldicii europene.

Mai întâi au fost revizuite stemele guberniale şi regionale, apoi s-a purces şi la cele judeţene. Astfel, s-a revăzut şi stema judeţului Soroca. S-a renunţat la simbolizarea cetăţii şi a râului Nistru şi s-a optat în favoarea unor „arme grăitoare”, după etimologia „soroca” – coţofană. În iunie 1872 s-a propus următorul proiect:

În scut de argint patru coţofene negre cu ochii şi limbile roşii, două şi două. În cartierul liber – stema Guberniei Basarabia. Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu 3 turnuri şi este înconjurat de două spice de aur legate cu lenta ordinului Alexandru Nevski (roşie de moar) (fig. 9)[27].

În decorurile exterioare propuse nu era nimic deosebit. Ele corespundeau întocmai regulilor elaborate de Koehne pentru oraşele-reşedinţă de judeţ din zonele agricole. Din întâmplare, spicele înconjurătoare în cazul Sorocii aveau şi o origine (pe atunci necunoscută) în stema vechiului ţinut Soroca.

Proiectul pentru Soroca, ca şi majoritatea celorlalte proiecte ale lui Koehne, nu s-a realizat. Acestea însă au avut o influenţă pozitivă asupra normalizării heraldicii ruse, iar regulile stabilite de Koehne au rămas în vigoare până la dispariţia imperiului.

2.3. Stema oraşului Soroca din 1914

Faptul că stema de la 1837 n-a fost fixată printr-un decret imperial cu desen anexat a avut mai multe urmări. Mai întâi, constatăm că în uz stema era interpretată şi desenată diferit. După sigiliile utilizate oficial şi un desen de epocă, putem defini în mare cinci tipuri heraldice uzuale, pe care le consemnăm mai jos.

Tipul 1. Un scut albastru (?) de tip francez, încărcat cu o cetate cu trei turnuri, de argint; în talpa purpurie (?) o săgeată în fascie cu vârful spre dreapta (Sigiliul Judecătoriei de zemstvă din Soroca, aplicat pe documente din 1843 şi 1848[28], fig. 10).

Aceeaşi compoziţie heraldică se regăseşte şi într-o sursă heraldică descoperită recent şi semnalată nouă de academicianul Andrei Eşanu şi soţia sa Valentina Esanu. Este vorba de un manuscris în limba rusă păstrat azi la Biblioteca Academiei Române şi întitulat „Descrierea statistică a Basarabiei pe anii 1822-1828”[29], care pe o filă dublă de la început cuprinde o planşă cu titlul „Desenele stemelor Regiunii Basarabia şi a judeţelor ei”. Planşa cuprinde stema Regiunii Basarabia de la 1826 amplasată la mijloc şi înconjurată de opt steme judeţene: şase sunt cele ale ţinuturilor de la 1826 şi două ale judeţelor înfiinţate la 1835, ale căror steme vor fi aprobate de împărat la 1837. Acest fapt, coroborat cu faptul că stema judeţului Orhei de la 1835 corespunde întocmai cu cea aprobată la 1837, iar cea a judeţului Soroca este apropiată de compoziţia aprobată la 1837 şi cunoscută din blazonare, putem presupune că planşa cu steme a fost realizată nu mai devreme de 1835, când au fost înfiinţate cele două judeţe, şi chiar nu mai devreme de 1837, când au fost concepute şi aprobate stemele judeţelor Orhei şi Soroca. Din nouă steme, opt sunt desenate doar în contur, culorile fiind specificate alăturat prin inscripţii, iar cea de-a noua – cea a Sorocii – în mod plăcut surprinzător, este şi colorată. Descrierea ei heraldică ar fi: în scut de tip francez, în câmp de aur, o cetate de argint cu trei turnuri, risipindu-se şi aşezată pe o terasă de acelaşi metal, terasa trecând peste marginea tălpii scutului; în talpa scutului, în câmp de azur, cu valuri, o săgeată neagră, aşezată în fascie cu vârful spre dextra (fig. 11).

Constatăm în această compoziţie faptul încălcării regulii smalturilor heraldice de două ori: cetatea de argint aşezată în câmp de aur şi săgeata neagră aşezată în câmp de azur, deşi în ultimul caz culoarea neagră se datorează poate dimensiunilor reduse ale mobilei heraldice, care în mod normal ar trebui să fie de metal (aur sau argint). De asemenea, este neobişnuită terasa care transgresează linia de divizare a câmpului heraldic: talpa este o figură care se aplică peste câmpul de bază şi figurile aşezate în acesta, încât ea ar fi trebuit să acopere terasa şi nu invers. Totuşi, desenul acesta ne permite o apropiere mai bună de cunoaşterea stemei Sorocii stabilite la 1837.

Tipul 2. O cetate cu trei turnuri (Sigiliul Judecătoriei districtuale Soroca-Iaşi, aplicat pe un document din 6 martie 1853[30], şi Sigiliul Upravei de zemstvă a volostei (plasei) Văscăuţi, jud. Soroca[31]).

Tipul 3. În câmp albastru (?) un turn de cetate, de argint, parţial distrus, aşezat pe o talpă rotunjită convex (?) şi având la poale, în talpă, un brâu ondulat, din acelaşi metal (Sigiliul Dumei oraşului Soroca, aplicat pe un document din 3 iulie 1868[32], fig. 12).

Tipul 4. În câmp albastru (?) un zid de cetate parţial distrus, flancat la senestra de un turn, probabil de argint (sau aur), şi aşezat pe talpa scutului, uşor ondulată în chip de terasă, de aur (?), şi traversată de o bară ondulată albastră (?) (Sigiliul Upravei oraşului Soroca, aplicat pe un document din 11 noiembrie 1878[33], fig. 13).

Tipul 5. Scut tăiat, sus o cetate, jos în câmp de aur (?) un brâu ondulat de argint (Sigiliul Upravei de zemstvă a judeţului Soroca, aplicat pe documente din anii 1905-1918[34], fig. 14).

Mai apropiate de originalul legal, alcătuit cândva de Semiakin, se pare că sunt exemplele 3 şi 4 (fig. 12 şi 13), realizate după acelaşi prototip. Probabil că şi culorile indicate convenţional prin haşuri sunt cele adevărate, chiar dacă haşurările puteau să apară în sigiliu doar ca procedeu pur artistic, adică fără semnificaţia lor heraldică. Avem impresia că în acest model, totuşi, s-a procedat la modificarea smalturilor heraldice şi la divizarea câmpului, corectându-se parţial lipsurile tehnice de la 1837.

Cea de-a doua urmare a lipsei decretului imperial a fost faptul că autorităţile locale, cu trecerea timpului, au început să creadă că nu există o stemă aprobată a judeţului Soroca. Inexistenţa acesteia se explica la nivel local prin faptul că judeţul şi-ar fi schimbat numele după 1829[35], avându-se probabil în vedere reforma administrativ-teritorială de la 1835. De fapt, acelaşi lucru se credea şi la Sankt Petersburg.

Această situaţie a trezit iniţiativa nobilimii basarabene de a crea o nouă stemă şi a o aproba cu toate actele în regulă. Adunarea Deputaţilor Nobilimii Basarabiei, în şedinţa din 15 ianuarie 1911, a decis înaintarea unui demers pentru fixarea stemei judeţului Soroca[36]. Proiectul noii steme, din însărcinarea aceleiaşi Adunări a Deputaţilor Nobilimii Basarabiei de legislatura anului 1911, a fost alcătuit cu desen, descriere şi explicaţie de cunoscutul heraldist basarabean Paul Gore (pe atunci Mareşal al nobilimii judeţului Orhei, autorul moral de mai târziu al stemei României Mari), o ciornă fiind datată cu 17 aprilie 1911[37].

La 19 aprilie 1911, proiectul heraldic elaborat de Paul Gore este aprobat de Colegiul unit al Mareşalilor şi Deputaţilor Nobilimii, iar la 24 august 1911, Paul Gore îl înaintează Mareşalului gubernial al nobilimii Alexandru Krupenski[38].

Mareşalul Krupenski, pe 13 septembrie 1911, expediază Ministrului Justiţiei materialele pentru examinare şi prezentare spre înalta confirmare, atrăgând atenţia asupra faptului că „populaţia Basarabiei în următorul an 1912 va sărbători centenarul unirii Basarabiei la Imperiul Rus şi că ar fi de dorit să avem stabilite către această dată stemele tuturor judeţelor”[39].

La 31 octombrie 1911, Guvernatorul Basarabiei la rândul său înaintează şi el actele referitoare la stema Sorocii Departamentului de probleme generale al Ministerului Afacerilor Interne, de unde s-a primit un răspuns cu explicaţia că „în conformitate cu ordinea stabilită, judeţul îşi primeşte numele de la oraşul-reşedinţă de judeţ, şi stema de care se foloseşte judeţul este stema acestui oraş, iar pentru că oraşul Soroca nu are stemă, blazonul proiectat de nobilimea basarabeană este destinat a servi şi drept stemă orăşenească a oraşului-reşedinţă de judeţ Soroca”[40].

La 9 iunie 1912, Guvernatorul Basarabiei trimite proiectul de stemă Upravei oraşului Soroca cu propunerea de a-l supune spre examinare Dumei orăşeneşti, după care să fie returnat împreună cu hotărârea Dumei[41].

Duma oraşului Soroca a examinat proiectul de stemă în şedinţa de rând din 21 iunie 1912. Şedinţa a fost deschisă la ora şapte seara, de primarul N. M. Soltuz, în prezenţa a 13 consilieri. Chestiunea stemei oraşului şi judeţului Soroca era prima din ordinea de zi. Blazonul a fost acceptat în unanimitate şi s-a decis prezentarea lui spre aprobare instanţelor competente[42]. Primarul oraşului a expediat toate materialele guvernatorului în ziua de 28 iunie 1912[43].

După aprobarea de către Duma orăşenească şi de către Adunarea Deputaţilor Nobilimii Basarabiei, proiectul a fost trimis la Sankt Petersburg pentru examinare şi înaltă aprobare. Ministerul Afacerilor Interne a înaintat dosarul către Senatul guvernator la 8 august 1912. După cercetările din Secţia de blazoane, audiţia din Senat din noiembrie 1912 şi alte proceduri obligatorii, noua stemă a Sorocii, aproape fără schimbări, a primit înalta confirmare în ziua de 18 martie 1914 la Ţarskoe Selo[44]. În ziua de 5 iunie 1914, Senatul guvernator a decis facerea publică a blazonul înalt confirmat[45]. Stema a fost publicată în jurnalul actelor oficiale la 15 iulie 1914.

Blazonul reprezenta: „În scut roşu cu talpă ondulată de argint, o cetate de aur cu rosturi negre, timbrată de o cruce de argint cu patru braţe. În cartierul liber stema Guberniei Basarabia. Scutul timbrat de o coroană crenelată cu trei turnuri de argint şi înconjurat de două spice de aur unite cu lenta Ordinului Alexandru Nevski”[46] (fig. 15a şi 15b).

Deosebirile variantei-proiect faţă de blazonul aprobat nu erau semnificative. Brâul ondulat din talpa scutului (simbolizând Nistrul) a fost înlocuit cu o talpă ondulată şi scutul a fost decorat conform regulilor stabilite de B. Koehne pentru oraşele-reşedinţă de judeţ din zonele agricole (stema gubernială în câmpul liber, coroana murală de argint cu trei turnuri, spicele de aur şi lenta roşie de moar a Ordinului Alexandru Nevski).

Paul Gore explica acest blazon: „Câmpul roşu al scutului arată sângele vărsat pentru patrie de apărătorii Sorocii, care au luptat eroic împotriva turcilor, tătarilor şi polonezilor. Imaginea cetăţii înseamnă glorioasa cetate Soroca. Brâul ondulat de argint (în proiectul aprobat – talpa ondulată – n. n.) reprezintă râul Nistru, pe malul căruia se află oraşul. Crucea de argint de deasupra este semnul că cetatea a fost creştină”[47].

Oraşul Soroca a fost ultima localitate din Basarabia, care a primit o stemă aprobată de împăratul rus.

2.4. Pseudomarca cu peştii

În anul 1898, la Bucureşti, la Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, a văzut lumina tiparului lucrarea lui Zamfir Arbore „Basarabia în secolul XIX”, operă premiată şi tipărită de Academia Română[48]. Parte integrantă a acestei lucrări era şi o planşă color ataşată, purtând titlul „Mărcile districtelor Basarabiei”, datată 1899 şi realizată la acelaşi Institut. Planşa are în mijloc stema Basarabiei, model 1826, de un desen particular, care este atribuită greşit de autori şi judeţului Chişinău, care avea o stemă proprie. Stema provincială este înconjurată de şapte steme judeţene: Orhei (greşită); Hotin; Ismail (incompletă şi parţial fantezistă); Ackerman (de un desen particular); Soroca (fantezistă); Bălţi; Bender (cu unele neconcordanţe). Analiza planşei ne îndeamnă spre concluzia că realizatorii ei nu erau familiarizaţi cu heraldica de epocă a Basarabiei. Ei au folosit ca sursă doar decretul împăratului rus de la 2 aprilie 1826, ce cuprindea descrierile stemelor Regiunii Basarabia şi a celor şase ţinuturi de atunci ale ei, dar fără a cunoaşte desenele lor, care s-au publicat ulterior, separat de decret. Însăşi stema provincială a fost redată greşit, căci aceasta fusese deja înlocuită cu alta nouă, aprobată de împărat la 5 iulie 1878. Dat fiind că la 1898 în Basarabia erau deja opt judeţe, realizatorii planşei au atribuit stema provincială şi judeţului Chişinău, iar pentru Soroca au alcătuit o stemă ad-hoc, fapt care ne întăreşte în convingerea că aceştia nu erau familiarizaţi cu heraldica basarabeană.

Din această scriere, stema fantezistă a Sorocii a fost preluată în unele lucrări ulterioare, considerându-se că ar fi fost una reală. La reeditarea lucrării lui Arbore în 2001, planşa a fost reluată fără comentarii şi plasată pe forzaţul de la începutul volumului[49].

Marca fantezistă reprezintă: pe azur, doi peşti de argint în fascie, unul sub altul, cel de jos conturnat, prinşi de capetele aceleiaşi sfori, negre (fig. 17). Această compoziţie, sugerând litera latină S (de la Soroca, evident), îşi are originile în arta miniaturilor de carte medievale, unde se folosea ca literă iniţială.

  1. Epoca contemporană 

3.1. Perioada interbelică. 1918-1940

Unirea tuturor provinciilor româneşti aflate temporar sub dominaţie străină cu Vechiul Regat şi crearea României Mari a pus problema unificării legislaţiilor, administrării, economici etc. Era oportună şi o revizuire a heraldicii româneşti, începând cu stema ţării şi terminând cu blazoanele locale.

Încă în 1918 Paul Gore gândea asupra noilor steme basarabene. Pentru Soroca marele heraldist presupunea să păstreze vechea compoziţie a stemei de la 1914, varianta proiectului înaintat de autorităţile locale, adică cu brâu ondulat în locul tălpii ondulate şi fără elementele impuse de regulile elaborate de B. Koehne. Pentru culoarea scutului vedea două posibilităţi: roşu sau negru[50] (fig. 15-17).

Dar meritul de ordonare şi standardizare a stemelor regatului i-a revenit Comisiei Consultative Heraldice, create la 23 iulie 1921 pe lângă Ministerul de Interne, comisie din care a făcut parte până la moartea sa la 8 decembrie 1927 şi Paul Gore.

Comisia Consultativă Heraldică s-a ocupai mai întâi de stemele judeţene. Pentru Basarabia s-au luat ca bază vechile steme de sub stăpânirea rusească, adaptate însă exigenţelor naţionale, eliminându-se decorurile exterioare şi înlocuindu-se scuturile de aşa-numitul tip francez cu cele de aşa-numitul tip antic sau triunghiular, familiar celei mai vechi heraldici româneşti.

Stema judeţului Soroca, printre cele 71 de steme judeţene, a fost aprobată prin Decretul regal din 1 august 1928 şi reprezenta: „Scut roşu cu o cetate, de argint, cu trei turnuri, cel din mijloc dreptunghiular, cele laterale rotunde, toate având sus ferestrui de metereze; Turnul din mijloc are o poartă boltită în arc frânt şi deasupra ei o fereastră dreptunghiulară, iar turnurile laterale câte două ferestre dreptunghiulare suprapuse. Cetatea este aşezată pe o terasă, de argint, bătută de valuri de argint. Reprezintă vechea cetate Soroca, ce apăra vadul Nistrului”[51] (fig. 21).

Din punct de vedere componistic, stema judeţului Soroca a rămas aproape identică cu cea de la 1914. S-au exclus elementele regulamentare impuse de B. Koehne (ca şi la proiectele concepute de P. Gore, de altfel). A dispărut crucea de argint de deasupra cetăţii, care simboliza faptul că fortăreaţa a fost creştină. Cetatea însăşi a fost degradată de la aur la argint. Din punct de vedere grafic, imaginea cetăţii era mai aproape de original decât în stema rusească.

După aprobarea stemelor judeţene, Comisia Consultativă Heraldică a purces la ordonarea stemelor orăşeneşti, căci în Regatul României funcţiona canonul heraldic european, care deosebeşte stemele districtelor de stemele oraşelor de reşedinţă. Astfel, stema de la 1914, comună pentru oraşul şi judeţul Soroca, dată fiind continuitatea ei în stema judeţeană adoptată la 1928, nu mai putea fi utilizată şi pentru oraş, fiind necesară compunerea unui nou blazon.

Stema oraşului Soroca a fost aprobată la 11 august 1930, cu descrierea oficială: „Scut roşu despicat. În primul cartier o cetate crenelată de argint cu un turn central, cu poarta închisă şi ferestrele negre. În cartierul al doilea – un cap negru de tătar în profil spre dreapta, înfipt într-o lance de argint. Scutul timbrat cu o coroană murală de argint, cu cinci turnuri. Simbolizează vechea cetate Soroca şi veşnicele lupte împotriva tătarilor”[52] (fig. 22).

Noua stemă era prea puţin reuşită, atât componistic, cât şi grafic. Mobilele nu erau bine alese, erau rău ordonate şi neproporţionale una faţă de alta. Din necesitatea determinată de problemele componistice, cetatea fusese executată departe de original. Un alt defect a fost colorarea câmpurilor heraldice. De obicei, în arta heraldică se evită plasarea alături a două câmpuri din aceeaşi categorie de smalturi şi cu atât mai mult a câmpurilor de aceeaşi culoare. Capul de tătar înfipt în lance nu era foarte motivat istoric, dat fiind că luptele de la Soroca s-au dat şi împotriva polonezilor, şi a cazacilor şi a altor etnii. În acelaşi timp, această mobilă apropiată heraldicii medievale, era anacronică în secolul XX, încălca esteticul, morala creştină şi umanistă în general. În această ordine de idei, amintim şi faptul că tătarii au fost una din componentele etnice care a fost absorbită de sângele de azi al poporului român.

3.2. Perioada sovietică 

În primii ani de putere sovietică, în Basarabia preocupările heraldice nu-şi puteau găsi loc. Heraldica era considerată drept una dintre ştiinţele legate de elita socială din epocile apuse, o ştiinţă străină şi dăunătoare spiritului omului sovietic. Abia din anii ’60 ai secolului trecut au început să apară noi steme orăşeneşti în URSS, iar în RSS Moldovenească stemele teritoriale au pătruns şi mai târziu.

Astfel, în 1986, revista „Moldova” în două numere publică 23 de proiecte de steme pentru localităţile RSSM, propuse de Constantin Bogatov – un pasionat al heraldicii, bine cunoscut printre colecţionarii-falerişti din URSS şi viitor membru-fondator al Comisiei Naţionale de Heraldică a Republicii Moldova[53]. Aceste proiecte purtau amprenta timpului, axându-se pe utilizarea diferitor culturi agricole şi simboluri industriale şi pedalând pe culorile roşu şi verde ale drapelului Moldovei Sovietice. În acest amalgam de emblematică socialistă departe de heraldica clasică, blazonul propus pentru Soroca ieşea în evidenţă prin apelul la stemele istorice ale oraşului: în compoziţie apărea cetatea şi pseudomarca cu peştii de la Zamfir Arbore, care în epocă încă se considera credibilă. Proiectul reprezenta: într-un scut de tip francez, în câmp verde, o bară ondulată albastră şi o cetate de argint broşând; cetatea este supraîncărcată cu un ecuson, încărcat în câmp albastru cu doi peşti de aur în fascie, unul sub altul, cel de sus conturnat, prinşi de capetele aceleiaşi sfori, de asemenea de aur, şi însoţită în partea de jos de o emblemă sugerând Asociaţia „Selhoztehnica”[54] în formula: o roată dinţată neagră ieşind din vârful scutului, supraîncărcată cu un disc roşu, de asemenea ieşind din vârful scutului, supraîncărcat la rândul lui cu capătul unei chei pentru piuliţe negre, încadrând între braţe o turtă, de asemenea neagră (fig. 23)[55]. Proiectul nu a fost luat în consideraţie de autoritatea locală.

Peste un an însă, la 22 octombrie 1987, Comitetul executiv al Sovietului orăşenesc Soroca[56] a decis organizarea unui concurs deschis pentru elaborarea stemei oraşului. S-au instituit trei premii în valoare de 300, 200 şi 100 ruble şi s-a aprobat un juriu în următoarea componenţă: Leonid P. Grigoraşenco, redactor principal al Colegiului de expertiză artistică al Ministerului Culturii al RSSM; Anatolie I. Chişner, preşedintele executivului orăşenesc; Ivan C. Spătari, şeful Secţiei propagandă şi agitaţie a Comitetului raional al PCM; Iurie Gh. Croitoru, arhitect-şef al oraşului, responsabil principal pentru organizarea concursului; Gheorghe F. Bucătaru, şeful secţiei orăşeneşti de cultură; Alexandru A. Copacinschi, inginer-designer. Prin decizia Executivului din 26 noiembrie 1987[57], comisia a fost completată cu încă două persoane: Vladimir P. Bocacev, arhitect principal al planului general de dezvoltare a oraşului Soroca, şi Boris A. Haldeev, arhitect la Fondul plastic al RSSM. Data limită de prezentare a proiectelor pentru concurs a fost fixată pentru ziua de 15 ianuarie 1988.

La 26 ianuarie 1988 juriul face totalurile concursului şi întocmeşte un proces-verbal[58], care va fi aprobat de către Executiv la 28 ianuarie[59]. Premiul I a fost decernat lui Vladimir V. Patraşco, pictor-designer la Palatul orăşenesc de cultură, acestuia propunându-i-se să prezinte câteva variante cu diferite combinaţii coloristice (fig. 24). Premiul II a fost acordat lui Alexei C. Crudu, profesor la şcoala de arte plastice pentru copii (fig. 25), iar în loc de premiul III, în valoare de 100 de ruble, s-au instituit două premii de încurajare a câte 50 de ruble, care au fost acordate lui Liviu G. Guţescu (fig. 26), arhitect principal la Comitetul executiv orăşenesc, şi studentului Simion V. Domaşcanu de la Institutul de Arte din Chişinău (fig. 27). Au primit diplome de onoare participanţii la concurs V. I. Sclifos, A. I. Lungu, V. V. Pascalenco, D. E. Kiselnikov, V. G. Prisacari, V. I. Lozan, V. G. Socrovişciuc, G. S. Babuşca. Totodată, unele proiecte, cu acordul autorilor, au fost propuse ca modele pentru confecţionarea insignelor de piept. Timp de două zile toate lucrările au fost expuse în Palatul culturii din localitate[60].

Varianta finală, aprobată în aceeaşi şedinţă a executivului din 28 ianuarie 1988, reprezintă, conform descrierii documentare, următorul blazon: scut francez despicat; în prima partiţiune, pe fondul unui zid crenelat de cetate, care simbolizează cetatea Soroca, s-au reprezentat în partea inferioară trei brâe ondulate, colorate de sus în jos alb-albastru, albastru-deschis si albastru-închis, ca simbol al Nistrului (această compoziţie reprezenta trecutul oraşului); în partiţiunea a doua, pe fondul unei file albe de hârtie, în continuarea brâelor din primul cartier e figurat văluros steagul RSSM, roşu, verde, roşu (această compoziţie reprezenta prezentul oraşului); broşând peste despicat s-a pus roza vânturilor, de culoare cafenie, ca simbol al turismului şi ca element de legătură între trecut şi prezent; în partea inferioară a scutului s-a plasat o inscripţie cu denumirea oraşului; contururile sunt cafenii (fig. 28)[61].

Această stemă este cunoscută şi dintr-o insignă de piept emisă în aceşti ani (fig. 29).

  1. Heraldica soroceană în Republica Moldova independentă

Heraldica districtuală, municipală, urbană şi rurală cu greu pătrunde în Republica Moldova. Până la crearea Comisiei Naţionale de Heraldică în decembrie 1995 procesul era practic mort. Criza economică, socială şi culturală care a pus stăpânire lungă pe această ţară nu favoriza manifestările imateriale. Activitatea multiformă a Comisiei Naţionale de Heraldică a fost primul impuls în cauza promovării heraldicii teritoriale la est de Prut. Diversele aniversări ale unităţilor administrativ-teritoriale, dorinţa de autoafirmare şi autodefinire a unor localităţi, primari sau preşedinţi de consilii locale, scrierea istoriei oraşelor şi satelor au constituit alţi factori de impulsionare.

În cazul oraşului Soroca, deşi a existat o încercare heraldică în 1996, problema simbolurilor a ajuns în mod real la ordinea zilei abia în 1999, când s-a sărbătorit semimileniul primei atestări sigure a cetăţii Soroca. Pe de o parte autorităţile municipale au purces la examinarea situaţiei heraldice, iar pe de alta subsemnatul a pregătit şi publicat studiul deja citat „Din istoria heraldicii sorocene”, în care era urmărită evoluţia armeriilor istorice districtuale şi urbane şi se făceau propuneri pentru stema oraşului şi stema judeţului.

4.1. Stema şi drapelul judeţului Soroca

În anii 1999-2003, în Republica Moldova a funcţionat diviziunea administrativ-teritorială în judeţe, vechile raioane fiind lichidate. Problema simbolicii judeţene a fost pusă, monitorizată şi rezolvată teoretic de către Comisia Naţională de Heraldică[62].

Proiectul pentru stema judeţului Soroca, elaborat de autor şi desenat de arhitecta Mariana Şlapac, a fost publicat iniţial în revista „Cugetul”, cu ocazia apariţiei studiului nostru menţionat mai sus asupra heraldicii sorocene. Am considerat atunci că, odată cu aflarea stemei istorice a ţinutului Soroca, era naturală reluarea acesteia, adăugându-i-se un simbol al cetăţii omonime, care a determinat în mare parte ocupaţiile economice şi militare ale populaţiei ţinutului şi care a figurat în stemele judeţene în epocile modernă şi contemporană.

În prima variantă, vedeam următoarea compoziţie: în câmp roşu, într-un lan de grâu de aur, o secerătoare în straie naţionale şi cu o seceră de argint în mâna dreaptă, secerând spre dreapta; cap bastilat de argint; scutul timbrat de o coroană domnească de aur pe post de coroană judeţeană. După consultaţiile avute cu arhitecta Mariana Şlapac, din considerente artistice, am renunţat la lanul de grâu, încovoierea secerătoarei şi orientarea compoziţiei spre dreapta heraldică, aşa cum era în stema ţinutului din 1806-1812, simplificând desenul. Proiectul publicat şi acceptat de Comisia Naţională de Heraldică în şedinţa din 2 noiembrie 1999 reprezenta: pe roşu, o secerătoare în straie naţionale, ţinând în mâna dreaptă o seceră de argint, iar în cea stângă un snop de grâu de aur; cap bastilat de argint; scutul timbrat de o coroană judeţeană (fig. 30).

Explicaţia oficială care s-a dat acestui proiect a fost următoarea: reprezintă vechea stemă heraldizată a ţinutului medieval Soroca, ţinut care a fost odinioară grânarul Ţării Moldovei; capul bastilat de argint face aluzie la cetatea Soroca şi este firul de legătură ce celelalte steme, mai târzii, de care s-a folosit acest judeţ în epocile modernă şi contemporană.

Autorităţile judeţene nu au agreat, însă, acest proiect şi în anul următor, Consiliul Judeţean Soroca, în şedinţa 29 decembrie 1999 (Decizia nr. 6/5), a votat de-facto reluarea stemei judeţului Soroca de la 1 august 1928. Decizia Consiliului Judeţean a fost dezbătută la şedinţa Comisiei Naţionale de Heraldică din 2 august 2000. Comisia a insistat pe revigorarea stemei vechi a ţinutului dinainte de 1812, mai ales că stema judeţeană de la 1928 era o replică a stemei orăşeneşti de la 1914. Autorităţile judeţene nu au răspuns oficial la avizul Comisiei şi au continuat să utilizeze stema de la 1928[63].

Drapelul judeţului Soroca a fost conceput, de asemenea, de către Comisia de Heraldică. Proiectul, aprobat în şedinţa Comisiei din 19 februarie 2001, reprezenta o pânză dreptunghiulară (1:2), tăiată crenelat, alb şi roşu (fig. 31).

Problema simbolurilor oficiale ale judeţului Soroca nu a fost rezolvată până la momentul desfiinţării judeţelor din Republica Moldova.

4.2. Stema şi drapelul raionului Soroca

Divizarea administrativ-teritorială în raioane a fost reintrodusă în Republica Moldova în 2003. Consiliul raional Soroca a dezbătut problema stemei raionului în şedinţa din 26 februarie 2004 şi a propus spre expertizare Comisiei Naţionale de Heraldică două soluţii (Decizia nr. 7/5). Prima soluţie se rezuma la uzurparea stemei judeţului Soroca de la 1928. Cea de-a doua soluţie, elaborată de Nicolae Gâtlan în calitate de autor şi pictor, era o alterare a aceleiaşi steme prin adăugarea imaginii monumentului „Lumânarea recunoştinţei” din oraşul-reşedinţă de raion.

Problema drapelului raional a fost discutată în şedinţa Consiliului raional din 20 mai 2004, unde a fost agreat proiectul propus de Sergiu Cârjă: o pânză dreptunghiulară (2:3), albastră, având în mijloc o cruce cu capetele în ancoră, galbenă, şi sus la hampă stema judeţului Soroca de la 1928 (Decizia nr. 9/2). Crucea propusă şi culoarea albastră a pânzei nu aveau vreo explicaţie.

Comisia Naţională de Heraldică a respins cele două propuneri heraldice şi una vexilologică în şedinţa din 24 septembrie 2004. În continuare autorităţile raionale au decis angajarea specialiştilor în domeniul heraldicii. Subsemnatul, în calitate de autor, şi Mariana Şlapac, în calitate de pictor, au propus un proiect de stemă şi câteva variante de drapel dintre care consilierii raionali au ales unul. Proiectele propuse au fost aprobate de Consiliul raional Soroca în şedinţa din 29 decembrie 2004 (Decizia nr. 14/2) şi de către Comisia Naţională de Heraldică în şedinţa din 28 ianuarie 2005 (proces-verbal nr. 83-III).

Stema raionului Soroca reprezintă: pe roşu, un snop de grâu în pal, de aur; cap bastilat de argint; scutul timbrat de o coroană raională (fig. 32). Snopul de grâu a fost preluat din stema ţinutului Soroca dinainte de 1812, iar capul bastilat de argint simboliza cetatea Soroca – o emblemă de referinţă pentru întreaga heraldică soroceană.

Drapelul raionului Soroca, elaborat în baza stemei, reprezintă o pânză dreptunghiulară (2:3), tripartită în fascie, roşu-galben-roşu, având treimea verticală de la hampă albă şi crenelată (fig. 33).

Prima publicare color oficială din partea Comisiei Naţionale de Heraldică a stemei şi drapelului raionului Soroca s-a făcut în 2010, în volumul „Simbolurile Naţionale ale Republicii Moldova”[64]. La 23 decembrie 2014, prin decizia Comisiei Naţionale de Heraldică nr. 304-IV.01 stema şi drapelul raionului Soroca au fost incluse în Armorialul General al Republicii Moldova şi apoi publicate în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”[65].

De pe pagina oficială a Consiliului raional Soroca aflăm şi despre existenţa unui imn al raionului, pe versuri de Viorica Nagacevschi şi muzică de Valeriu Ceban, întitulat „Imnul raionului Soroca”. Acesta, însă, nu a fost încă avizat de Comisia Naţională de Heraldică, astfel nefiind înregistrat în Armorialul General al Republicii Moldova[66].

4.3. Simbolurile oraşului Soroca

4.3.1. Însemnele utilizate de autorităţile locale

După cum am mai remarcat, problema simbolurilor oficiale ale oraşului Soroca nu este rezolvată până în prezent. Autorităţile urbane folosesc neregulamentar stema de la 1930, care li se pare mai nobilă, dar care nu poate fi acceptată de către Comisia Naţională de Heraldică. S-a creat şi un drapel ad-hoc, completamente deplasat din punct de vedere vexilologic.

Din puţinele surse de care dispunem datorită documentelor acumulate la Comisia Naţională de Heraldică, ştim că la 16 mai 1996 primăria oraşului Soroca a adoptat decizia nr. 5/4 „Cu privire la aprobarea stemei or. Soroca”. Nu cunoaştem, însă conţinutul ei, cum arăta această stemă şi dacă în baza ei a fost elaborat şi aprobat şi un drapel.

Această decizie a fost abrogată peste trei ani, prin decizia primăriei nr. 1/2 din 20 ianuarie 1999 „Cu privire la stema oraşului Soroca”, prin care se abolea stema din 1996 (pct. 2) şi se revenea la cea din 1930. Iată motivaţia acestui act:

„Examinând propunerile comitetului organizatoric pentru înfăptuirea măsurilor dedicate jubileului de 500 ani de la prima menţionare documentară a or. Soroca despre revenire la stema oraşului adoptată în anul 1930 („Monitorul oficial”, nr. 186 din 21.08.1930) şi reieşind din faptul că stema actuală nu e dotată cu însemne adecvate tradiţiei şi istoriei de veacuri, Primăria oraşului DECIDE:

  1. A [se] reveni la stema oraşului, adoptată în anul 1930 […]”.

Punctul 3 al aceleiaşi decizii stipula: „Dreptul de a folosi imaginea stemei Sorocii de către unităţi[le] economice, organizaţii se acordă [se coordonează, de fapt – n. n.] cu primăria oraşului”.

La decizie a fost ataşată blazonarea de la 1930. Ulterior, aceasta a fost uşor redactată, inclusiv sintagma „un cap negru de tătar” a fost înlocuită cu sintagma „un cap negru de duşman”, după cum am putut constata din informaţia plasată pe site-ul oficial al primării, accesat de noi la 30 iunie 2008[67]. De asemenea, în descriere, direcţia spre dreapta heraldică (care este de fapt stânga normală) a capului „de duşman” a fost corectată greşit din punct de vedere heraldic în „spre stânga”, deşi în desen ea a rămas spre dreapta. Această „corectare” denotă încă o dată faptul că autorităţile locale nu erau familiarizate cu normele elementare ale ştiinţei şi artei heraldice şi nici nu-şi aplecau urechea la specialişti.

În aceeaşi zi de 20 ianuarie 1999, primăria oraşului Soroca a mai adoptat o decizie atingătoare de simbolurile urbane, nr. 1/3 „Cu privire la propunerile comitetului organizatoric pentru pregătirea şi desfăşurarea manifestărilor dedicate jubileului de 500 ani a[i] or. Soroca”, al cărei punct 3 stipula: „Se aprobă drapelul oraşului (eschizul [sic!] se anexează)”. Descrierea însemnului vexilar, găsită pe acelaşi site oficial, este: „Pe un fon[d] alb-albastru în centru e imprimată stema oraşului Soroca. În partea de jos – valurile Nistrului în culori alb şi albastru închis”.

Coroborând această descriere cu anumite imagini avute la dispoziţie, încercăm o descriere vexilologică mai potrivită: drapelul reprezintă o pânză rectangulară (circa 3:5) alb-albastră, străbătută în partea inferioară de un brâu ondulat îngust tricolor, alb – albastru – albastru-închis, şi încărcată la mijloc ridicat cu stema oraşului Soroca. Nu vom insista asupra defectelor acestui însemn din punct de vedere ştiinţific şi estetic, dat fiind faptul că ele se observă cu ochiul liber şi de nespecialişti.

În sfârşi site-ul oficial al oraşului sugerează că urbea ar avea şi un imn, calificat drept „Cântecul oraşului”, pe versuri de Petru Popa şi pe muzică de Valeriu Ciobanu, „adoptat prin dispoziţia primarului nr. 03-5/79 din 13 septembrie 1999”.

4.3.2. Sesizarea din 2011 a Coaliţiei Nediscriminare referitoare la stema oraşului Soroca

La 17 august 2011, Coaliţia Nediscriminare a adresat Guvernului Republicii Moldova un demers cu numărul CND 024-11, semnat de coordonatoarea de proiect Iulia Marcinschi, în care se manifesta nedumerirea şi îngrijorarea în legătură cu utilizarea în stema oraşului Soroca a figurii capului de tătar înfipt în suliţă. Printre argumentele care merită să fie reţinute ale autorilor demersului cităm următoarele: „[…] Dat fiind faptul că atât invazia tătară, cât şi decapitarea ca pedeapsă sau înfiptul în suliţă nu mai ţin de actualitate şi nu mai sunt practicabile nici în cele mai sălbatice zone ale lumii, nu ni se pare a fi plauzibilă utilizarea acesteia. O stemă se doreşte a fi ceva reprezentativ, îmbietor, o amintire plăcută sau o primă impresie despre localitatea şi oamenii care o populează. Astfel, ce poate spune azi un cap de om înfipt în suliţă despre Soroca modernă, oraş de margine într-un stat civilizat, democratic, cu pretenţii europene? Considerăm drept inadmisibilă şi ilegală afişarea în văzul lumii a unei imagini ce înglobează cea mai sângeroasă şi abominabilă parte a trecutului localităţii. Mai mult decât atât, mesajul promovat este unul discriminator, care incită la ură, violenţă şi marginalizare a unor fiinţe umane doar pentru că au un anumit aspect exterior sau aparţin unei etnii. […] În acest context, orice locuitor sau oaspete al Sorocii, de origine tătărească, ar trebui să se simtă vinovat şi ameninţat de această stemă. Vizaţi şi ameninţaţi, în egală măsură, ar putea să se simtă şi puţinii cazaci, care tradiţional poartă astfel de mustăţi şi coafuri, puţinii hipioţi sau tineri moderni marginalizaţi pentru comportamentul şi aspectul exterior, precum şi minoritatea considerabilă de etnie romă, care adesea este discriminată pentru culoarea pielii fiind declaraţi duşmani ai majorităţii populaţiei. Drept urmare, consecinţele interpretării greşite a acelui simbol arhaic, învechit pot fi inimaginabile”. În concluzie, Coaliţia Nediscriminare cerea „intervenţia în regim de urgenţă a factorilor de decizie locali, regionali şi naţionali în vederea anulării şi scoaterii din circulaţie a acestui simbol anacronic”.

Demersul parvenit prin intermediul Cancelariei de Stat şi Comisiei Naţionale de Heraldică, a fost discutat în şedinţa comisiei din 31 octombrie 2011 (proces-verbal nr. 83-IV), adoptându-se următorul aviz, semnat de preşedintele CNH, Mariana Şlapac, şi adus la cunoştinţa tuturor celor implicaţi în această chestiune:

„Examinând demersul doamnei Iulia Marcinschi, coordonator de proiect în cadrul Coaliţiei Nediscriminare, nr. CND 024-11 din 17 august 2011, remis Comisiei Naţionale de Heraldică de către Cancelaria de Stat a Republicii Moldova, prin adresa nr. 1308-573 din 25 august 2011, Comisia Naţională de Heraldică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova constată:

  1. Stema în uz a oraşului Soroca postată pe pagina oficială de Internet a Primăriei oraşului Soroca şi expusă în diverse locuri publice are următoarea blazonare: scut roşu despicat; în primul cartier o cetate crenelată de argint cu un turn central, cu poarta închisă şi ferestrele negre; în cartierul al doilea – un cap negru de tătar în profil spre dreapta, înfipt într-o lance de argint; scutul timbrat cu o coroană murală de argint cu cinci turnuri.
  2. Stema în cauză reprezintă stema oraşului Soroca, alcătuită de către Comisia Consultativă Heraldică a Ministerului de Interne al Regatului României şi aprobată prin Decretul Regal din 11 august 1930, conform căruia „simbolizează vechea cetate Soroca şi veşnicele lupte împotriva tătarilor”.
  3. Stema de la 1930 a fost reaprobată prin decizia Primăriei oraşului Soroca nr. 1/2 din 20 ianuarie 1999, fără avizul prealabil al Comisiei Naţionale de Heraldică, fapt care încalcă legislaţia în vigoare.
  4. Stema de la 1930 nu are o tradiţie mai veche de acest an în ceea ce priveşte figura heraldică a capului de tătar înfipt în suliţă, care a fost inventată ad-hoc. Nefiind o emblemă medievală consacrată, aceasta lezează demnitatea unor grupuri etnice prezente şi în teritoriul Republicii Moldova, încât utilizarea ei este nejustificată şi nedorită.
  5. Stema de la 1930 conţine şi greşeli tehnice (încălcarea regulii smalturilor heraldice), artistice şi semantice. Este inferioară stemei de la 1914 – cea mai veche stemă cunoscută şi descifrată a localităţii. Aceasta a fost concepută de autorităţile urbane de atunci cu participarea ilustrului heraldist basarabean Paul Gore, este conformă normelor heraldice, nu lezează demnitatea Republicii Moldova şi a cetăţenilor ei şi este considerată de CNH drept singura demnă de a fi reluată în uz, după ajustările la normele actuale.
  6. Primăria oraşului Soroca a fost atenţionată de mai multe ori şi pe diverse căi de către membrii CNH asupra ilegalităţii stemei şi drapelului urbei adoptate în 1999, dar nu a luat în seamă aceste observaţii.

În concluzie, Comisia Naţională de Heraldică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova recomandă Primăriei oraşului Soroca să revină asupra deciziilor sale din 20 ianuarie 1999 referitoare la simbolurile orăşeneşti si să reia procedura legală de adoptare a stemei, drapelului şi imnului urbei”.

La 16 noiembrie 2011, primarul oraşului Soroca, Elena Bodnarenco, prin scrisoarea nr. 02/1-12/756, înştiinţa Comisia Naţională de Heraldică că „la moment sunt în lucru materialele referitoare la simbolurile oraşului Soroca în conformitate cu Regulamentul Comisiei Naţionale de Heraldică, care prevede completarea Chestionarului heraldic pentru elaborarea simbolurilor teritoriale”. În şedinţa CNH din 30 noiembrie 2011 comisia a luat act de această informaţie, membrii CNH declarându-şi satisfacţia privind intenţiile autorităţilor oraşului Soroca (proces-verbal nr. 91-IV).

Cu toate acestea, autorităţile sorocene au insistat pe poziţia lor. La 30 mai 2012, Consiliul orăşenesc Soroca adoptă decizia nr. 15/21 „Cu privire la examinarea adresării Coaliţiei Nediscriminare privind stema oraşului Soroca”, semnată de preşedintele şedinţei Sergiu Dragan şi secretara consiliului Larisa Despa, în care se stipula:

„În baza a mai multor adresări din partea Coaliţiei Nediscriminare, Comisiei Naţionale de Heraldică privind stema în uz a oraşului Soroca, notei informative prezentate de directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie Soroca dl Nicolae Bulat, în temeiul art. 14 (2) s) al Legi privind administraţia publică locală nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006, Consiliul orăşenesc DECIDE:

  1. Se menţine stema oraşului Soroca aprobată şi publicată în „Monitorul Oficial” nr. 186 din 21 august 1930 şi reconfirmată ulterior de către Consiliul orăşenesc Soroca în anul 1999 (decizia C[onsiliului] o[răşenesc] nr. 1/2 din 20.01.199[9]).
  2. Prezenta decizie va fi expediată Cancelariei de Stat a R[epublicii] M[oldova], Comisiei Naţionale de Heraldică, Coaliţiei Nediscriminare.”

CNH a luat act de această decizie în şedinţa din 15 iunie 2012 şi a hotărât ca autorităţile oraşului Soroca să fie atenţionate din nou despre necesitatea respectării prevederilor art. 5 al Legii cu privire la simbolurile publice nr. 86 din 21 iulie 2011, articol în care este prevăzută procedura de adoptare a simbolurilor teritoriale (proces-verbal nr. 126-IV). Autorităţile locale nu au reacţionat însă.

În schimb, sesizarea şi diversele reacţii la aceasta au fost pe larg reflectate în mijloacele de informare în masă, ambele tabere recrutând partizani convinşi. Susţinătorii capului de tătar, în pledoariile obiective şi pertinente în parte, pedalau pe „vechimea” mobilei heraldice, originalitatea ei şi pe similitudinea cu numeroase blazoane medievale, inclusiv purtând capete de oameni decapitaţi, într-o formulă sau alta[68]. Dacă această marcă ar fi fost într-adevăr medievală şi nu născocită pe loc gol la 1930, ne-am fi numărat cu siguranţă şi noi, după cum şi întreaga Comisie Naţională de Heraldică, printre partizanii şi apărătorii ei înflăcăraţi, indiferent de perceperea din zilele noastre.

4.3.3. Proiectul din 1999 al autorului pentru stema oraşului Soroca

Menţionăm aici şi proiectul de stemă municipală al autorului acestor rânduri, propus în 1999, cu ocazia publicaţiei studiului nostru heraldic în revista „Cugetul”, şi elaborat în conformitate cu istoria heraldicii sorocene şi cerinţele Comisiei Naţionale de Heraldică.

În condiţiile când nu se putea relua stema medievală, am propus reluarea stemei de la 1914, care, în fond, este componistic aproape identică cu cea de la 1837, cu proiectele lui Paul Gore şi cu stema de la 1930. Am înlăturat elementele obligatorii pentru stemele din Imperiul rus: decorurile exterioare ale scutului, stema din cartierul liber, scutul de tip francez etc. Am optat pentru un brâu ondulat în locul tălpii ondulate, deoarece ni se pare mai potrivit pentru simbolizarea unui râu, talpa putând semnifica şi marea. De-facto, am susţinut vechiul proiect al Dumei orăşeneşti Soroca, închipuit pe hârtie de către Paul Gore. În ceea ce priveşte sprijinitorii, obligatorii în Republica Moldova pentru oraşele de nivelul Sorocii, am propus doi tenanţi: în dextra, spre inima ţării – secerătoarea din stema ţinutului Soroca, iar în senestra, spre hotarul de răsărit – un ostaş moldovean cu o lance în mână, astfel păstrându-se şi această mobilă din steme mai vechi. Am presupus şi o panglică pentru deviză, deviza rămânând a fi găsită de orăşenii înşişi.

Astfel, proiectul nostru, într-un prim desen al Marianei Şlapac realizat de urgenţă pentru ilustraţia la articolul din revista „Cugetul”, reprezintă: în câmp roşu o cetate de aur, cu trei turnuri, având deasupra o cruce cu braţele egale, de argint, şi la poale un brâu ondulat, de acelaşi metal; scutul timbrat de o coroană murală de aur cu cinci turnuri; tenanţi: la dextra o secerătoare în straie naţionale, având în mâna dreaptă un snop de grâu şi o seceră, iar la senestra un ostaş moldovean în straie militare, având în mâna stingă o lance. Deviza pe o panglică albă (fig. 34).

Acest proiect este pasibil încă de anumite îmbunătăţiri heraldice şi artistice în vederea armonizării lui, mai ales stilistice. Cu toate aceste, ne exprimăm speranţa că într-o bună zi el va atinge coarda inimii autorităţilor decizionale ale oraşului de la Nistru şi va deveni un bun fundament pentru revenirea simbolicii urbane a Sorocii pe făgaşul legal. Ar fi pe de o parte un act de reparaţie a memoriei iluştrilor noştri înaintaşi de la 1912-1914, dar şi un prilej de renunţare la nişte simboluri arbitrare şi cu mesaj înţeles de unii concetăţeni de-ai noştri ca discriminatoriu.

Silviu Andrieș-Tabac, (Cetatea Soroca – istorie, memorie și tradiții seculare: Materialele conferinței, 4-5 aprilie 2014, Soroca)

*-*

[1] Silviu Andrieş-Tabac, Heraldica teritorială a Basarabiei şi Transnistriei, Chişinău: Museum, 1998, 168 p.+4 p. planşe color. În continuare se va cita: Andrieş-Tabac – 1998.

[2] Silviu Andrieş-Tabac, Din istoria heraldicii sorocene, în „Cugetul”, Chişinău, 1999, nr. 3, p. 27-32, copertele 2-4.

[3] Silviu Andrieş-Tabac, Din istoria heraldicii sorocene, în Introducere în heraldică. Noţiuni generale şi întregiri la armorialul teritorial românesc, Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti, 2008, p. 102-116: 26 fig. În continuare se va cita: Andrieş-Tabac – 2008.

[4] DRH, A, vol. II, Bucureşti, 1976, nr. XIII, p. 440, 443.

[5] Arheograful Ioan Bogdan menţiona că plastograful documentelor false de la 1470 „a trebuit să cunoască un document al lui Ştefan din 1470, deoarece lista boierilor este exactă, abstracţie făcând, bineînţeles de numele schimonosite într-adins” (apud: Ibidem, p. 426).

[6] Ioan Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, vol. II, Bucureşti, 1914, p. 425, 435, 441.

[7] În ultimii ani asupra istoricului Sorocii au apărut: Ion Chirtoagă, Soroca, în „Destin Românesc”, 1994, nr. 4, p. 117-128; Silviu Dimitriu-Chicu, Cetatea Soroca, în Alexandru Husar, Gheorghe Gonţa, Silviu Dimitriu-Chicu, Cetăţi de pe Nistru, Chişinău, 1998, p. 74-103; Andrei Eşanu, Valentina Eşanu, Moldova medievală. Structuri executive, militare şi ecleziastice: Studii, Chişinău, 2001, p. 76-108: „Cetatea şi ţinutul Sorocii”; Andrei Eşanu, Valentina Eşanu, Epoca lui Ştefan cel Mare. Oameni, destine şi fapte, Bucureşti, 2004, p. 329-360: „Pârcălabii de Soroca (sec. XV – mijlocul sec. XVIII); Mariana Şlapac, Cetăţi medievale din Moldova (mijlocul secolului al XIV-lea – mijlocul secolului al XVI-lea, Chişinău, 2004, p. 89-91, 164-174, 298-302 ş. a.

[8] C. C. Giurescu, Târguri sau oraşe şi cetăţi moldovene din secolul al X-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea, Bucureşti, 1967, p. 275-277.

[9] C. C. Giurescu, op. cit., p. 276.

[10] A. I. Eremia, Tainele numelor geografice. De ce? De unde? De când?, Chişinău, 1986, p. 80-81.

[11] Г. Ф. Чеботаренко, Крепость на Днестре, Кишинев, 1989, p. 79.

[12] V. Severin, Noroaca, Noroca sau Soroca, în „Literatura şi Arta”, 1994, 17 noiembrie, p. 8 (сit. apud A. Eremia).

[13] Anatol Eremia, Soroca. Cronică documentară (1499-1999), în „Cugetul”, Chişinău, 1999, nr. 3, p. 8.

[14] В. А. Никонов, Краткий топонимический словарь, Москва, 1966, p. 390. Şi în secolul al XIX-lea era populară această versiune. Pavel Cruşevan, de exemplu, arăta că etimonul ar fi „saraca”, regionalismul moldovenesc pentru „săraca” (vezi: Бессарабия, ред. П. А. Крушеван, Москва, 1903, p. 225).

[15] Ion Dron, Studii şi cercetări, Chişinău, 2001, p. 167-171; Idem, Provenienţa numelui topic Soroca, în „Natura”, Chişinău, 2002, nr. 11, p. 11.

[16] Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Bucureşti (în continuare – ANB), Documente istorice, LXXII/48.

[17] D. Ciurea, Organizarea administrativă a statului feudal Moldova, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie”, Iaşi, anul II (1965), planşe.

[18] Andrieş-Tabac – 1998, p. 28-29.

[19] Originalul tiparului se păstrează la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti (nr. C-1577) şi era expus înainte de demararea lucrărilor de refacere în sala 35 a expoziţiei permanente.

[20] Andrieş-Tabac – 1998, p. 30-32.

[21] Ibidem, p. 33; Silviu Andrieş-Tabac, Sergius Ciocanu, Cinci sigilii heraldice teritoriale basarabene din primul sfert al secolului al XIX-lea, în Putna, ctitorii ei şi lumea lor, Bucureşti: Editura Oscar Print, 2011, p. 231-232, 237 (fig. 1).

[22] Originalul: Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în continuare – ANRM), F. 205, inv. 1, d. 778, f. 190. Adeverinţă dată de ispravnicul ţinutului Soroca A. Pizani locuitorilor satului Cremenciug („Criminciucul”) prin care certifică dorinţa lor de a-l avea dascăl la biserica din sat pe Neculai, fiul lui Vasile Popovici. Alte impresiuni ale aceluiaşi sigiliu, din acelaşi an, vezi ibidem, la f. 115v, 143v.

[23] Originalul: ANRM, F. 205, inv. 1, d. 1711, f. 153. Adeverinţă dată de ispravnicul ţinutului Soroca Panaite Leonard locuitorilor satului Bobuleşti („Băbăleşti”, „Băbuleşti”) pentru a fi prezentată autorităţilor eparhiale, prin care certifică dorinţa lor de a-l avea staroste la biserica din sat pe Amfilofie, fiul preotului Axintie.

[24] Silviu Andrieş-Tabac, Sergius Ciocanu, Cinci sigilii heraldice…, p. 232, 237 (fig. 2).

[25] Ibidem, p. 44-45.

[26] Ibidem, p. 45-46.

[27] Ibidem, p. 48-49; Arhiva Istorică de Stat din Rusia, Sankt Petersburg (în continuare – RGIA), F. 1343, inv. 15, d. 133, f. 6-7.

[28] Arhivele Naţionale Iaşi, Paul Gore, d. 4, f. 50v, 62v.

[29] Biblioteca Academiei Române, Ms. sl. 626, f. 2v-3. Aducem şi pe această cale mulţumiri soţilor Andrei şi Valentina Eşanu pentru semnalarea binevoitoare a acestei surse.

[30] ANRM, F. 37, inv. 4, d. 922, f. 45.

[31] ANB, Comisia consultativă heraldică, d. 61, f. 54.

[32] ANRM, F. 37, inv. 5, d. 2161, f. 85v.

[33] Ibidem, F. 36, inv. 1, d. 1188, f. 7.

[34] Ibidem, F. 727, inv. 2, d. 41, f. 75.

[35] Ibidem, F. 88, inv. 2, d. 244, f. 22.

[36] Ibidem, F. 9, inv. 1, d. 2479, f. 56.

[37] ANB, Paul Gore, d. 20, f. 14.

[38] ANRM, F. 88, inv. 2, d. 244, f. 23v, 22.

[39] Ibidem, f. 23-23v.

[40] Ibidem, F. 9, inv. 1, d. 2479, f. 56.

[41] Ibidem.

[42] Ibidem, f. 51.

[43] Ibidem, f. 50.

[44] RGIA, F. 1343, inv. 15, d. 135.

[45] Собрание узаконений и распоряжений правительства издаваемое при Правительствующем Сенате, 1914, № 174, 15 июля, отделение I, № 1989, p. 2865-2866.

[46] Ibidem.

[47] RGIA, F. 1343, inv. 15, d. 135, f. 12.

[48] Zamfir C. Arbore, Basarabia în secolul XIX, Bucureşti: Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, 1898.

[49] Zamfir C. Arbore, Basarabia în secolul XIX, text îngrijit, studiu introductiv, note, comentarii, indice de Ion şi Tatiana Varta, Chişinău: Novitas, 2001.

[50] Andrieş-Tabac – 1998, p. 101.

[51] Monitorul Oficial, 1928, nr. 222, 6 octombrie, p. 8281.

[52] Monitorul Oficial, 1930, nr. 186, 21 august, p. 7091.

[53] C. Bogatov, Emblemele aşezărilor noastre, în „Moldova”, Chişinău, 1986, nr. 5, p. 35; nr. 7, p. 35.

[54] Asociaţia pentru vânzarea tehnicii agricole, pieselor de rezervă, îngrăşămintelor minerale şi a altor mijloace tehnico-materiale, organizarea reparaţiilor şi folosirea maşinilor în colhozuri şi sovhozuri, înfiinţată în 1961. Din 1978 s-a reorganizat în Comitetul de stat pentru asigurarea tehnică de producţie a agriculturii.

[55] C. Bogatov, op. cit., nr. 7, p. 35, fig. [11].

[56] Proces-verbal nr. 12, hotărârea nr. 12/11.

[57] Proces-verbal nr. 13, hotărârea nr. 13/49.

[58] Proces-verbal nr. 1, hotărârea nr. 1/11.

[59] Andrieş-Tabac – 1998, p. 129.

[60] Подведены итоги, în „Путь Ильича”, Сорока, 1988, 30 января, p. 4.

[61] Andrieş-Tabac – 1998, p. 129-130.

[62] Asupra problemei simbolicii judeţelor Republicii Moldova, vezi studiul nostru Stemele şi drapelele judeţelor Republicii Moldova, în „Arta-2002”, Institutul Studiul Artelor, Chişinău, 2002, p. 97-102, reluat şi în volumul Silviu Andrieş-Tabac, Introducere în heraldică. Noţiuni generale şi întregiri la armorialul teritorial românesc, Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti, 2008, p. 138-150: 20 fig.

[63] Vezi de exemplu: Vasile Trofăilă, Judeţul Soroca. Monografie ilustrată, Chişinău, 2002, p. 5 şi foaia de strajă.

[64] Silviu Andrieş-Tabac, Armorialul teritorial, în Simbolurile naţionale ale Republicii Moldova, coordonator şi redactor ştiinţific Silviu Andrieş-Tabac, Chişinău, 2010, p. 579.

[65]Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, Chişinău, 2015, nr. 52-57, 6 martie, art. 447.

[66] http://www.soroca.org.md/index.php?option=com_content&view=category&layout=blog&id=111&Itemid=791, accesat 16 septembrie 2015.

[67] http://www.primsoroca.md/pagini-0-9-0.html.

[68] A se vedea, de exemplu, comentariul „Stema Sorocii vs stimaţii „nediscriminaţi” de pe blogul studentului cu numele codificat „Mischescu” postat la 24 noiembrie 2011 (http://mischescu.blogspot.md/2011/11/stema-sorocii-vs-stimatii.html, accesat din nou 16 septembrie 2015).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.