Starea de alertă energetică NU AFECTEAZĂ PERSOANELE FIZICE

0
105
 Acordul Rusia-Ucraina expiră la finalul anului 2019
 

 Tot mai multă lume se adresează redacției manifestându-și temerea că alerta energentică, instituită în Republica Moldova, ar putea avea un impact negativ asupra populației. Pentru a diminua din aceste temeri noi vă propunem să faceți cunoștință, încă o dată, cu poziția oficială a guvernării.

Așadar, Comisia pentru Situații Excepțională a decis recent stabilirea stării de alertă în ceea ce privește aprovizionarea Republicii Moldova cu gaze naturale. „Anunțăm stare de alertă anume pentru a preveni declanșarea unei situații de urgență și pentru a fi pregătiți de orice scenariu. Starea de alertă este pentru ca instituțiile responsabile să poată întreprinde măsuri concrete de protejare a cetățenilor și a securității energetice a țării”, a spus ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu.

Potrivit ministrului, starea de alertă a fost decisă în baza hotărârii de Guvern cu privire la situațiile excepționale pe piața gazelor naturale.  Cetățenii nu vor fi afectați de decizie. Comisia a mai decis ca Guvernul să stabilească măsuri compensatorii pentru toți consumatorii, inclusiv juridici, în vederea unei creșteri a prețurilor la gazele naturale. De asemenea, s-a decis eliberarea păcurii din rezerva de stat astfel ca să fie redus consumul de gaz la Termoelectrica. Totodată, s-a impus obligația către Energocom în vederea achiziționării de gaze din Ucraina și România pentru viitoarele luni.

Spânu a reiterat că în continuare se poartă negocieri pentru ca contractul de aprovizionare cu gaze naturale cu Gazprom să fie semnat în condiții bune pentru Republica Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.