Olga Ghergheligiu: „Participarea la un concurs creativ cere mult efort, muncă, dar și inspirație”

0
246

Cu prilejul Zilei Internaționale a Profesorului, au fost premiați învingătorii Concursului Raional „Pedagogul anului 2021”. Folosindu-ne, de acest prilej, am rugat premianții să ne spună cum îi motivează faptul că au câștigat la acest concurs prestigios în rândul pedagogilor.

Olga Ghergheligiu, este profesoară de limbă și literatură română la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din municipiul Soroca, iar la acest concurs s-a clasat pe locul întâi la categoria învățământ gimnazial/liceal.

 

Ghergheligiu Olga Liceul Teoretic „Ion Creangă”

Spunea cineva că Omul își cioplește toiagul din trunchiul copacului lângă care își râde-plânge, cu lacrimi de frunze, anotimpurile. Pedagogul, asemenea omului, își zidește destinul, edificându-și cuvântul din curcubeul copilăriei și trece din generație în generație ca soarele din floare în floare, dăruind lumină și căldură. Aceasta am făcut-o și eu, pe parcursul mai multor ani de când muncesc, cu demnitate și curaj, aici, în IPLT „I. Creangă”, Soroca. Emoția de a fi Profesor, dar și părinte de școală uneori, te epuizează, dar și te înviorează, este una care contopește viața ta cu viața altora, astfel conturându-se treptat și imaginea succesului. Or, participarea la un concurs creativ cere mult efort, muncă, dar si inspirație. Ceea ce se vede la suprafață e doar o mică parte din ceea ce se ascunde în interior. Marele spectacol (al muncii invizibile) se joacă nu în lumina rampei, ci în penumbra culiselor. Acest premiu este, evident, recompensa dăruirii totale, e unul care mă motivează și mai mult să perseverez, sa caut soluții, să insist și să mă dedic în continuare. Aduc mulțumire și considerațiune tuturor celor care au apreciat la justa valoare truda și străduința mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.