EFA câștigă derbiul în confruntarea cu FC Visoca, iar doi racovițeni aduc victoria pentru sorocenii de la Inter

0
333

Etapă foarte interesantă în campionatul Republicii Moldova la fotbal, în Divizia B, Zona Nord, unde evoluiează echipele sorocene. Liderii au confirmat forma bună de joc, iar ierarhia din clasament nu a suferit schimbări. 

Fără îndoială, capul de afiș (cel puțin pentru microbiștii din raionul Soroca), a fost meciul de la Visoca, unde gazdele (formale), echipa EFA, au întâlnit într-un derbiu local care este la prima confruntare oaspeții (formali), de la FC Visoca. Cu părere de rău, nu am asistat la acest meci, inclusiv din cauza drumului deplorabil care duce în această localitate, de aceea voi aduce la cunoștința Dumneavoastră doar rezultatul final care a fost favorabil elevilor cuplului de antrenori Marcel Reșitca și Petru Ciobanu. Astfel, arbitrul meciului a prezentat Federației moldovenești de fotbal rezultatul final al întâlnirii care a fost de 2-0 în favoarea fotbaliștilor de la EFA. Aceștia au marcat câte un gol în fiecare repriză, prin Ion Morari (minutul 32) și Vitalie Scorpan (82), iar cele trei puncte obținute îi țin pe visoceni „în coasta” celor două echipe care par să aibă promovarea ca scop principal. De altfel, și debutanții de la EFA ar putea să ne ofere o surpriză de proporții.

Pe de altă parte, sorocenii de la Inter au avut meci greu acasă, cu FC Grănicerul, dar au arătat o bună poftă de joc și chiar dacă după cele 90 de minute de joc tabloul informativ („înghețat” de multă vreme și fără semne de revigorare – vedeți Dumneavoastră, nu se găsește cineva care să schimbe cifrele) arăta un 0-0 care mozolește ochii celor câteva zeci de microbiști vin sâmbătă de sâmbătă la stadion, în foaia de joc arbitrii au consemnat victoria sorocenilor cu scorul de 3-1. Am fost la acest meci și afirm cu toată responsabilitatea că a fost o partidă peste media campionatului, ambele echipe demonstrând că există fotbal de calitate și în eșalonul trei. Apropo, golurile celor de la Inter au fost marcate de…doi racovițeni. În minutul 22 Ion Ursu a marcat cu capul după o fază fixă și a stabilit scorul primei reprize. În repriza secundă pentru Inter au mai marcat Stanislav Nartea (52) și același Ion Ursu (88). Pentru oaspeți a marcat Ghenadie Bandalac (82).

Din celelalte meciuri disputate trebuie să menționăm victoriile primelor două clasate, revenirea echipei din Camenca, după ce a pierdut în etapă trecută, în fața sorocenilor, dar și înfrângerea suferită de râșcăneni, după două victorii consecutive. Iată și rezultatele tehnice ale etapei: FC PEPENI-FC FĂLEȘTI: 1-6; EFA-FC VISOCA: 2-0; FC EDINEȚ-AFR OCNIȚA: 2-1; FC INTER-FC GRĂNICERUL: 3-1; CODRU CĂLĂRAȘI-CS CRUIZ PLUS. 1-2; FC SÂNGEREI-FC RÂȘCANI: 2-0. Clasamentul aproape că nu a suferit schimbări, iar echipele sorocene și-au păstrat locurile ocupate anterior:

CHIPA MECIURI VICTORII EGALITATI INFRINGERI GOLAVERAGE PUNCTE
FC Edineț FC EDINEȚ 8 7 0 1 18-7 21
FC Fălești FC FĂLEȘTI 8 6 2 0 35-8 20
EFA Visoca EFA VISOCA 8 6 1 1 20-7 19
FC Pepeni FC PEPENI 8 5 1 2 13-15 16
FC Sîngerei FC SÎNGEREI 8 5 1 2 28-12 16
FC Inter FC INTER 8 4 2 2 22-17 14
CS Cruiz Plus CS CRUIZ PLUS 8 4 1 3 17-13 13
FC Visoca FC VISOCA 8 2 1 5 16-16 7
ARF Ocnița ARF OCNIȚA 8 2 1 5 12-18 7
10 Grănicerul GRĂNICERUL 8 2 1 5 9-18 7
11 FC Olimpia FC OLIMPIA 7 2 1 4 15-24 7
12 CF Râșcani CF RÂȘCANI 8 2 0 6 10-24 6
13 Codru Călărași CODRU CĂLĂRAȘI 8 1 0 7 15-23 3
14 Steaua Telenești STEAUA TELENEȘTI 7 1 0 6 5-33 3

 

Etapa a nouă se va desfășura sâmbătă, 9 octombrie, iar echipele sorocene vor avea meciuri foarte grele. Astfel, fotbaliștii de la EFA au deplasare dificilă la Fălești, unde vor trebui să demonstreze că-și merită locul din clasament, în confruntarea cu echipa care încă nu are înfrângeri la pasiv. Apropo, visocenii ar putea, în cazul unei victorii, să facă o rocadă în clasament cu făleștenii. Ba mai mult, dacă concitadinii lor de la FC Visoca câștigă meciul de acasă, în confruntarea cu FC Edineț, EFA ar pitea chiar prelua șefia în clasament. La rândul lor, sorocenii vor juca la Edineț, cu echipa ARF Ocnița. În celelalte meciuri se întâlnesc: FC Râșcani-FC Olimpia, CS Cruiz Plus0FC Sângerei, FC Grănicerul-Codru Călărași, Steaua Telenești-FC Pepeni. (Dan AOLEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.