De la 1 octombrie, CNESP a instituit noi măsuri de sănătate publică pentru prevenirea răspândirii și controlul infecției COVID-19

0
549

   Începând cu data de 1 octombrie 2021, Agenția Națională pentru Sănătate Publică va stabili o dată la șapte zile pragul de alertă pentru nivelul național și pentru unitățile administrativ-teritoriale (UAT) de nivelul întâi, UAT de nivelul al doilea: municipiul Chişinău şi municipiul Bălţi şi UAT ale unităţii teritoriale autonome Găgăuzia.

   Așadar, au fost adoptate pragurile de incidență de infectare recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, după cum urmează:

I. În localitățile, unde incidența cazurilor de infecție constituie sub 50 la 100 mii populație pentru ultimele 7 zile cumulativ, se stabilește PRAGUL DE ALERTĂ VERDE.  Pentru acest grad de alertă este prevăzută  purtarea obligatorie a măștii de protecție în toate spațiile publice închise, inclusiv în transportul public, respectarea distanței fizice de cel puțin 1 m și a regulilor de igienă.

II. În localitățile unde incidența de cazuri atinge cifra de 50 și 99 de cazuri la 100 mii populație se stabilește PRAGUL DE ALERTĂ GALBEN. În acest caz, instituțiile de învățământ vor activa în regim obișnuit, cu prezența fizică a elevilor, iar unitățile de alimentație publică își vor organiza activitatea la capacitate maximă, cu  respectarea măsurilor de protecție în vigoare. Pragul de alertă galben prevede câteva scenarii pentru organizarea evenimentelor private: participarea a cel mult 100 de persoane în spații interioare, cu asigurarea spațiului de cel puțin 4 m2, fie participarea a maxim 300 de invitați, cu obligația ca aceștia să prezinte certificatul COVID-19. De asemenea, vizitatorii cinematografelor, a sălilor de concerte în spații închise și deschise, a cluburilor de noapte sau a festivalurilor, vor trebui să prezinte certificatul COVID-19. De asemenea, va fi interzis accesul vizitatorilor în instituțiile medico-sanitare și instituții de plasament.

III. În regiunile, unde cifrele arată 100 și 249 de cazuri la 100 mii populație se stabilește PRAGUL DE ALERTĂ PORTOCALIU. Un astfel de scenariu prevede activitatea instituțiilor de învățământ general cu prezență fizică, în timp ce instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior vor activa în regim online. În același timp, va fi interzis accesul vizitatorilor în instituțiile medico-sanitare și instituții de plasament.Unitățile de alimentație publică își vor organiza activitatea la capacitate maximă în spațiile exterioare, iar în cele interioare, în baza uneia din opțiuni: cu utilizarea a cel mult 35 la sută din numărul locurilor existente în interior sau cu utilizarea a cel mult 75 la sută din numărul locurilor existente în interior, cu obligația ca toți clienții să prezinte la intrarea în unitate certificatul COVID-19.  Certificat de vaccinare vor prezenta și vizitatorii evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive), care vor fi organizate cu participarea a cel mult 200 de persoane în spații interioare, respectiv 250 de persoane în spații exterioare. La o  capacitate de 50%  vor activa teatrele, cinematografele, sălile de concert, cu obligația ca toți vizitatorii să prezinte certificatul COVID-19.

IV. PRAGUL DE ALERTĂ ROȘU se aplică pentru localitățile unde se înregistrează 250 de cazuri sau mai mult la 100 mii populație pentru ultimele 7 zile cumulativ. În acest caz, instituțiile  de învățământ general  vor activa în regim obișnuit, cu prezența fizică a elevilor, iar instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior vor activa în regim online.  Entitățile publice și private vor organiza regimul de muncă cu introducerea muncii la domiciliu, fie vor opta pentru un program de lucru diferențiat.  Totodată, va fi interzis accesul vizitatorilor în instituțiile medico-sanitare și instituții de plasament. Unitățile de alimentație publică își vor organiza activitatea la capacitate maximă în spațiile exterioare, iar în cele interioare cu utilizarea a cel mult 50 la sută din numărul locurilor existente și cu obligația ca toți clienții să prezinte la intrarea în unitate certificatul COVID-19. Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive) va fi permisă cu participarea a cel mult 100 de persoane în spații interioare sau, respectiv, 150 de persoane în spații exterioare, cu asigurarea în spațiul de deservire a unei suprafețe de cel puțin 2 m2 pentru fiecare persoană cu obligația ca aceștia să prezinte certificatul COVID-19.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.