Irina Rimes a câștigat premiul The Female Artist la festivalul The Artist Awards de la Craiova

0
142

Patru artiști originari din Republica Moldova au făcut Show de zile mari la unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Craiova, România. Este vorba despre festivalul The Artist Awards, care a fost la III-a ediție, informează Realitatea.md.

Interpreții basarabeni au luat și premii notorii, pentru munca lor. Printre cei premiați sunt  Iuliana Beregoi – Audience Award; Carla’s Dreams „Simplu și Ușor” – Best Song; Irina Rimes – The Female Artist; The Motans – Best Live Act

Vedetele noastre au impresionat publicul atât cu piesele lor, cât și cu ținutele scenice. Fiecare a încercat să fie original și creativ, oferind publicului deliciul de a face poze sau de a obține autografe. „Cel mai special moment al evenimentului din acest an a fost cu siguranță cel în care Irina Rimes a cântat alături de Opera Română din Craiova. Astfel de colaborări sunt rare și cu atât mai prețioase pentru că trebuie îndeplinite o serie de condiții pentru ca un artist pop să cânte cu o orchestră simfonică și un cor academic. Ai nevoie de piese care să fie puse în valoare de orchestrație și de o anumită deschidere a celor implicați pentru a se întâlni pe un teritoriu comun, acela al muzicii de calitate.  Irina Rimeș a găsit în Opera Română Craiova și mai ales în persoana dirijorului nostru, Dumitru Cârciumaru, acea oglindă fidelă capabilă să reflecte talentul ei unic. Ea este un muzician adevărat pentru care scena înseamnă totul. Trebuie să vă spun că nu a fost prima apariție scenică în această formulă, colaborarea precedentă a avut loc în iulie, anul acesta, la Chișinău, iar succesul absolut a alimentat dorința noastră de a relua experiența”, a declarat Antoniu Zamfir, Manager Opera Română Craiova.

Autor: Cristina VLAH

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.