Sorocenii pierd în fața outsiderului, iar FC Visoca nu are milă de „steliștii” de la Telenești

0
241

Campionatul Republicii Moldova la fotbal. Divizia B, Nord.

Etapa a șasea a adus câteva rezultate surprinzătoare, protagoniști a două din ele fiind chiar echipele care reprezintă raionul Soroca în cel de-al treilea eșalon al fotbalului moldovenesc. Este vorba despre o surpriză cu semnul plus, și altă surpriză cu semnul minus… Să începem cu ce este mai rău – insuccesul elevilor lui Marin Russu și nu oricum, dar…pe teren propriu și în fața unei echipe care nu acumulase nici un punct, de la începutul competiției.

Ba mai mult, scorul înregistrat pe „tabelă” (apropo, organizatorii meciurilor de pe stadionul din Soroca mai bine ar scoate acea „tabelă amorțită”, fiindcă nu-și mai are rostul de câțiva ani (ne)buni) a fost unul mai mult decât concludent – oaspeții puteau câștiga chiar și cu un scor de neprezentare, dacă nu era reușita lui Stanislav Nartea, din minutul 67. Or, oaspeții au fost adevărații stăpâni pe stadionul din Soroca, marcând prin Vladimir Boiciuc (23), Andrei Cocieru (46) și Cătălin Nedelea (85). Păcat de această nereușită a „orășenilor”, fiindcă acest insucces de pe teren propriu ar putea să-i coste scump la finele campionatului. Pe de altă parte, nu poate să nu ne bucure pofta de joc și, în special, calitatea jocului prestat de fotbaliștii de la FC Visoca. Am văzut câteva meciuri din acest campionat și afirm cu toată responsabilitatea că fotbaliștii ghidați în teren de experimentații Vasile Boldescu și Igor Lohov vor avea de spus un cuvânt greu, iar locul din partea a doua clasamentului nu corespunde potențialului echipei. Drept confirmare vine și victoria de la Telenești, unde „echipa primăriei” a marcat pe bandă rulantă, îmbunătățindu-și simțitor golaverajul. Eroul visocenilor a fost, de departe, Igor Lohov, care a marcat de trei ori (minutele 12, 56, 79) și care poate pretinde la titlul de golgheter nu doar al echipei sale, dar și a Diviziei B, în general. Celelalte goluri ale visocenilor au fost marcate de Maxim Dabija (7), Cornel Păvălache (37), Alexandru Podvâsoțchi (45) și Cristian Negară (70). Și cealaltă echipă din satul Visoca, EFA, a câștigat în fața unui adversar mult mai redutabil, FC Grănicerul, dar acest rezultat nu mai este unul de senzație, deoarece această formație, în opinia mea, poate să viseze mai frumos decât își imagina la început – adică, să se lupte pentru primul loc, care i-ar aduce promovarea chiar din primul an. Cel puțin, patronul echipei are tot dreptul să fie mândru de echipa pe care o finanțează. Pe teren propriu, în meciul cu fotbaliștii de la Glodeni au marcat Alexandru Zmuncilă (52) și Mihail Țurcan (62). Faptul că soarta meciului a fost decisă în repriza a doua vorbește și despre forța adversarului, și despre ambiția visocenilor. Din celelalte meciuri ale etapei merită atenție victoriile echipelor care reprezintă raionul Sângerei, dar și evoluția ștearsă a călărășenilor care au suferit cinci pierderi în șase partide.

Iată rezultatele tehnice ale etapei: FC EDINEȚ-CS CRUIZ PLUS: 4-2; CODRU CĂLĂRAȘI-FC SÂNGEREI: 0-2; FC OLIMPIA-FC FĂLEȘTI: 0-0; STEAUA TELENEȘTI-FC VISOCA: 0-7; FC PEPENI-ARF OCNIȚA: 1-0; EFA VISOCA-GRĂNICERUL: 2-0.  După șase etape, fotbaliștii de la EFA rămân pe podium, la doar două lungimi de locul I și cu un golaveraj foarte bun, +10. După vitoria de la Telenești, FC Visoca urcă pe locul VIII, la doar un punct de cei de la FC Inter, care rămân pe VII. Să mai menționăm și faptul că toate echipele au victorii la activ și doar FC Fălești nu are la pasiv vreo înfrângere.

CHIPA MECIURI VICTORII EGALITATI INFRINGERI GOLAVERAGE PUNCTE
 FC EDINEȚ 6 5 0 1 15-6 15
 FC FĂLEȘTI 6 4 2 0 21-6 14
 EFA VISOCA 6 4 1 1 17-7 13
 FC PEPENI 6 4 1 1 10-8 13
 FC SÎNGEREI 6 3 1 2 18-9 10
 CS CRUIZ PLUS 6 3 1 2 14-10 10
 FC INTER 6 2 2 2 17-15 8
 FC VISOCA 6 2 1 3 15-12 7
 FC OLIMPIA 6 2 1 3 12-16 7
10   ARF OCNIȚA 6 2 1 3 11-15 7
11   GRĂNICERUL 6 2 1 3 8-14 7
12   CODRU CĂLĂRAȘI 6 1 0 5 11-16 3
13   CF RÂȘCANI 6 1 0 5 5-19 3
14   STEAUA TELENEȘTI 6 1 0 5 4-25 3

 

Etapa a VII-a se va desfășura pe data de 25 septembrie și pare să fie una foarte grea pentru cele trei echipe sorocene. Astfel, în opinia mea, cea mai dificilă misiune vor avea remarcații etapei a VI, fotbaliștii de la FC Visoca care, pe teren propriu, vor juca în compania FC Pepeni. Concitadinii lor, echipa EFA își va vinde greu pielea, cu siguranță!, la Ocnița, iar sorocenii au, se pare, o misiune grea (de a acumula punct sau puncte) la Camenca, unde gazdele nu sunt primitoare. În celelalte meciuri se întâlnesc FC Sângerei-FC Olimpia, FC Râșcani-Codru Călărași (o bună oportunitate pentru gazde de a demonstra că succesul de la Soroca nu a fost întâmplător), FC Grănicerul-FC Edineț, FC Fălești-Steau Telenești. (Dan AOLEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.