Ce schimbări au loc în pandemie la Școala de Arte Plastice Soroca?

0
180

În luna septembrie Școala de Arte Plastice din municipiul Soroca și-a reînceput activitatea. Însă de data asta cu un nou regim de muncă și cu noi practici de învățare atât pentru profesori cât și pentru elevi. Am mers la ei să ne povestească despre avantajele și dezavantajele gradului de alertă epidemiologice Cod Roșu în predarea și însușirea domeniilor propuse de instituție.

Timp de o lună, profesorilor le-a fost greu să se adapteze la regimul schimbat de muncă. Cel mai complicat e orarul nou, și numărul mic de elevi. În schimb sunt foarte bucuroși de rezultatele care le primesc fiind alături de elevi, și nu online.

“Este o perioadă grea, dar noi am făcut un regim nou ca să putem lucra, pentru că artă online e imposibil să facem. Ne străduim să păstrăm toate regulile pentru a preveni îmbolnăvirea cu COVID-19, și să lucrăm cu un număr limitat de copii. În funcție de suprafața clasei fac ore câte 5-6 elevi. Unul din avantaje ar fi că se lucrează cu fiecare copil practic individual, însă limita de timp a câte 30 de minute pentru o lecție este foarte puțin ca să poată aceștia însuși întreg materialul care li se predă” ne spune directoarea Școlii de Arte Plastice Soroca, Galina Fratea. 

Am discutat și cu alți profesori, care vin la locul de muncă, chiar și în această perioadă de criză. 

Irina Popescu, profesoară: “Activez din 1984 ca profesor de arte plastice, este domeniul care îmi place cel mai mult. Referitor la codul roșu aș spune că are și partea bună și nu chiar bună. Partea bună este că elevii vin în două schimburi și se reușește cu adevărat să se însușească mai bine materialul și să lucreze mai mult individual. Profesia Arte plastice cere lucru individual, că altfel nu se primește, pentru că fiecare copil are individualitatea sa și are nevoie de o explicație mai amplă. Uneori elevilor li se explică tema și imaginația lor fuge în altă direcție, și atunci ar trebui profesorul să îi explice în așa mod încât să nu-l supere și să nu o primească ca pe o observație negativă și să se descurajeze. Partea negativă este că profesorul se epuizează la maxim. Regimul nou de lucru s-a dublat, și când mergem acasă nu mai avem putere practic de nimic”.

Dana Todiraș, profesoară: La distanță e foarte greu de lucrat, practic imposibil, dar și împărțirea în subgrupe la fel nu are un impact foarte pozitiv asupra elevilor. Când sunt împreună, sunt mai prietenoși. Când e grupa întreagă este mult mai interesant”.

Cu toate că anii trecuți, în această perioadă clasele erau pline, din cauza pandemiei, acum acestea sunt aproape goale. Printre puținii elevi este și Dumitrița Dumitraș, care deja al patrulea an studiază pictura. “În pandemie este foarte greu de lucrat, starea de urgență ne-a făcut să ne îndepărtăm unul de altul. Chiar din motivul că suntem împărțiți pe subgrupe diferite suferim unul după celălalt, înainte eram foarte mulți și foarte uniți, iar acum am rămas mai puțin de jumătate. Chiar și calitatea muncii este mai rea, profesorii sunt impuși să păstreze distanța și nu au posibilitatea să se apropie de noi ca să ne explice mai detaliat unde și cum am greșit”.

Arta este domeniul care nu se învață la frecvență redusă, în deosebi când este vorba de artele plastice. Ele se bazează pe cunoștințe, exercițiu, percepție, imaginație, intuiție și multă practică.

Valeria Prisacari

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.