Soroceni, victime ale escrocilor / VIDEO

0
3037

În ultimul timp tot mai mulți cetățeni, cad în plasa escrocilor, care folosindu-se de spargerea unor conturi pe rețelele de socializare, le scot banii de pe cardurile bancare. Printre aceștia este și soroceanca, Claudia Ivanov, contul de Facebook al căreia a fost spart de persoane necunoscute. Escrocii scriau prietenilor femeii de pe rețelele de socializare, să le dea datele la card pentru un transfer de bani. O cunoscută a sunat-o pe soroceancă și i-a spus de mesajul primit.

Cu puțin timp înainte și Claudia Ivanov, căzuse în plasa unor astfel de escroci, după ce a primit un mesaj de la o persoană pe care o cunoaște în viața reală, dar a cărei cont de Facebook a fost folosit de anonimi.

Reprezentanții băncilor îndeamnă cetățenii să fie prudenți, iar datele de pe card să nu le dea nimănui care le scriu prin intermediul aplicațiilor și rețelelor sociale. Poliția investighează aceste cazuri, și vine cu un apel către cetățeni să nu cadă în plasa infractorilor, care mai apoi efectuează tranzacții frauduloase în numele titularului cardului. 

Inspectoratul de Poliție, anunță dacă vi se cere codul PIN al cardului, numărul de card, alte date personale şi parolele, trebuie să vă alarmați și să cunoașteți că aceștia sunt infractori!

Reportajul este realizat în cadrul unui proiect sponsorizat de Fundația Thomson Reuters ca parte a Asistenței pentru mass-media independentă din statele Parteneriatului Estic, care este finanțat de Biroul pentru Dezvoltare, Comunitate și Dezvoltare al Regatului Unit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.