Istoria satului Redi-Cereșnovăț

0
486

Satul Redi-Cereșnovăț de prin părțile Sorocii după datele statistice este menționat documentar într-o carte domnească scrisă în slavonă și eliberată de cancelaria lui Constantin Movilă în cea de-a treia domnie a sa. În ea se arată că înaintea domnului și a tuturor boierilor s-au înfățișat toți copoii lui Șotropa spătarul, care a vândut satul, anume Cereșnovățul din ținutul Sorocii, cu loc pentru iazuri și cu ”rediul” numit ”Cereșnovățul” din părțile Sorocii cu loc pentru prisăci și cu livezi, și cu fânețe, și cu toate hotarele și veniturile lui, pe care le-a cumpărat tatăl lor Șotropa, spătarul de la Tăbârcea, și uricul de la acest Petru voievod, pe care le-a avut tatăl lor de cumpărătură.

Acel sat l-au vândut credinciosului nostru boier, panului Chiriță Dumitrache Paleolog mare postelnic, pentru două sute și cincizeci de galbeni ungurești, și le-a dat în mâniile lor înaintea noastră și a sfatului nostru. În cartea scrisă în slavonă și eliberată de cancelaria lui Petru Movilă, însă prima atestare documentară oficială a localității datează totuși cu anul 1606, luna iunie-iulie, când apare sub denumirea de ”Cereșnovățul”.

Începând cu sec. al XVII-lea, locuitorii satului Redi-Cereșnovăț constituiau o comunitate aparte, fiind consemnați în diferite documente, atât laice cât și bisericești. Așadar, la 17 septembrie 1646, domnul Moldovei Vasile Lupu dăruiește Mănăstirii Golia din Iași și satul Cereșnovăț din ținutul Sorocii. Satul are mai multe legende, o legendă ne spune că demult, cu mult înainte, satul și-a avut un loc pentru iazuri, prisăci, livezi de cireșe foarte gustoase. Prin sat curge un pârău mic numit ”ișnovăț” și de la cuvântul slavon ”recica” și livada de cireșe, satul a fost numit ”Redi-Cereșnovăț”.

Distanța de la or. Soroca este de 14 km, până la Chișinău — 167 km. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, aici creștea o pădure rară din cireși sălbatici. Locuitorii de prin împrejurimi o numeau Rădiac. După anul 1812, în urma alipirii Basarabiei la Rusia, localitatea a fost denumită Redi-Cereșnovăț, adică provine din rusescul ”redkaia cereșneviskaia roșea”, fiind considerată de către băștinași până la începutul secolului XX drept patria cireșilor. Locuitorimea de prin satele vecine pe vremea cireșelor venea în această pădure la cules.

Însă pe la începutul secolului XX, din faimoasa pădure de cireși sălbatici a rămas doar o grădină, numită de localnici ”Grădina Boierească”, fiind situată pe locurile numite ”La Grădini”, moșiile satului aveau mai multe numiri, pământul de lângă șosea se spunea la ”ruși”, la hotarul pământului cu satul Dubna sătenii îl numeau ”la odaie”, ”la cucoana”, ”la voloveni”, la hotarul cu satul Volovița îi spuneau ”la burduhaika”, ”coada râpii”, ”radiak”, localnicii mai în vârstă povestesc că pe moșiile numite mai sus erau case de locuit ale stăpânilor acestor moșii, sătenii munceau cu ziua la acești gospodari, la lucrările agricole, cu toate că aveau și ei terenuri de pământ lucrătoare.

Prin anii 1772-1773 satul avea 26 de case, iar în anul 1774 erau 19 case, dar pe parcursul anilor satul s-a mărit. Conform datelor puse la dispoziția consiliului Societății istorico-arheologice bisericești din Basarabia pe parcursul anilor 1906-1907 de către clerul bisericilor basarabene, biserica de piatră cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Cereșnovăț a fost înălțată în 1772, prin strădania lui Bogdan din satul Cuhurești, iar în anul 1865 a fost reparată cu mijloacele bănești ale credincioșilor. Din punctul de vedre al stării lui, satul a trecut pe baza datelor culese de autoritățile țariste din 1817 în categoria satelor nevoiașe, făcând parte din ocolul Mijlocului ținutului Soroca, satul avea un preot, un dascăl și un paracliser.

Pătura inferioară: 24 gospodării țărănești, potrivit unor date statistice din 1823, în Cereșnovăț locuiau 34 de familii, iar în 1859 erau 40 de gospodării. Moșia Rediu sau Cereșnovăț, conform datelor culese de către Comitetul Statistic ai Basarabiei până la data de 1 ianuarie 1865, avea o suprafață de 1084 desetine 1064 stângeni pătrați. În timpul reformei agrare de la 1861 în satul Redi-Cereșnovăț erau deja înregistrate 40 de gospodării. În urma reformei, pământ au primit numai 58 de capi de familie, ceilalți țărani au refuzat să fie împroprietăriți din motivul prețului de răscumpărare, care ajungea anual până la 2 ruble desetina, pe când pământurile oferite de către stat țăranii le puteau arenda cu mult mai ieftin. În anul 1865, pe teritoriul satului este deschisă școala elementară de învățare a cititului și scrisului, care apare pe lângă biserica.

În anul 1896-1897, se construiește o clădire pentru școala de stat de o clasă. Ea se deschide la 24 noiembrie 1669, predarea se făcea în limba rusă, fiind condusă de către profesorul Nicon Iațimirschi. Sătenii au pus la dispoziția școlii o falce de loc, piatră, transportul materialelor, brațe de muncă, iar mănăstirea Vatuped prin intermediul zemstvei județene a donat fonduri bănești. În anul 1918, copiii capătă posibilitatea să învețe în limba maternă.

Satul Rădi-Cereșnovăț în 1904 avea 79 de case, populația — 97 persoane, biserică din piatră, un preot și palmar. În ”Dicționarul geografic al Basarabiei”, alcătuit de profesorul Zamfir Arbore și editat de Societatea Geografică Română, găsim următoarele date ce se referă la satul Rădi-Cereșnovăț din județul Soroca: volosti Ocolina, aproape de satul Parcani, la 2 km distanță, satul este situat la latitudinea de 48,0633, longitudinea 28,3174 și la 254 metri față de nivelul mării, de aici se începe pârâul Cereșnovățul și curge prin Valea Cereșnovățului, spre est, până la Sliobozia-Voroncău, la Nistru, lungimea văii este de 11 km.

Între timp, satul a crescut considerabil în 1910, gospodării — 127, locuitori — 596, care stăpâneau 464 de desetine de pământ: 180 de desetine constituiau pământul propriu al oamenilor, iar 464 de desetine — pământul împroprietărit. Satul era inclus în componența plasei Ocolina din județul Soroca, iar în cadrul lui funcționa o școală primară subordonată Ministerului Instrucțiunii Publice. În decurs de 18 ani în sat autoritățile țariste au implementat mult mai multe persoane decât se nășteau. Din anii 20 ai sec. XX-lea este înregistrată în mod oficial denumirea dublă a satului. La 1922, în cadrul reformei agrare basarabene, 189 de locuitori ai satului au fost împroprietăriți cu 516 ha de pământ din moșia mănăstirească.

În 1923, satul e înregistrat cu denumirea Rediu Cereșnovăț, arhiva primăriei a fost distrusă de bolșevici în 1917, dar totuși s-au găsit niște date, case de locuit — 189, populația — 810 locuitori, cooperativa consum ”Folosul”, fondată în 1920, școala primară mixtă, poștă rurală, primărie, o cârciumă. În anul 1930 satul fu înregistrat cu denumirea de Rediu și se afla în plasa Florești: populație de 1.068 oameni și un număr de 204 gospodării, 197 case. Total populație de la 7 ani în sus — 853 oameni, din acest număr știutor de carte — 307 oameni sau 36 la sută. Structura etnică: 1.052 români, 1 german, 2 ucraineni, 5 poloni, 8 evrei. După religie: ortodocși — 1048, romano-catolici — 2. Puterea sovietică se instalează după 28 iunie 1940, procedează la transformări socialiste, dar și la deportări. În 1941, au fost deportate multe familii în regiunea Tomsk din Siberia. În a. 1940 populația — 1.276 de oameni, inclusiv români — 1.255, ucraineni — 2 și 19 persoane de alte etnii.

Prin multe greutăți au avut de trecut locuitorii satului în următorii ani: au suferit greu în anii de secetă și foame, oamenii mai în vârstă povesteau că dacă nu te supuneai îndeplinirii obligației de predare a pâinii către stat, în 1947, erai condamnat la 3 ani privațiune de libertate. În asemenea condiții încep pregătirile către organizarea colhozului. La 17 septembrie 1949, la o întrunire a cetățenilor, a fost adoptată hotărârea de a întemeia o gospodărie colectivă, colhozul ”Kirov”. În sat erau înregistrate 366 de gospodării, în decembrie 1951 în componența gospodăriei colective a intrat colhozul ”Kalinin” cu teritoriul satului Parcani. Mai târziu, în 1954, colhozul se mărește ca rezultat al anexării gospodăriei colective ”Dimitrov”, care se afla în satul Voloave.

În decembrie 1962, se schimbă denumirea colhozului din ”Kirov” în ”S. Lazo”. În 1974, satul Rădi-Cereșnovăț avea un număr de 1331de locuitori, colhozul era specializat în creșterea animalelor și cerealelor, viticultură, pomicultură, legumicultură, în sat activa o școală de 8 ani, cinematograf, creșă, bibliotecă, punct medical, oficiul poștal, atelier de prestări servicii, magazine — 2, club. Pe parcursul anilor, satul crește, economia se dezvoltă.

În cadrul recensământului populației efectuat în 1989, la Rădi-Cerșnovăț au fost înregistrate următoarele date statistice: suprafața — 19 km2, suprafața terenului agricol (sectorul obștesc) — 1073 ha pământ arabil, 670 ha vii, 162 ha livezi. Suprafața terenului agricol (sectorul individual) — 165 ha, populație — 1203, 1195 moldoveni, 4 ucraineni, bulgari — 2, un găgăuz, un rus, gospodării — 459, fântâni — 166, magazine — 2, o cafenea, o unitate de prestarea serviciilor, oficiu de telecomunicații, școală, grădiniță, casa de cultură, bibliotecă, punct medical, farmacie.

Școala de 8 ani din localitate dispunea de 20 de profesori, care instruiau 140 de elevi. Din sat se aflau la învățătură în diferite instituții de învățământ din republică 35 de studenți. Odată cu procesul renașterii naționale, din 1991 colhozul este redenumit în ”Rădi”, după numele satului, colhozul ”Rădi” era condus de președintele Mihail Costin. În anul 1991, după procesul renașterii, această unitate agricolă după ce a suferit diferite reforme legate de unificare și dezmembrare a gospodăriilor agricole din vecinătate la acel moment, satul posedă o suprafață de 1360 ha de pământuri arabile, dintre care terenuri agricole 1133 ha, cultivate cu culturi agricole — 803 ha. În ultimii ani gospodăria începuse să se specializeze în pomicultură — 164 ha de livezi, dintre care 45 ha erau de rod. Terenurile însămânțate erau în felul următor: 190 ha grâu de toamnă, 30 ha orz de toamnă, 60 ha mazăre, 70 ha porumb pentru grăunțe, 100 ha sfeclă de zahăr, 65 ha floarea soarelui, 27 ha sfeclă furajeră, tutun — 50 ha ș.a. În perioada 1991, roada a fost bună, s-a obținut la 1 ha de grâu — 56 chintale, suprafața de orz de 30 ha, s-a obținut câte 46 chintale la 1 ha.
Pe parcursul anilor au avut loc un șir de reforme, în 1991 colhozului i se dă denumirea ”Redi”.

Conform Codului funciar al Republicii Moldova, din 1991 țăranii satului au fost împroprietăriți cu pământ, 434 de locuitori primind cote a câte 1.05 ha. În 2001 în sat erau 514 gospodării, 996 locuitori, activa SRL ”Dovisim”, director — Valeriu Dolghii, și SRL ”Nordic”, director — Serghei Cetulean, gimnaziul, căminul cultural, biserica, oficiul poștal, oficiul medicului de familie, biblioteca, magazine — 2, primărie, fântâni — 296. Biserica din sat prima dată a fost construită din lemn, acoperită cu paie și unsă cu lut, biserica era atestată cu hramul ”Sf. Nicolai”. În 1772, biserica este construită din piatră de arendașul Bogdan din comuna Cuhurești. Pe parcursul anilor, satul s-a schimbat, în teritoriu sunt înregistrate GȚ ”Țarina”, lider — Popa Nicolaie, GȚ ”Mihail Cebotari”, care dispune de 478 ha pământ arabil, 46 ha livadă, SRL ”Kernel” dispune de 284 ha de pământ pe care l-a procurat de la oameni.

În anul 2004, populația satului era de 959 de oameni, dintre care moldoveni — 98,18%, alte etnii — 0,52%, ruși — 0,1%, găgăuzi — 0,1%, bulgari — 0,1%. În anul 1999: gospodări — 526, locuitori — 1120, moldoveni — 1112, ruși — 3, ucraineni — 4, bulgari — 1; după religie: ortodocși — 1110, martori ai lui Iehova — 10, știutori de carte — 969, bărbați — 495, femei — 474. Au absolvit instituții primare de învățământ: bărbați — 102, femei — 90; au absolvit instituții medii: bărbați — 295, femei — 349; au absolvit instituții medii de specialitate și superioare: bărbați — 30, femei — 36; case de locuit — 495, fântâni — 268, magazine alimentare — 1, magazin de mărfuri industriale (închis) — 1, o librărie (închisă), punct medical, primărie, parcul de mașini, brigada de tractoare, ferma de vite, biserică, casa de cultură cu 2 lucrători, bibliotecă, moara pentru prepararea făinii de porumb și crupe, școala medie incomplectă cu 17 profesori.

În urma recensământului populației din 2014, la Redi-Cereșnovăț au fost înregistrate următoarele date statistice. Suprafața — 19,2 km2, teren agricol (sectorul obștesc) — 1703 ha de pământ arabil, 48 ha de livadă de mere, populația satului — 980 de oameni, case de locuit — 526 gospodării, 298 fântâni, oficiu poștal, oficiul medicului de familie, primărie, școală, grădiniță, cămin cultural, bibliotecă, magazine — 4, biserica ”Adormirea Maicii Domnului”. Pe parcursul anilor, satul și-a schimbat aspectul, s-a modernizat, au apărut drumuri asfaltate. În 2015-2016, populația — 890 de oameni, moldoveni — 98%, ruși — 3, ucraineni — 3, bulgari — 2; după religie: ortodocși — 880, martorii lui Iehova — 10, magazine — 4, școală, grădiniță, primărie, oficiu poștal, oficiul medicului de familie, casă de cultură, bibliotecă.

Latura culturală și spirituală propriu-zisă a satului s-a păstrat și se păstrează în sufletele rădenilor prin cântece, colinde, legende auzite și tâlcuite de ei înșiși, conăcării, descântece, glumele nu lipsesc nici ele, reprezentând un element indisponibil al vieții spirituale a rădenilor, sătenii sunt cuprinși în diferite activități culturale din teritoriu și raion. Din amintirile consătenilor, prima bibliotecă din sat a fost deschisă în anul 1951, cu un fond de carte de 500 exemplare de cărți, primul bibliotecar o fost Mihail Țarălungă — veteran de război, studii patru clase românești, activând până în 1966; biblioteca era amplasată într-o casă particulară arendată de primărie. Pe parcursul anilor, fondul de carte a crescut, biblioteca era frecventată de locuitorii satului, se citea mult. În anul 1977, s-a dat în exploatare o clădire (a fost construită de colhoz) spațioasă, după plan arhitectural nou casa de cultură, unde a fost rezervată o cameră specială pentru bibliotecă.

Din 1977, biblioteca trece în clădire nouă la casa de cultură, bibliotecar — Topor Antonina, biblioteca la 1977 avea un fond de carte de 2300 exemplare, treptat pe parcursul anilor fondul de carte s-a mărit foarte mult, la 1984 fondul de carte alcătuia 7000 de exemplare total: cărți, broșuri, ediții periodice; cititori — 700, inclusiv copii — 130, împrumut de carte — 7429 exemplare. În anul 1985, fondul de carte — 7332 exemplare cărți, biblioteca este frecventată de 507 cititori, inclusiv copii — 150, frecvența totală — 3070, exemplare împrumutate — 7429. Din 1985, în calitate de bibliotecar activează Cebotari Maria, pe perioada anilor fondul de carte alcătuiește: 1987 — 2000, fondul de carte alcătuia 7840 exemplare, titluri seriale — 146 exemplare; pe perioada anilor 2002-2013, fondul de carte — 6461 exemplare, titluri seriale — 338 exemplare, cititori — 508, inclusiv copii — 120, frecvența — 3000; a. 2014-2017, fondul de carte — 6247 exemplare total, titluri seriale — 60, în grafia latină — 2374 exemplare, în limba română — 5384 exemplare, dar după cum viața nu stă pe loc, tot așa și-n aspectul vieții de bibliotecă, în viața culturală a satului au loc diferite modificări, schimbări, biblioteca dispune de catalog alfabetic, desfășoară activități educativ-culturale în viața culturală a satului, lucrul de bibliotecă este în strânsă colaborare cu căminul cultural, școala, grădinița, primăria.

Biblioteca este abonată la ediții periodice, în cadrul bibliotecii se desfășoară și se petrec diferite acțiuni culturale, unde sunt implicați toți utilizatorii. Biblioteca s-a modernizat, utilizatorii au devenit mai activi. Din anul 2016, biblioteca a devenit membru al rețelei programului ”Novateca”, a fost dotată cu echipament performant: calculatoare de marca Dell — 2, imprimantă-scanner MFU — 1, tastatură — 2, toner — 4, Extrinal hard drive — 1, mouse — 2, căști cu microfon — 2, cablu de securitate — 1, discuri de recuperare, Wi-Fi, modem — 1, UPS — 2, datorită aderării la acest program biblioteca a devenit mai solicitată, mai des frecventată de utilizatori, oferă servicii moderne de bibliotecă: instruiri IT, scanare, xerox, skype, socializare, imprimantă ș.a.

Locuitorii comunității sunt atrași în activități utile și interesante de petrecere a timpului liber. Biblioteca organizează un șir de activități cultural-educative: expoziții tematice, serate, matinee, discuții, întâlniri de grup, dialoguri cu utilizatorii pe diferite teme actuale, concursuri literare, aniversări culturale, zile remarcabile; biblioteca pune la dispoziția utilizatorilor ghiduri, pliante: ”O călătorie sigură în împărăția cărții, utilizând calculatorul”, ”Descoperim Europa prin povești”, mape tematice, fișiere ”De la lume adunate”, ”Mergem cu familia la bibliotecă”. Biblioteca dispune de catalog alfabetic în care se păstrează fișele publicațiilor existente în bibliotecă. Satul a crescut și a educat generații întregi de copii, tineret care pe parcursul vieții au devenit persoane remarcabile în diferite domenii de activitate.

Trebuie de menționat că acest sat din Câmpia Sorocii a dat naștere mai multor personalități, care au dus slavă atât baștinei de unde au plecat, cât și Republicii Moldova.

Daria Radu
S-a născut la 21 septembrie 1947 în s. Redi-Cereşnovăţ, r-nul Soroca. A absolvit Şcoala de luminare culturală ”E. Sârbu” din or. Soroca, actualmente Colegiul de Arte ”Nicolaie Botgros” (1961-1965). A urmat studiile la Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chişinău (1975-1980), la profesorii N. Ciolacu, Efim Bogdanovschi. Dirijor de cor în s. Vorniceni, Străşeni (1974-1978), concomitent profesoară de muzică în s. Sadova, Călăraşi. Compune cântece pe versurile poeţilor români şi poeţilor moldoveni: Iulian Filip (muzica pe versuri din cartea Ruga iezilor cei trei), Ianoş Ţurcanu, Grigore Vieru, Constantin Dragomir, Ion Vatamanu, Anatol Ciocanu, Ion Gheorghiţă, Petru Cărare, Dumitru Matcovschi, Vasile Romanciuc, Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu, Serafim Belicov, Ştefan Melnic, Claudia Partole, Iulia Palade, Galina Darie şi alţii. Compozitoarea D. Radu este şi autoare a mai multor cărţi, culegeri de cântece pentru copii: Clopoţelul de argint, editată la editura Făt-Frumos în 1994, Cântec de-nceput, Zâmbetul primăverii, Hai cu mine, clopoţel, Romaniţa cerului, Darul lui Crăciun (2009) şi A venit toamna (2010), ultimele două fiind editate la editura Grafema Libris.

Cărţile ei sunt bine cunoscute în rândurile copiilor, deoarece compune muzică, selectându-şi textele autorilor care abordează tematica şi specificul sărbătorilor de peste an. A imprimat şi CD-uri: Cu cireşe la urechi, Cântă-mă cât tânără mai sunt. A colaborat şi colaborează cu interpreţii: Anastasia Lazariuc, cu care şi-a început practic cariera artistică; Nina Crulicovschi, Ion Suruceanu, Olga Ciolacu, Angela Similea, Stela Mitriuc, Janet Erhan, Vitalie Dani, Mircea Guţu, Mihai Macaru, Gicu Cimbir etc. Daria Radu are o frumoasă colaborare şi cu tinerele talente, interpreţi ca Angela Cabari, Ştefănel Roşcovan, Felicia Dunaf, Simona Simionel, Daniel Cuibar, duetul Sergiu şi Eugen etc. Compune muzică uşoară pentru maturi şi pentru copii, cântece de dragoste şi romanţe: Valsul de toamnă, Strigăt şoptit, Destin, Dragostea poetului, Pe strada Creangă, În ţara mea, Congresul florilor, Urare de viaţă lungă, Nu eşti tu vinovat, Ah, ce duminică frumoasă, Geografie cu minuni etc. Majoritatea creaţiilor Dariei Radu sunt înscrise în categoria şlagărelor. Diapazonul de activitate al compozitoarei este vast şi intens, colaborează cu gimnaziile şi liceele de învăţământ, grădiniţele de copii, este invitata la biblioteci şi participă la evenimentele culturale importante din viaţa comunităţii Chişinău şi a localităţilor republicii: concerte, lansări de carte, omagieri la Palatul Naţional „N. Sulac”. Pe parcursul activităţii profesionale a realizat patru serate de creaţie.

Este membră a Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova, cetăţean de onoare al or. Soroca (25 august 2012), deținătoare a Ordinului Gloria Muncii, câştigătoarea Premiului I Ioana Radu la festivalurile de romanţe Crizantema de aur, Târgovişte, din 1992 şi Crizantema de argint de la Chişinău, Maestru emerit în artă din Republica Moldova (1991).

Vasile Zgardan
Vasile Zgardan (n. 2 iulie 1948), după absolvirea școlii din localitate își continuă studiile la școala medie din s. Parcani, r-nul Soroca, după terminarea studiilor lucrează mecanic la Direcția de construcție a drumurilor Nr.13 din or. Florești, apoi inginer-mecanic la combinatul de pâine, șef de secție la comitetul raional al komsomolului. După serviciul militar, lucrează mecanic-șef al asociației ”Lapte”, Chișinău, apoi la comitetul raional Frunze al komsomolului și este ales președinte al comitetului unit al sindicatelor asociației ”Moldselistroi trans”. Este numit director adjunct al parcului urban de autobuse Nr.2, mai apoi activează în organele MAI, director general al parcului Nr.2, șef la Direcția de exploatare a locuințelor Nr.18, șef la biroul Inventariere tehnică din Chișinău, director general al combinatului de producție „Protex”, viceministru pe transporturi și comunicații. Iar în perioada 2002-2005, este ministru al Transporturilor și Comunicațiilor din RM, este ales deputat în Parlamentul RM și semnează Declarația de Independență a RM.
Studiile: Institutul Politehnic din Chișinău, facultatea de mecanică, specialitatea inginer-mecanic, are competențe de consilier de Stat al Republicii Moldova cl. II, gradul I, până în prezent deține funcția de vicepreședinte al Centrului Internațional de Științe Energoinformatice, este membru titular al Academiei Internaționale de Transport. Distincții: Ordinul Gloria Muncii, Ordinul Ștefan cel Mare și Sfânt, Ordinul Republicii.

Antip Țarălungă
Antip Țarălungă (n. 25 mai 1949) a absolvit școala de 8 ani din sat, și-a continuat studiile la Colegiul de Construcții din or. Hâncești, apoi la Școala de Iluminare culturală ”Elena Sîrbu”, or. Soroca, actualmente Colegiul de Arte ”Nicolaie Botgros”, or. Soroca, secția de coregrafie, după absolvire își continuă studiile la Institutul de Stat de Cultură din Leningrad, secția coreografie. Specializări: tehnician-constructor, lucrător de club (în cultură), fotograf, jurnalist, profesor de discipline coregrafice, etnograf, folclorist, scenarist, regizor-coregraf, cameraman. Lucrează maistru la șantier de construcții civile în Coloana Mobilă Mecanizată Nr. 55 din or. Soroca, conducător artistic al Căminului cultural din s. Parcani, r-nul Soroca și conducător al ansamblului de dansuri populare ”Cireșar” din satul natal, Redi-Cereșnovăț, șef al secției de coregrafie a Centrului de Creație Populară al Ministerului Culturii, cercetător științific la Institutul Patrimoniului Cultural, profesor de coregrafie grad didactic superior, lector la catedra de pedagogie a dansului popular a Universității Pedagogice ”Ion Creangă”. A fost dansator în ansamblul ”Andrieș” de la Palatul de cultură din or. Hâncești, în ansamblul Casei de cultură a ofițerilor în unitatea militară și în ansamblul Casei de cultură or. Clin, Federația Rusă, în colectivul de dansuri de la uzina ”Electrobitpribor”, or. Soroca, conducător și coregraf al colectivelor de dansuri populare al școlii Nr.5, or. Soroca și al Casei de cultură din s. Bădiceni, r-nul Soroca, în ansamblul Casei de cultură ”Najhino”, Leningrad (Sankt-Petersburg), Federația Rusă. A fondat laboratorul de creație al coregrafilor din RM, ansamblul de dansuri populare ”Moldovița” de la uzina ”Tehizdelii”, or. Chișinău, conducător artistic al ansamblului de dansuri populare ”Cosașii” din Hârtopul Mare, raionul Criuleni, ansamblul de dansuri populare ”Mugurel” de la uzina ”Zorile”, ansamblul etnofolcloric de muzică și dansuri ”Comoara”, de la Direcția Cultură a mun. Chișinău, cercetător științific la Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe al RM, a scris peste o sută de publicații — cărți, alcătuitor de cărți, recenzii, comentarii, ”Consătenii mei”, ”Biserica Adormirii Maicii Domnului” (din parohia Redi-Cereșnovăț). Antip Țarălungă a fondat Societatea Academică de Folclor ”Comoara”. Este președinte al Uniunii coregrafilor din RM, din 2008 este Membru cu drepturi egale al Consiliului Internațional de dans UNESCO, deținător al medaliilor de aur, Laureat al festivalurilor Unionale din 1967, 1977, 1985, 1992, Maestru în Artă din 1996.

Valeriu Topor
Valeriu Topor (născut 4 iunie 1952) în satul Redi-Ceresnovaț, raionul Soroca. În 1967 a absolvit școala medie incomplectă din satul natal. În 1969, a absolvit Școala de Iluminare Culturală ”Elena Sârbu” din or. Soroca, actualmente Colegiul de Arte ”Nicolae Botgros,” secția coreografie. A studiat la Institutul de Arte ”G. Muzicescu” din or. Chișinău (1971-1976). A studiat coregrafie, pedagogie la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, a fost conducător artistic al ansamblului de dansuri populare ”Nistrenii” din or. Soroca (1971-1992), este câștigător al mai multor trofee republicane și internaționale, actualmente este profesor de coregrafie la Liceul Teoretic ”N. Dadiani” din municipiul Chișinău.

Maria Cebotari, bibliotecară

Articolul este scris în cadrul concursului raional “Istoria satului meu”, organizat de Secţia Сultură şi Turism a Consiliului raional Soroca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.