Polițiștii din Soroca au depistat 500 de fire de cânepă și le-au ars

0
605
foto: IP Soroca

Inspectoratul de Poliție Soroca informează că operațiunea #MAC_2021 este în plină desfășurare și în raionul Soroca. Prin această operațiune oamenii legii își propun să combată consumul și traficul ilicit de droguri, în special a celor de origine vegetală.

 
Ieri polițiștii din Soroca au efectuat razii prin mai multă localități din raion, în căutarea terenurilor unde crește cânepă. „În cadrul măsurilor desfășurate de polițiști, în extravilanul unei localități au fost depistate crescând haotic circa 500 de fire de plante asemănătoare cu cânepa. În rezultat, oamenii legii, au smuls firele suspecte și le-au nimicit prin ardere” anunță Inspectoratul de Poliție Soroca.
Reamintim că, scopul polițiștilor este combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri pe teritoriul raionului, în special al celor de origine vegetală, depistarea şi nimicirea plantelor cu conţinut narcotic, precum şi identificarea persoanelor care se ocupă de cultivarea lor. Venim cu un apel către cetățeni și autoritățile publice locale să conlucreze cu Poliția și să o informeze atunci când observă încălcări de acest gen.
Menționăm că operaţiunea “MAC” este desfășurată tradițional de poliție pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în perioada 1 iunie – 31 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.