Podul de la Cosăuți-Iampil: 641 metri lungime, 2 benzi de circulație, 2 benzi de siguranță, 2 piste pentru cicliști, 2 trotuare pietonale și o estacadă de 667 metri

0
807

În localitatea Cosăuți, raionul Soroca, au avut loc consultările tehnice referitor la implementarea proiectului de construcție a podului transfrontalier peste râul Nistru, situat între Cosăuți și orașul Yampil (Ucraina), transmite MOLDPRES cu referire la Administrația de Stat a Drumurilor (ASD).

Potrivit instituției, la întrunire companiile de proiectare din Ucraina și Moldova au prezentat mai multe variante de stabilire a poziției amplasării podului rutier transfrontalier peste râul Nistru, inclusiv a drumurilor de acces către acesta.

„Părțile au vizitat trei locații potențiale de amplasare a podului peste râul Nistru din localitatea Cosăuți și au determinat o variantă preliminară de amplasare a acestuia. Podul peste râul Nistru, situat între Cosăuți și Yampil, va avea o lungime de circa 641 de metri, două benzi de circulație, două benzi de siguranță, două piste pentru cicliști, două trotuare pietonale și o estacadă cu o lungime de circa 667 de metri pe partea ucraineană”, indică ASD.

De asemenea, drumul de acces cu o lungime de circa 7 km este preconizat în preajma localităților Cosăuți și Iorjnița, ajungând spre drumul de ocolire al municipiului Soroca. Acest drum va asigura conexiunea dintre podul peste Nistru cu drumul național R14.1 R14 – Cosăuți – frontiera cu Ucraina și va fi construit din mijloacele financiare ale Republicii Moldova.

Podul peste râul Nistru este de o importanță strategică pentru Republica Moldova. Acesta va asigura un coridor de tranzitare a teritoriului Republicii Moldova către Uniunea Europeană, inclusiv va reduce considerabil timpul de deplasare din Chișinău spre Kiev. Lucrările de construcție a podului peste râul Nistru se vor desfășura din mijloacele financiare ale Ucrainei.

foto: ASD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.