CAPC continuă să susțină și să promoveze instituția avertizorului de integritate din Republica Moldova

0
41

Asociația Obștească „Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției” (CAPC), cu suportul organizației Freedom House, a lansat un nou proiect, care va contribui la dezvoltarea și promovarea instituției avertizorului de integritate: „Cetățenii vorbesc: promovarea reformei democratice în interesul cetățenilor din Moldova”.

În cadrul Proiectului sunt prevăzute mai multe activități, scopul cărora este aplicarea eficientă a Legii 122/2018 privind avertizorii de integritate, printre care instruirea aleșilor locali și a funcționarilor publici din cadrul mai multor autorități publice locale din țară, dar și a agenților economici și a reprezentanților mass-media din regiuni privind procedurile legale referitor la avertizările de integritate, inclusiv pașii pe care îi poate urma un avertizor de integritate când află despre anumite practici ilegale din cadrul instituțiilor publice sau private. De asemenea, se va urmări popularizarea instituției (diseminarea informațiilor) avertizorilor prin publicații explicative elaborate de jurnaliști.

O altă componentă importantă a Proiectului este organizarea cafenelelor tematice, care vor contribui la crearea unei platforme interinstituționale și participative pentru discutarea celor mai frecvente probleme întâmpinate de autoritățile care examinează avertizările de integritate (Centrul Național Anticorupție, angajatorii din sectorul public și privat) și de autoritățile de protecție ale avertizorilor de integritate; identificarea celor mai bune soluții; crearea unui mecanism de reacție rapidă și soluționare optimă a problemelor practice, precum și consolidarea parteneriatelor interinstituționale.

De asemenea, vor fi elaborate mai multe analize și recomandări de politici ca reacție și contribuție a societății civile la evenimentele și proiectele de acte normative tangente cu instituția avertizorilor de integritate și cu drepturile și libertățile cetățenilor.

„Punerea în aplicare efectivă a Legii avertizorilor de integritate reprezintă o provocare pentru toate autoritățile și persoanele implicate în acest proces, în special, impune o schimbare a paradigmei: avertizorii de integritate nu sunt „turnători”, ei trebuie să beneficieze de un tratament și o protecție adecvată din partea întregului lanț de actori: angajatori, ofițeri de urmărire penală, procurori și judecători”, a afirmat coordonatorul Proiectului, Viorel Pârvan.

Proiectul „Cetățenii vorbesc: promovarea reformei democratice în interesul cetățenilor din Moldova” are o durată de opt luni: 1 iunie 2021 – 1 februarie 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.