5-6 iulie 1949: SURGHIUNUL UNEI NAȚIUNI

0
31

Nimic nu se uită, nimeni nu este uitat

”O națiune se formează în jurul unei memorii comune, iar această memorie se întreține, se cultivă, se înnoiește mereu.” Alexandru Zub

Lumea a auzit și știe de ororile lagărelor naziste, cu denumiri lugubre: Dahau, Auschwitz, Buchenwald ș.a., în care și-au pierdut viața milioane de oameni, în memoria cărora s-au înălțat monumente și memoriale. Dar cum rămâne cu ciuma roșie și lagărele KGB-ului cu regim deosebit de sever?, purtând denumiri nu mai puțin sinistre: Minlag, Morlag, Steplag, Ivdellag și multe altele asemănătoare ca structură și menire macabră al ”colosului de la răsărit”. GULAG-ul desemnează reţeaua de lagăre şi colonii de muncă forţată care au existat în URSS. Paul Barton spunea despre lagăre că acestea găzduiau o fracţiune atât de importantă a populaţiei ţării încât prin simpla lor întindere constituiau mai mult un stat în stat decât un sector al sistemului penitenciar. Tot el afirma că lagărele aveau drept scop şi exterminarea deţinuţilor.

În acele zone îndepărtate ale Siberiei și astăzi mai sunt morminte anonime făcute una cu pământul unde zac milioane de deținuți care au murit de foame, frig și muncă extenuantă sau pur și simplu împușcați, ”pentru simplu motiv că nu conveneau regimului stalinist”.

Prea ”jignit” s-a simțit muscalul pentru palma primită la 1918 din partea unei națiuni unite, românești-basarabene, care, în pofida celor 106 ani de rusificare, deznaționalizare și colonizare, a rezistat, și mai mult decât atât, a reușit în primele decenii interbelice să se transforme, alături de celelalte provincii revenite la Patria Mamă (Bucovina și Transilvania), într-un regat al valorilor, principiilor democratice și neoliberaliste.

Conjunctura politică de la sfârșitul verii anului 1939 a adus o veste cât se poate de oribilă pentru neamul românesc, pactul Molotov-Ribbentrop, sau alianța imposibil de anticipat mai devreme între Hitler și Stalin. Doi tirani, care și-au făgăduit la 23 august 1939 că se vor abține de la acțiuni militare unul împotriva altuia și vor împărți Europa milenară, bătrânul continent zbuciumat de mai multe războaie, după bunul lor plac. Nu uitase rusul și de Basarabia, prea umedă era încă pecetea pusă de intelectuali, preoți, țărani și alți oameni de rând basarabeni pe actul de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.

Prin nota ultimativă sovietică adresată guvernului român, la 26 iunie 1940, se punea în acțiune scenariul murdar și atât de mult secretizat, prin care Basarabia urma să fie reanexată de URSS, o decizie dureroasă și mult timp contestată de patrioți ai neamului românesc. Odată cu desfășurarea operațiunilor militare de ocupare a Basarabiei și Bucovinei au debutat arestările și deportările în masă, atât de mult experimentate de sovietici în perioada interbelică în RSS Ucraineană și RASSM, perioadă de confruntări interne și ascensiune a ”călăilor de la răsărit”, bolșevicii. Și astăzi mai resimțim consecințele dureroase ale celor trei valuri de deportări din RSSM (1941, 1949, 1951), foametea organizată din 1946-1947, colectivizarea din 1945-1952, ”experimentul moldav” etc.

O filă tragică din istoria națională o constituie deportările din 5-6 iulie 1949. În general pe teritoriul răpit de URSS s-au produs trei valuri de deportări: primul val a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, al doilea — noaptea 5-6 iulie 1949 și al treilea val — 1 aprilie 1951. De menționat e faptul că cel mai masiv val al deportărilor îl constituie cel din iulie 1949. Deoarece era clar că țăranul basarabean nu va fi nicicând de acord cu colectivizarea, conducerea moscovită a recurs la măsuri de constrângere a populației, aplicând pedepse, amenzi și deportând pe cei care se împotriveau sau deveneau incomozi regimului. Operațiunea de ridicare a țăranilor din RSS Moldovenească, codificată sub denumirea de ”Iug” (Sud), a fost efectuată în noaptea de 5-6 iulie 1949. Efectul a fost cel așteptat, rata colectivizării crescând la peste 72%.

Pregătirea ideologică și decizională a deportărilor masive a demarat activ în primăvara anului 1949, când s-a pus deschis problema. La 17 martie, V. Ivanov, președintele Biroului CC al PC (b) pentru RSSM, și N. Coval, secretarul CC al PC (b), au făcut un demers către I. Stalin, solicitând permisiunea în vederea deportării din RSS Moldovenească a chiaburilor, colaboraționiștilor și a altor activiști politici (elemente naționaliste), în număr de 39 092 de persoane. Aceștia urmau să fie strămutați în Siberia și Kazahstan.

Doar de două săptămâni a avut nevoie Kremlinul ca să decidă soarta basarabenilor, astfel că la 6 aprilie 1949 Biroul adoptă hotărârea. Aceasta prevedea ”deportarea pe veci, fără dreptul de întoarcere pe locurile natale”, a 11 280 de familii sau 40 850 de persoane, în regiunile Aktiubinsk, Kazahstanul de Sud, în ținutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumen și Tomsk. Organizarea echipei care urma să se ocupe de deportare s-a făcut în perioada 23-24 iunie. Către 4 iulie tot efectivul era mobilizat pentru începutul operațiunii ”Sud”, fapt realizat între 5-6 iulie.

Arestările s-au efectuat noaptea, cu forțele soldaților veniți în sate cu mașinile. Unii cetățeni, care au încercat să scape cu fuga, au fost împușcați. Gospodarii arestați împreună cu familiile lor au fost urcați cu forța în vagoane pentru vite și duși. Toate bunurile, casele, utilajele țăranilor deportați au fost furate sau vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Conform datelor oficiale, au fost deportați din RSS Moldovenească peste 35 mii de bărbați și femei, dintre care peste 12 mii erau copii.

Prin formele în care a fost efectuată, numărul de persoane supuse represiunilor și, mai ales, consecințele ei, operațiunea ”Iug” a constituit apogeul terorii în masă a populației dintre Prut și Nistru. Ca și în restul imperiului sovietic, deportarea românilor basarabeni a atins efectul scontat — colectivizarea forțată. Timp de câteva zile populația republicii a trăit într-o stare de frică imensă, că va fi exilată în Siberia, dacă nu se vor alătura programului de cooperativizare.

Ulterior, regimul totalitar comunist avea să-și concentreze eforturile asupra altor categorii de basarabeni, KGB-ul din RSSM urmând să contribuie la reducerea substanțială a numărului de credincioși. Agenții securității afirmau că cea mai mare crimă era ”tendința clericilor de a organiza o muncă dușmănoasă în scopul menținerii prin intermediul bisericii a influenței românești asupra populației religioase și educării unei atitudini negative față de orânduirea sovietică”.

Nici orașul Soroca nu a scăpat de mânia sovieticilor și nici faptul că în sec. XIX a fost un mare centru gubernial, nu a lăsat fără urme tragice deportarea a peste cinci sute de persoane, în toate cele trei valuri de surghiun. Printre represați se numără așa familii ca: Aleinicov, Coșciug, Pogorevici, Serbulenco, Cojocaru, Hitron, Marcu, Șafir, Purice, Vataman ș.a. Capetele de acuzații erau diferite, de la colaboraționism împotriva statului, manifestare de naționalism și activitate diversionistă, până la simplul fapt că erau comercianți, foști polițiști, profesori la instituțiile din oraș sau foști primari, avocați, membri de partide etc. Asemenea cazuri au fost:

  • Lupașcu Vasile I. (n. 1902) — director de școală primară în or. Soroca și fost primar al orașului Soroca (1937), arestat în octombrie 1940.
  • Popovschi Nicanor M. (n. 1871) — proprietar de pământ, fost membru al Partidului Național-Țărănesc, arestat la 12 iulie 1940.
  • Mâțu Fiodor V. (n. 1898) — acuzat de colaboraționism și arestat în iulie 1949, regiunea Aktiubinsk.
  • Rusnac Teodor P. (n. 1905) — profesor la Liceul Tehnic, acuzat de naționalism, deportat în 1949, regiunea Kurgan.
  • Rutinschi Maria F. (n. 1886) — profesoară de germană și engleză la Liceul de fete ”Domnița Ruxanda”, acuzată de colaboraționism și deportată în 1949, regiunea Kurgan.

De o adevărată oră de istorie au avut parte sorocenii la 8 iunie 2021, când pe scena Palatului de Cultură au urcat actorii Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău. Cu o deosibită meticulozitate și o valoare incontestabilă, actorii au prezentat publicului piesa ”Dosarele Siberiei”. La baza acestui spectacol stă lecturarea de către marele regizor, Petru Hadârcă, a lucrării ”Arhipelag GULAG” de Aleksandr Soljenițân, dar și mărturiile conaționalilor noștri trecuți prin malaxorul represiunilor staliniste. Acesta a sensibilizat până la lacrimi spectatorii prezenți și a prezentat o realitate ascunsă, paralelă și diferită de cea pe care unii o cunosc, alții au uitat-o, iar cei din urmă nici nu au știut-o.

Subiectul este departe de a fi prelucrat istoric și expus public pe măsura grozăviilor trăite de cei peste 36 000 de oameni a căror singură vină a fost că erau gospodari. În 2021, se fac 72 de ani de la acest episod dramatic al istoriei națiunii românești. Deportările basarabenilor în Siberia ar trebui să învețe tânăra generație a Republicii Moldova cum să prețuiască libertatea și valorile naționale apărate de bunei și străbunei și, nu în ultimul rând, să fie o lecție de asumare a responsabilităților istorice.

Din păcate, și astăzi asistăm la o tratare rușinoasă, de către unii simpatizanți ai tendințelor sovietice, a acestui episod dramatic din istoria poporului basarabean. Această prudență este legată de rezervele pe care le are ”răsăritul” față de eventualele condamnări ale ororilor comuniste. Un lucru însă rămâne cert „de aceste amintiri avem nevoie noi și mai ales urmașii noștri, avem nevoie pentru a înțelege și conștientiza că ura, violența și teroarea nu pot crea o lume bună cu oameni fericiți”. (Petru Hadârcă).

URETII Dumitru, profesor de istorie, Colegiul ”Mihai Eminescu” din Soroca, Asociația Istoricilor din Republica Moldova; LIPOVANCIUC Vitalie, profesor de istorie, Colegiul ”Mihai Eminescu” din Soroca, Asociația Istoricilor din Republica Moldova

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.