Pompierii au avut aseară mult de lucru la Soroca, două intervenții în două blocuri din preajmă

0
2157

Aseară pompierii au fost chemați în ajutor la două blocuri de la Soroca Nouă și din regiunea fostei fabrici de pâine. Mai întâi pompierii au fost chemați pentru a interveni pe str. Ștefan cel Mare 134, unde dintr-un apartament de la etajul 5 ieșea fum. Ajunși la fața locului în scurt timp s-a stabilit că într-un apartament ardea mâncare pe aragaz, ceea ce a dus la formarea și emanarea fumului dens, astfel a fost făcută aerisirea încăperilor.

În timp ce echipa de intervenție era la prima locație, la ora 19:22 a fost recepționată informația de a interveni pe adresa Ștefan cel Mare 132/1, la casa socială, unde s-a produs un incendiu. Astfel că toată echipa a fost redirecționată la noua locație, ajungând acolo la 19:26, ne-a comunicat Serghei Plitoc, șef-adjunct al DSE Soroca. Aici s-a stabilit că ardea balconul unui apartament de la etajul opt, așa că a fost instalată autoscara AS–30 ce a permis accesul rapid al pompierilor la focarul incendiului. Suplimentar la fața locului s-a deplasat automobilul ”Ford Ranger” cu 4 angajați care au acordat ajutor la intervenție.

„Dat fiind faptul că s-a emanat fum dens, care s-a răspândit și în scara blocului, s-au întreprins măsuri de evacuare a locatarilor din apartamente, astfel la 19:44 au fost evacuați în siguranță 3 maturi și 5 copii, care au fost preluați de către SAMU Soroca și transportați la IMSP SR Soroca, starea lor fiind satisfăcătoare și nu au necesitat internare. Incendiul a fost localizat la ora 19:47 și lichidat la orele 20:01. În urma incendiului au ars totalmente bunurile materiale din balcon și parțial au ars bunurile materiale din odaia de locuit, fiind salvată o odaie locuibilă, baia, bucătăria, antreul și bunurile materiale din acestea. La fața locului a fost prezent Șeful DSE mun. Soroca, colonel al s/intern Cebotari Alexandru, Șeful adjunct al DSE mun. Soroca, maior al s/intern Cioca Sergiu și Șef al USP Soroca (cu statut de serviciu) a DSE mun. Soroca, maior al s/intern Ganea Mihail, care au gestionat acțiunile de salvare a locatarilor și au condus de la sol activitățile de stingere a incendiului. La incendiu s-a deplasat grupa operativă a IP Soroca, Șef al Serviciul intervenţii a DSE mun. Soroca, căpitan al s/intern Cavca Vladislav, Ofițer superior al Serviciului intervenții al DSE mun. Soroca, căpitan al s/intern Jitari Anatolii, Ofițer superior al Serviciului intervenții al DSE mun. Soroca, căpitan al s/intern Cosniceanu Oleg și Ofițer principal al Serviciului prevenție al DSE mun. Soroca, maior al s/intern Cobizev Alexandr.
Dat fiind faptul că intervenția era una majoră, cu aglomerare de persoane, la fața locului a intervenit și maior al s/intern Maximciuc Ion, Șef schimb al SIO CDIO – Nord” se spune în comunicatul instituției.

Deși proprietarii apartamentului afirmă că incendiul a izbucnit de la un fulger, specialiștii DSE Soroca nu sunt convinși de acest lucru, între timp experții cercetează și astăzi la fața locului cauza producerii incendiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.