Polițiștii din Soroca au reținut un tânăr de 19 ani pentru săvârșirea unui jaf asupra unei femei de 81 de ani

0
394

Poliția a fost sesizată în dimineața zilei de astăzi, precum că un tânăr ar fi pătruns, prin acces liber în locuința unei femei de 81 de ani din aceeași localitate de unde a sustras bani în sumă de 500 de lei, informează Inspectoratul de Poliție Soroca. 

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că, la 1 iunie în jurul orei 17.00 un tânăr de 19 de ani, locuitor al satului Parcani din raionul Soroca, având scop de profit, intenționat, a pătruns în ograda gospodăriei unei femei în vârstă de 81 de ani din aceeași localitate, unde aplicând violența, în mod deschis a sustras de la victimă 500 de lei.
 
Angajații Inspectoratului de Poliție Soroca, întreprind un șir de acțiuni de urmărire penală pentru cercetarea completă și obiectivă a faptei și acumulării probatoriului.
Persoana bănuită a fost reținută pentru 72 de ore. Pe cazul dat, organul de urmărire penală, a pornit o cauză penală în conformitate cu prevederile articolului 187 al.2 „Jaf”.
Conform legii penale persoana vinovată riscă pedeapsă cu închisoare de la 5 la 7 ani sau amendă în mărime de până la 67 500 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.