Ce este un MUZEU?!

0
43

Să încercăm să ne închipuim că un muzeu ar fi aidoma unui album de familie, dar nu al unei familii străine, care nu ne interesează, ci al propriei noastre familii, în care ne vedem străbunii, pentru prima oară, acei oameni despre care am auzit povestindu-se, dar pe care nu i-am cunoscut, prieteni și locuri pe care le-am uitat și, de ce nu?, chiar pe noi la vârsta primilor pași ori a primelor iubiri… Cu siguranță că ne vom întreba de ce omul a creat aceste imense cronici în piatră, în pământ și bronz, în lemn și în pânză? De ce o face? O face, printre altele, pentru că Omul refuză finalitatea limitată a existenței sale. El dorește să rămână o permanență. Și atunci se prelungește în materia care-l înconjoară.

Au fost două săptămâni foarte fierbinți. Am pregătit cu toții, de la un simplu contabil până la Șeful cel Mare, Raportul financiar al Consiliului Județean Soroca. Au curs gârlă cifre multe și o mulțime de socoteli. Nu se ajunge un bănuț, chiar o Pungă! Doldora de bani?! Nu! Numai o Punguță, cu doi bani! Am scos și Cocoșul năzdrăvan, care a ciugulit printre socoteli și, bat-o vina de Punguță, a găsit-o între domnul Plus și doamna Minus. Spre sfârșit de socoteală, nu ne ajungea o jumătate. De mie, milion? Nu, o jumătate de bănuț. Am scos eu atuncea un bănuț, l-am tăiat în jumătate și l-am numărat la socoteală! Cap în cap la împărțeală!!! Apoi, bucuroși, am ieșit de la cel mai mic și până la Șeful cel mai Mare să ne fotografiem! Fără cocoș, că este Năzdrăvan și ne temem să nu ni-l fure, deoarece când nu ne ajunge un bănuț el ne aduce o Punguța cu doi bănuți. Foto Soroca interbelică. Administrația Financiară a județului Soroca. Cred că recunoașteți clădirea!?

Toți așteptăm ca viitorul să ne recheme. Dar pentru aceasta se impun două condiții, cel puțin: prima ar fi — cât de necesari vom fi noi viitorului, iar cea de a doua, dacă suntem necesari, — pe ce „adresă” să ne caute. Și pentru una, și pentru cealaltă din condiții trebuie să lăsăm mărturii sigure. Și unde vor putea fi ele conservate mai bine decât într-un muzeu.

În ultima zi a lunii iulie, am mers la Soroca în ospeție la dragii mei unchi — mătușa Feodora și unchiul Valentin. A doua zi, la 1 august 1939, am mers la Atelierul fotografic a lui Dlugoci. De la acea întâlnire de neuitat a rămas această fotografie, unde pe verso am scris: 1/VIII-1939. Spre veșnică amintire scumpilor unchi și mătușă.
Colea, Feodora și ValeaA fost o zi deosebită pentru Ana, Maria și Ileana. Au așteptat-o cu mare nerăbdare. Au mers de împreună cu Mama lor — Iustina, la fotograf. Și s-a întâmplat aceasta la Soroca, acum vreo sută zece ani. Un înger-păzitor cu trei copile atât de simpatice — Ana, Maria și Ileana. Privesc aceste ființe atât de drăgălașe și mă întreb plin de curiozitate: cine sunt ele? Care le este numele lor adevărat? Care le-a fost soarta? Au reușit oare ele să treacă peste năpastele secolului al XX-lea — două războaie mondiale, epidemii, posibil refugiu în străinătate de frica bolșevicilor, deportări, foamete și iar deportări? Să sperăm că au trecut peste toate încercările și Bunul Dumnezeu le-a păzit de nenorocirile secolului trecut. Mama a ajuns la adânci bătrânețe, s-a bucurat de nepoți. Copilele au avut casele lor pline de copii. Copiii au adus pe lume mai mulți strănepoți, unii din ei în vârstă de 50-70 de ani ar trăi și astăzi. Să dea Domnul! Soroca a avut și are Oameni frumoși la chip și suflet! O mărturisesc prin această fotografie! Poate că cineva își va recunoaște străbunica, bunica din imagine. Curând peste Soroca se va simți mirosul amărui al florilor de liliac, iar cocostârcii vor aduce în cioc copii drăgălași, ca și acum vreo sută zece ani.

Nicolae Bulat,
directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.