Portret de bibliotecar

0
197

Proiecte

Veniți din profesia… de bibliotecar, cea mai veche, iar pentru mine și cea mai frumoasă, or dragostea pentru carte m-a marcat din copilărie. Țin bine minte și prima carte împrumutată de la bibliotecă, Frații Grim — ”Povești”. O văd și astăzi în ochi și, dacă aș întâlni-o, în acel format, sunt sigură, mi-ar provoca emoții plăcute, fiindcă Dorul de Ea, de cartea din copilăria mea, ca și de celelalte amintiri din copilărie, îl port în suflet viața toată.

Așteptările ce le-ați avut în startul profesional… Nu m-am așteptat că o să-mi fie ușor și aveam și nițel teamă că nu mă voi descurca în noianul de cărți, în tehnica de lucru. Aveam emoții mari, îmi amintesc că în timpul activităților pe care le moderam îmi părea că o să-mi sară inima din piept. Dar toate se învață, dacă este dorință, iar eu am avut noroc de colegi înțelegători și binevoitori, care m-au ajutat la început de cale și își au partea lor de merit în formarea mea profesională. Le sunt recunoscătoare și le mulțumesc.

Fapte/activități prin care ați reușit să demonstrați potențialul informativ al bibliotecii ce o reprezentați… Reprezint biblioteca ”Basarabia” și îi sunt alături chiar de la început de cale, am devenit deja prietene și ne susținem reciproc, da-da, și ea pe mine, deoarece este sursa cea mai importantă care m-a ajutat să mă dezvolt și să cresc spiritual și îmi este sprijin de încredere și speranță că voi reuși tot ce mi-am preconizat. Zilele Bibliotecii care se desfășoară, tradițional, la aniversările ei, în colaborare cu Biblioteca Județeană ”V. Voiculescu”, ne promovează imaginea în comunitate, deci și impactul informativ este cel dorit. Trebuie remarcată calitatea excepțională a invitaților noștri la aceste evenimente, lansările de carte, întâlnirile, au fost onorate de scriitori, critici literari, istorici din Buzău şi republică. Aceste manifestări organizate pentru publicul sorocean ne fac atractivi pentru potențialii utilizatori și vizibili în viața culturală a municipiului.

Momentul de vârf ce v-a răsplătit așteptările profesionale/umane… Atunci când am avut posibilitatea să aplic pentru conferirea gradului profesional în urma adoptării Regulamentului de conferire a categoriilor de calificare a cadrelor bibliotecare, aprobat în anul 2006, care mi-a permis să-mi demonstrez experiența și abilitățile profesionale și să fiu apreciată.

Ecou mediatic ce v-a apreciat cel mai reușit… Majoritatea evenimentelor care s-au desfășurat în bibliotecă s-au aflat în vizorul mediatic, iar aceasta este deja o apreciere. Biblioteca ”Basarabia” a fost un proiect care a finisat reușit, evident despre activitatea ei s-a scris și s-a vorbit. Regretatul Alexandru Oproiescu repeta mereu că biblioteca ”Basarabia” a constituit ”vârful de lance” al relațiilor dintre Buzău și Soroca. Nu pot să-mi amintesc care a fost cel mai reușit ecou mediatic, dar îmi exprim respectul şi preţuirea mea ziarelor ”Observatorul de Nord”, ”Ziarul nostru”, Televiziunii Naționale, postului de televiziune ”SOR — TV” pentru reflectarea evenimentelor ce s-au derulat de-a lungul anilor în bibliotecă.

Vă simțiți o norocoasă în profesie?… Eu cred că nu ne naștem cu norocul după noi, dar în mod conștient putem spori numărul de evenimente benefice în viaţa noastră. Autodezvoltarea, lectura, informarea, instruirile profesionale au fost principiile de bază care mi-au creat ”norocul” de a avea o prezență profesională care m-a mulțumit. Nu am fost scutită și de critică, am acceptat-o pe cea constructivă, făcută cu interesul de a ajuta, care mi-a servit în rol de rampă, am putut vedea unde trebuia să fac schimbări și îmbunătățiri în muncă și să nu repet greșelile.

Trăiri personale exprimate în programele comunitare… Personal, pot afirma faptul că am avut o viață aproape de carte, care m-a ajutat să-mi dezvolt vocabularul și să dobândesc o ușurință în exprimare. Chiar dacă nu sunt de acord cu tot ce citesc, am acces la diferite informații și opinii și astfel pot înțelege principiile lumii și ale societății în care trăim. Toate cărțile pe care le-am citit au avut un rol important în dezvoltarea mea, tot ce am învățat și am acumulat am împărtășit cu cititorii mei și am promovat prin desfășurarea diferitor activități Cartea, ca sursa cea mai importantă în dezvoltarea culturală și spirituală a comunității.

Eforturi de promovare a instituției… Cel mai eficient impact al bibliotecii asupra comunității este imaginea ei, ea trebuie să corespundă cerințelor și să satisfacă cât mai deplin necesitățile de lectură și informare ale utilizatorului. Acest scop a fost primordial în activitatea mea pe parcursul anilor. Odată cu încadrarea în programa Novateca, obiectivul principal a devenit facilitatea accesului la mijloacele informaționale, pornind de la faptul că un procent destul de mare din populație nu are acces la internet, astfel pentru utilizatori și pentru cetățenii comunității beneficiile economice și sociale ale internetului au devenit disponibile: găsirea unui loc de muncă, informații din domeniul sănătății, servicii bancare, comunicarea cu rudele din străinătate. Elevii, studenții beneficiază de informație online pentru pregătirea de lecții, colocvii, examene. În activitatea bibliotecii a fost posibilă diversificarea serviciilor prestate în scopul promovării bibliotecii ca loc de petrecere a timpului liber, iar pentru aceasta am implementat servicii moderne de bibliotecă.

Pentru menținerea și dezvoltarea relațiilor de colaborare cu personalități din municipiul Buzău, care susțin activitatea și evoluarea bibliotecii, am inițiat în anul 2015 proiectul ”Prezențe buzoiene la Soroca”. Sper, în curând, să reluăm relațiile de colaborare, care au fost sistate din cauza restricțiilor și să ne impresionăm utilizatorii și sorocenii cu manifestări cultural-literare comune, ca altădată, care ne demonstrează că granițele unei Țări sunt stabilite de cultură, istorie, religie, grai și alte valori naționale ale unui neam.

Campania Națională ”Nocturna Bibliotecilor” este o sărbătoare a cărții și a bibliotecii, la care ne-am alăturat și noi, organizând un program special cu scopul de a promova biblioteca și serviciile pe care le oferă și de a crea o ambianță plăcută, relaxantă și prietenească între bibliotecari şi vizitatori. Petrecem timpul liber împreună cu utilizatorii, lecturând cărți, selectând și analizând informația. Încă este o practică nouă, la început de cale, dar am realizat că multor utilizatori le place și pentru ei vom păstra această formă de activitate.

Note cu care vă apreciază APL, comunitatea… Protocolul de fondare a bibliotecii ”Basarabia”, filială a Bibliotecii ”V. Voiculescu” din Buzău, a însemnat un prim pas pe un drum ce se întinde de aproape 28 de ani de frumoase relații culturale între Buzău și Soroca. Evident, fără susținerea și aprecierea APL acest lucru ar fi fost imposibil. În urma colaborării ce a urmat, comunitatea a înțeles cu ușurință de ce actul de întemeiere a bibliotecii a fost necesar și că biblioteca are o putere imensă în viața culturală a municipiului. Datorită filialei și a oamenilor care au depus suflet în evoluția ei, a fost posibilă urcarea de noi trepte ale colaborării între instituții importante din Buzău și Soroca: învățământ, sănătate, biserică, comerț, asistență socială. Diplomele de recunoștință și apreciere în promovarea obiectivelor de avansare și popularizare a bibliotecii prin competență și devotament, educația și formarea generațiilor de copii și tineri care au frecventat biblioteca sunt cea mai de preț apreciere din partea APL, a Consiliului Județean Buzău, a Bibliotecii ”V. Voiculescu”. Cu trecerea anilor, biblioteca a reușit să devină o instituție apropiată publicului, locul unde s-au derulat multe și frumoase evenimente, iar prezența auditoriului la ele este pentru noi aprecierea cea mai înaltă din partea comunității.

Mesaj pentru cititorii începători — copiii… Dragă copile, cartea este un prieten foarte bun. Tot ce contează este să-ți dorești un astfel de prieten. Eu te sfătui să te împrietenești cu ea, îţi va fi mereu alături, atât la bine, cât și la rău, și-ți va fi de mare folos. Te va ajuta să vorbești și să scrii mai corect, să ai un vocabular mai bogat, cu o mai mare ușurință să așterni pe hârtie și să transmiți prin viu grai gândurile pe care le ai. Îți vei uimi colegii și prietenii cu bogăția de informații pe care le vei acumula și vei fi mulțumit de influența ei asupra ta. Noi îți oferim o bibliotecă întreagă de prieteni și te așteptăm să ți-i prezentăm.

Ludmila UNGUREANU, Biblioteca ”Basarabia”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.