”Casa Speranțelor” este alături de soroceni în combaterea tuberculozei

0
69

Tuberculoza (TB) este o maladie infecțioasa periculoasă, care afectează anual mii de oameni în Republica Moldova. În anul 2019, spre exemplu, în RM au fost confirmate 2274 cazuri noi de TB, în total fiind la evidență 2869 persoane. La nivel global, în fiecare zi se îmbolnăvesc peste 8 milioane de oameni. În majoritatea cazurilor, tuberculoza este transmisă pe cale aeriană de la bolnavul cu tuberculoză pulmonară contagioasă.

Orice persoană poate fi infectată cu tuberculoză, indiferent de statutul social și situația materială, de aceea investigațiile și tratamentul adecvat dus până la capăt sunt foarte importante. Alături de medicii de familie și doctorii specializați în depistarea și tratarea TB, Asociația Obștească ”Casa Speranțelor” ajută sorocenii să monitorizeze starea sănătății și, în cazurile în care se depistează tuberculoză, să treacă un tratament complex până la victorie asupra maladiei.

Din anul 2013, AO ”Casa Speranțelor”, membru al Platformei organizațiilor active în domeniul TB, implementează proiecte în domeniul prevenirii și controlului TB, prin intermediul Fundației Soros-Moldova și Centrului pentru Politici şi Analize în Sănătate (Centrul PAS). În rezultat, mai multe persoane au aflat că sunt bolnavi de tuberculoză și au putut începe tratamentul operativ, astfel ca sănătatea să nu le fie afectată grav, or, nedepistată la timp sau tratată inadecvat, TB poate duce la pierderea capacității de muncă, invaliditate și deces. Cel mai des tuberculoza afectează plămânii, însă poate afecta și alte organe (tuberculoza oaselor și articulațiilor, tuberculoza renală, tuberculoza ganglionilor limfatici intratoracici, tuberculoza aparatului uro-genital, tuberculoza pielii, a ochilor etc.), de aceea măsurile de prevenție, examenele medicale sunt foarte importante, precum și informația despre această boală contagioasă.

Ludmila CIOBANU, șefa Centrului de Sănătate Soroca: ”Avem o colaborare fructuoasă cu „Casa Speranțelor”. Asemenea proiecte și acțiuni sunt foarte binevenite, deoarece este adus la examenul radiologic pentru depistarea precoce a tuberculozei contingentul social vulnerabil, care nu are un bănuț pentru a se deplasa din propria dorință la centrul raional. Acel contingent, care este cel mai obijduit și care este cu risc sporit de a dezvolta tuberculoză. Noi, instituțiile medicale, nu ne putem permite să transportăm cetățenii la investigații radiologice, de aceea asemenea colaborări sunt binevenite”.

”Începând cu anul 2020, organizația noastră este împuternicită prin dispoziția Ministerului Sănătății să realizeze investiagii de depistare a TB în parteneriat cu APL și sectorul medical. În cadrul proiectelor implementate, realizăm activități de informare a cetățenilor privind riscurile TB, măsurile de protecție, necesitatea efectuării investigației flurografice și depistării la timp a tuberculozei. Totodată, permanent lucrăm cu persoanele care se tratează ambulatoriu. Atât cu cei care abandonau tratamentul — pe care îi depistam și îi convingeam să revină la tratament, cât și cu pacienții care nu se pot deplasa, pentru care am organizat tratament supravegheat, prin angajarea unei persoane de suport, care zilnic ajutau pacienții să administreze medicamentele până la finalizarea tratamentului”, comunică Valentina Onică, președinta AO ”Casa Speranțelor”.

Vasile CEBOTARI, medic ftiziopneumolog: ”În 2020, în raionul Soroca au fost luați la evidență 46 de pacienți activi cu tuberculoză, în 2019 — 90, 2018 — 88. În prezent în raionul Soroca sunt 54 de pacienți activi cu TB. E un lucru foarte bun că organizația ”Casa Speranțelor” se implică. Pacienții noștri fac parte dintr-o categorie de populație mai deosebită, mulți nu conștientizează că TB este o boală contagioasă, care se răspândește ușor și avem probleme mari. Grație echipei ”Casa Speranțelor” avem rezultate bune cu pacienții problematici. Li se acordă suport, inclusiv organizarea transportării către și de la cabinetul de ftiziopneumologie din cadrul Secției consultative a Spitalului Raional, menținerea lor în tratament și multe alte forme de ajutor”.

Anul trecut, între 1 octombrie și 15 decembrie, în cadrul unui proiect finanțat de Centrul PAS, 694 de persoane din raionul Soroca au fost transportate organizat pentru efectuarea investigației radiologice. În rezultat au fost depistate 6 cazuri de tuberculoză și persoanele se află deja în tratament. În același timp, în perioada acestor investigații au fost depistate cazuri de cancer, pneumonii și alte maladii periculoase, care, fiind depistate la timp, sunt tratate adecvat. În condițiile pandemiei de Covid-19, au fost asigurate toate măsurile de protecție. Mai mult, persoanele care au mers la investigația radiologică au primit câte un pachet cu produse igienice: săpun lichid și praf de spălat, mai spune președinta organizației.

Principalele simptoame ale tuberculozei pulmonare sunt: tuse cu spută mai mult de trei săptămâni; febră timp de o săptămâna fără o cauză evidentă, frisoane; dureri în regiunea cutiei toracice; hemoptizie (spută cu sânge eliminată prin tuse); scădere bruscă în greutate; pierderea poftei de mâncare; astenie permanentă, oboseală; dispnee la efort fizic; transpirații excesive, mai ales noaptea.

Abandonul tratamentului este un moment foarte negativ în procesul de tratare a TB ce are câteva efecte negative: formarea rezistenței la medicamentele administrate de pacient și risc sporit de contaminare pentru oamenii din jur, spun specialiștii. Astfel, depistarea și convingerea bolnavilor să reia tratamentul era un obiectiv important în activitatea organizației. În unele cazuri echipa ”Casa Speranțelor” oferea pacienților susținere socială și conciliere psihologică, dar și asistență în perfectarea actelor de identitate și altor documente necesare bolnavilor pentru a beneficia de pachet alimentar sau ajutor social din partea statului. În acest context, colaborarea cu APL, Centrele de Sănătate, serviciul ftiziopulmonologic și Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei este foarte importantă, or, atunci când toate structurile se mobilizează pentru soluționarea acestei probleme, rezultatele sunt mai îmbucurătoare, spun membrii AO ”Casa Speranțelor”. Vestea bună e că proiectul continuă pe parcursul anului 2021, fiind finanțat prin intermediul Centrului PAS și organizația va continua activitatea în acest domeniu, iar aria de activitate se extinde și în raionul Șoldănești, unde de asemenea este o colaborare bună cu autoritățile locale și cele medicale.

Echipa AO ”Casa Speranțelor” îndeamnă cetățenii să se adreseze medicului de familie și să facă totul pentru a se trata, deoarece tuberculoza se tratează.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.