Atenție, elevi soroceni: din 1 septembrie veți studia o nouă disciplină școlară, în prezența … polițistului

0
3196

   Educație pentru socializare juridică – astfel se numește noua materie școlară care se va studia din școli, începând cu data de 1 septembrie 2021.

Astfel, la ore vor fi prezenți polițiști. Oficialii de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării afirmă că disciplina școlară educație pentru socializare juridica va încerca să dezvolte în rândurile elevilor o cultură juridică și să schimbe optica prin care sunt percepuți reprezentanții organelor de drept. În acest scop a fost creat un grup de lucru, alcătuit din reprezentanți ai IGP și cadre didactice, care au elaborat pachetul curricular necesar pentru predarea educației privind socializarea juridică. Noua disciplină a fost pilotată pe parcursul anului curent de studii în clase de opta, în instituții de învățământ din 11 raioane, după care urmează a fi pilotată și în clase liceale.

La orele de socializare juridică, elevii vor învăța despre sancțiuni și modul cum sunt ele aplicate, executarea pedepselor, securitatea în familie, în mediul școlar, în comunitate, securitatea în mediul online, în timpul călătoriilor, în cadrul relațiilor interpersonale, aspecte ale unei vieți fără violență, aspecte ale comportamentului delicvent și deviant, situațiile de risc și cum acestea pot fi depășite, exploatarea prin muncă, traficul de finite umane, extremele psihoemoționale. La orele practice de educație pentru socializare juridică vor fi prezentate studii de cazuri reale, în care profesorul va veni cu partea didactică, iar polișiștii le vor împărtăși elevilor cunoștințele  în domeniul juridic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.