Cureșnița Nouă — satul de aproape 100 de ani

2
715
„Ce interes mare trebuie să aibă istoria națională pentru noi, îmi place a crede că și dumneavoastră o înțelegeți ca mine. Ea ne arată întâmplările, faptele strămoșilor noștri care prin moștenire sunt ale noastre.” M. Kogălniceanu

Cureșnița Nouă este o localitate tânără în istorie, dar pământul, temelia de sub vatra satului e veche de când lumea. Satul se află la intersecția drumurilor care duc spre Otaci și Drochia, învecinat cu satele Șolcani, Bădiceni, Șeptelici. Sătucul a fost întemeiat în cadrul reformei agrare basarabene, în anul 1923, când 273 de locuitori ai satului Cureșnița Veche au fost împroprietăriți cu 567 ha de pământ. O parte din aceste pământuri erau proprietate a gospodarilor din satul Șolcani. În 1919, unii locatari din Cureșnița Veche au fost împroprietăriți cu pământ din această moșie, unde, la rândul lor, au întemeiat un mic sătuc nou. Printre întemeietorii satului au fost și Filip Catană, Dănilă și Toma Bulat, Trofim Vlas, Gheorghe Vlas, Ilie, Simion și Pavel Melnic, Vasile Badea, Cozma Prisacari, Mihalache Revenco etc. Unii și-au făcut, mai întâi, niște bordeie, și doar mai târziu și-au ridicat case. De aici și le vine porecla de „Bortari”.

La 29 decembrie 1930, s-a efectuat recensământul general al populației României, în satul Cureșnița Nouă din plasa Bădiceni erau 125 de locuitori, care s-au declarat români. În 1940, au venit sovieticii și ne-au ocupat. Satul a fost subordonat la sovietul sătesc Cureșnița Veche. Cel de-al Doilea Război Mondial nu ne-a trecut cu vederea, lăsând urme grele. Au fost încorporați și cetățeni din sat: Cozma Prisacari, Vasile Bolocan, Ilie Melnic, Efim Pascari, Gheorghe Catană, Grigore Bulat, Dănilă Bulat, Efim Prisacari. Seceta și foamea din 1947 nu ne-au ocolit, lăsând consecințe dureroase. După război, urmează colectivizarea gospodăriilor țărănești. În anul 1949, s-a format colhozul „Miciurin”, apoi a activat o brigadă a colhozului „Rodina” (cu sediul la Rublenița). Din 1970, era subordonat sovietului sătesc Șeptelici, cu o populație de 570 de locuitori. În 1971, funcționau școala de 8 ani, clubul cu instalație de cinematograf, punctul medical (Rotari Axenia), creșa și un magazin.

Această prezentare necesită JavaScript.

În 1991, s-a format colhozul „Cureșnița Nouă”, președinte fiind Simion Pascari. Gospodăria dispunea de 614 ha de pământ, inclusiv 561 ha de teren arabil, 50 ha de livezi, 40 ha teren individual. Populația era de 362 locuitori, dintre care 230 munceau în colhoz. În sat funcționa o creșă, o școală de 9 clase, un club, o bibliotecă, un teren de sport, un magazin.
Cureșnița Nouă este un sătuc din comuna Șolcani, având aceeași primărie condusă de primarul Boris Rotaru. Locuitorii satului apelează la instituțiile sociale și educaționale situate pe teritoriul satului Șolcani. În prezent, satul numără 184 gospodării cu 406 de locuitori, moldoveni. Suprafața administrativ-teritorială a satului: 245,63 ha de teren agricol, 169,62 pământ arabil, 76,01 ha de livezi, 93,61 ha de pășune, 44,3 ha de fâșii forestiere, 9,28 ha fondul apelor, 6,44 ha fondul de rezervă. Satul se mândrește cu case mari, frumos amenajate.

La marginea satului se înalță Biserica „Sf. Ioan Teologul”, ridicată cu ajutorul locuitorilor. Și-a început activitatea în 1992, la 9 octombrie, preot fiind protoiereul mitrofor Ioan Topală. Din 1993 până în prezent, paroh este protoiereul Mihail Ciucium, dascăl Maria Tomac. Creștinii din sat au grijă de biserica lor, se străduiesc să o întrețină în stare bună.
Școala primară deschisă încă în perioada interbelică a activat până în anul 2006. În anii ’80 ai secolului trecut, a funcționat școala auxiliară, director fiind Tomac Grigore. Din anul 1990, școala deveni din nou primară, până în 2006, când școala se închide, copiii frecventează Gimnaziul Șolcani. Directori au fost Anatolie Cebotari, Tudor Bostan, Maria Căinărean; profesori — Dragan Nina (limbi străine), Dragan Ion (matamatica), Cebotari Maria (istorie), Tomac Grigore (muzica), Tomac Tamara (clasele primare) etc. Clădirea școlii, rămasă pustie, se ruinează în negura anilor. În urma unui proiect, sala sportivă a fost renovată, unde tineretul practică sport.

În sat activează casa de cultură cu o sală de 102 locuri, șef — Arcadie Purici. În acest local activează și o bibliotecă, cu un fond de circa 3.000 de cărți. La straja cărții au stat: Popovici Valentina, Prisacari Larisa, Ursachi Tatiana, Pascari Liliana. În prezent, stăpâna bibliotecii este Tomac Tamara. Biblioteca publică sătească Cureșnița Nouă oferă cititorului șansa de a afla calea spre cunoaștere, spre posibila sa afirmare. Biblioteca este și un adevărat laborator de activitate creativă. Cartea și biblioteca sunt elemente ale comunității, ele vin dinspre ieri și ne poartă spre mâine pe noi și mesajul nostru de umanitate.
Satul Cureșnița Nouă a dat țării numeroase personalități marcante: Ilarion Postolachi, profesor universitar, doctor habilitat în medicină (1936-2011), Alexei Donos, doctor în biologie (1942-2009), Silvia Grossu, doctor în istorie, Universitatea de Stat din Moldova (1958), Margareta Donos, jurnalistă (1965), Boris Dragan, doctor în medicină (1966).

Tamara Tomac
Articolul este scris în cadrul concursului raional “Istoria satului meu”, organizat de Secţia Cultură şi Turism a Consiliului Raional Soroca.

2 COMENTARII

  1. O completare la cele scrise. Printre întemeietorii satului Cureșnița Nouă se numără și bunelul meu, Iosif Donos, născut în 1899. Era și el printre primii ”coloniști” veniți la începutul anilor 20 ai secolului trecut, din Cureșnița cea de pe malul Nistrului. Și-a construit una dintre primele case din sat. Apropos, altfel nu ar fi putut nominalizați feciorul domniei sale – Alexei Donos, doctor în biologie (1942-2009), nepoatele Silvia Grossu, doctor în istorie, Universitatea de Stat din Moldova (1958), Margareta Donos, jurnalistă (1965).

  2. Sunt si eu o cureșnițeancă, Eugenia, fiica Ilenuței și a lui Valentin Revenco, de lângă școală. Am citit cu interes istoria satului natal. Pe vremea când eram elevă la Școala nr.1 din Soroca, am scris și eu istoria satului din povestirile bătrânilor moș Trofim al mătușei Aftinia, cuscrei dânșilor nășica Aniuta a lui nășelul Iosif Donos – toți făcând parte din cei dintâi locuitori ai satului nostru. În lista primilor „bortari” lipsește moș Toader, care își avuse casa pe locul actualei Case de cultură (dacă, între timp, nu s-au mai schimbat lucrurile).
    E adevărat că am avut parte de profesori valoroși în mica noastră școală, profesori care ne-au fost model de viață și dăruire profesiei. La cei menționați aș dori să fie amintită și fosta mea dirigintă Eudochia Cuzminicina Cebotari, soția directorului, dar și sufletul a tot ce se întâmpla frumos în școală – serate, serbări, șezători, festivaluri etc. Era profesoară de limba și literatura moldovenescă (pe atunci), dar română prin simțire și trăire, tot ea dirijor de cor, coregraf, regizor de spectacole, animator cultural etc.
    I-am purtat mereu în inimă pe toți bunii noștri profesori și m-am străduit să le urmez povețele în viața profesională (absolventă a facultății de limbi strine, Universitatea de Stat, colaborator al Ministerului Educației timp de 29 de ani, coautor de curriculum și manuale la Educația civică, Eminent al învățământului public).
    Îmi exprim tot respectul, recunoștință și îmi amintec cu mult drag de toți profesorii noștri, dar și de moș Fiodor Rotari, mătușa Irina și mătușa Paraschița care aveau grija de starea sanitară buna a școlii…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.