Nicolae Dabija s-a născut în cer

0
80

In memoriam

Vestea trecerii din viață, în zorii zilei de 12 martie 2021, a lui Nicolae Dabija m-a lovit ca un trăsnet. Sub vălul cernit al tristeții lacrimi amare îmi curg, dureros, pe șanțurile săpate pe obraji de implacabila trecere a anilor.

Cunosc, la fel ca toți muritorii, că existența omului este fatalmente vremelnică, dar simt că nu mă voi obișnui nicicum cu gândul că fratele de dincolo de Prut, care a cunoscut Buzăul şi i-a îndrăgit pe buzoieni, nu se va mai afla printre noi.

Îmi șterg ochii și, ca unul care am avut privilegiul de a-l fi cunoscut, văd că „traversarea”, cum spunea Marin Sorescu, nu este exclusiv dureroasă, ci şi una duioasă. Asta pentru că în mintea şi în sufletul meu vor rămâne neșterse momentele de înălțare intelectuală și patriotică în care, cu patos și spirit inegalabil, făcea referire la iubirea de neam, de țară, la istoria sa, la renașterea conștientei naționale, la reunirea românilor.

În clar-obscurul miezului de noapte, razele reci şi pustii ale lunii luminează raftul de bibliotecă pe care sunt rânduite volumele celui care a purtat un nume ce în limba greacă înseamnă victoria poporului, izbânda neamului și care semnifică bunătatea, generozitatea, dragostea pentru cei din jur.

Nicolae Dabija a plecat dintre noi pentru a rămâne al nostru, în neuitare şi eternă glorie. Eu știu că moartea nu e moarte, nu e plecare definitivă, nu e moarte de tot, ci doar trecerea la altă viață, la viață veșnică. Pentru creștini mormântul e mai aproape de cer decât oricare scaun de onoare. Şi Nicolae, bun creștin, știa asta!

Dorul de el îmi este alinat, oarecum, de credința că a fost chemat să stea de-a dreapta lui Dumnezeu și mă întorc cu fața către hotarul de unde răsare soarele asupra Țării, mă închin și mă rog pentru liniștită odihnă a sufletul celui plecat prea devreme şi pentru veșnica lui pomenire.

Francezii, în asemenea momente, nu spun „a murit”, ci „s-a născut în cer”. Aşa spun şi eu despre Nicolae Dabija, convins că el va fi legătura tainică şi trainică dintre poporul pe care l-a iubit ca nimeni altul și Dumnezeu, care va hotărî clipa astrală a românilor în a cărui împlinire a crezut până în ultima clipă a vieții.

Mihai SĂLCUŢAN,

vicepreşedinte al Uniunii Epigramiştilor din România

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.