Oamenii legii au depistat nereguli la Penitenciarul nr.6 din Soroca

0
259

   Conform unor date oficiale, reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) care au fost ieri, „într-o vizită inopinată”, la penitenciarul nr.6 din Soroca, ar fi depistat nereguli.

Astfel, oamenii legii au descoperit  peste 50 de cartele de reîncărcare pentru convorbiri telefonice, zece încărcătoare pentru telefon,  un telefon camuflat într-o nișă din peretele unei celule de detenție,  seringi ce conțin substanțe lichide necunoscute, precum și câteva pachețele cu praf. Acestea vor fi trimise la expertiză pentru a se stabili dacă este vorba despre droguri.

În urma descinderilor au mai fost ridicate fise pentru jocuri de noroc și seturi de cărți pentru poker, 40 de pastile de etiologie necunoscută, care nu au fost prescrise de medici și care de asemenea vor fi supuse expertizei. Totodată, au fost depistate 33 de cuțite.

Poliția mai anunță că 18 deținuți au fost transferați în alte penitenciare.

Amintim că cei de la PCCOCS  continuă acțiunile de urmărire penală în dosarul privind documentarea membrilor organizației criminale cu activitate în interiorul și în afara Instituțiilor Penitenciare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.