Un Mărțișor și două legende ale prevestitorului primăverii

0
37

Fie că are formă de floare, fluture, bănuț sau chipuri zâmbitoare, mărțișorul este motiv de bucurie pentru orice doamnă sau domnișoară. Micul obiect prins într-un șnur alb cu roșu care este pus în piept de către femei la începutul lunii martie şi poartă numele de mărțișor este simbolul venirii primăverii. Iată cele doua legende ale Mărțișorului.

 Tradiția asociază legenda cu Baba Dochia, o femeie care a trăit cu mulți ani în urmă. Se spune că aceasta avea o fiică vitregă pe care nu o îndrăgea. Într-o zi de iarnă geroasă, Baba Dochia și-a trimis fiica la râu să spele o haină foarte murdară, bătrâna sperând că tânăra nu va reuși să-i scoată fată. Pentru că nu reușea să o spele, tânăra începu să plângă cu lacrimi amare. Și cum încerca ea să frece haina murdară, a apărut un bărbat tânăr și frumos pe nume Mărțișor care a întrebat-o de ce plânge. Fata i-a povestit tânărului ceea ce i se întâmplă, iar Mărțișor i-a spus ca posedă o putere magică și i-a oferit acesteia o floare cu petale roș-albe și a îndemnat-o să mai spele încă o dată veșmântul şi apoi să se ducă acasă. Când a ajuns fata acasă haina era albă ca si neaua. Bătrânei Dochia nu i-a venit să creadă că haina era curată. Când a văzut însă floarea în părul fetei, Baba Dochia a întrebat-o: „De unde ai floare, căci este încă iarnă?”. Văzând că tânăra nu răspunde, baba a plecat chiar ea pe munte să se convingă că a venit primăvara.  Baba Dochia nu a uitat să-şi ia cu ea oile, dar şi nelipsitele 12 cojoace. Potrivit legendei, umblând cu oile prin pădure, baba torcea lână din furcă şi găsind o para (ban vechi, de origine turcească) i-a făcut o bortă, legând-o cu un fir de lână… De atunci a apărut obiceiul mărțișorului. Renunțând la cojoace unul câte unul, peste Dochia şi oile sale a venit iarna chiar când baba a crezut că este primăvară. Un ger năprasnic a făcut ca bătrâna și oile sale să înghețe, transformându-se, conform legendei, în stane de piatră. Rocile se pot observa și astăzi pe muntele Ceahlău și sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.

… O alta legenda a Mărțișorului este aceea ca Soarele a coborât pe Pământ. Se spune ca intr-o zi Soarele a vrut sa danseze si el intr-o hora, așa ca a venit pe Pământ luând înfățișarea unui tânăr. Ceea ce nu știa Soarele era ca Soarele nu mai era pe cer, a profitat si l-a răpit pe soare si l-a închis departe de ochii lumii. Pentru ca nu mai exista căldura soarelui si razele acestuia nu mai mângâiau pe nimeni, lumea s-a schimbat si nici măcar copiii nu mai râdeau. Un tânăr pe nume Mărțișor a avut însă curajul sa îl înfrunte pe zmeu pentru a-l elibera pe Soare. După ce a străbătut un drum lung de trei anotimpuri (vara, toamna si iarna), curajosul tânăr a ajuns la zmeu si s-a luptat cu acesta zile si nopți in sir, pana l-a învins. Soarele a fost eliberat si a readus lumea la viată, însă tânărul nu a apucat sa se bucure de el, din cauza rănilor din timpul luptei. Tot sângele lui s-a scurs pe zăpada imaculata, iar acesta este motivul pentru care șnurul mărțișorului este roșu cu alb. (SURSA: Libertatea)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.