Luni, 1 martie, începe vaccinarea și în Republica Moldova

0
226

  Astăzi, 27 februarie, Republica Moldova a primit primul lot de vaccin AstraZeneca (peste 21.000 doze din cele 200.000 promise) împotriva coronavirusului, oferit  de România. Luni începe vaccinarea, iar primele persoane care vor fi vaccinate împotriva COVID-19 vor fi angajații sistemului medical.

Mai întâi de toate vor fi imunizați cei care lucrează nemijlocit în cadrul secțiilor de reanimare și de terapie intensivă, precum și personalul din cadrul secțiilor cu profil COVID-19 din spitale. Ulterior va fi vaccinat întreg personalul medical din instituțiile spitalicești, precizează Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.În cadrul celei de-a doua etape vor fi imunizate persoanele care au depășit vârsta de 60 de ani, celor care au afecțiuni cronice, precum și angajații din cadrul structurilor de menținere și asigurare a ordinii publice, apărării și securității statului și lucrătorii din sistemului penitenciar.

Vaccinul împotriva COVID-19 din România a ajuns la Chișinău

Abia la cea de-a treia etapă va fi imunizată toată populația, adică toți cei care nu au fost vaccinați în primele două etape. Potrivit planului național de imunizare împotriva coronavirusului, 70% din populația Republicii Moldova ar urma să primească vaccinul.

Vă reamintim că ieri, 26 februarie, Ministerul Sănătății a anunțat că 14 400 de doze de vaccin AstraZeneca, produs de Coreea de Sud, ar urma să ajungă la noi în perioada 28 februarie – 3 martie, prin intermediul platformei COVAX. Cele peste 14 mii de doze de vaccin vor fi distribuite gratuit și formează primul lot din totalul de doze preconizate pentru 20 la sută din populație, livrate gratuit de platforma COVAX.

Pe de altă parte, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a autorizat vaccinurile împotriva COVID-19. Este vorba despre vaccinul rus „Sputnik V”, vaccinul Pfizer/BioNTech și vaccinul Oxford/AstraZeneca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.