Încă un ajutor de milioane din partea României

0
57
imagine: radiochisinau.md

  Astăzi, 19 februarie, în Republica Moldova sosește un nou lot de ajutoare umanitare din partea României. Acest lot valorează peste 48.000.000 de lei moldovenești (2.300.000 de euro) include 1,5 milioane de măști chirurgicale, 100.000 de măști FFP3, 100.000 de combinezoane, 100.000 de mănuși de unică folosință.

La ceremonia oficială de predare a asistenței umanitare acordată de România, care va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale va participa președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Acest ajutor este cu titlu gratuit ca urmare a vizitei Președintelui Klaus Johannis, la Chișinău și a activării Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, după discuțiile purtate de șefa statului la Bruxelles.

La eveniment vor mai participa Aureliu Ciocoi, Prim-ministru interimar al Republicii Moldova; Bogdan Aurescu, Ministru al Afacerilor Externe al României; Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene; Raed Arafat, Secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne al României; Tatiana Zatîc, Secretar de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. După discursurile oficialilor, se va face un tur al celor 13 camioane cu asistență umanitară, apoi vor urma declarații de presă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.