Carul construcției Stației de epurare la Soroca s-a urnit din loc

0
313

 

După cum transmite Serviciul de presă al primăriei municipiului Soroca,  recent, a avut loc o ședință de lucru, online, cu Banca Mondială şi Ministerul Agriculturii , Dezvoltării Regionale şi Mediului referitor la Proiectul „Securitatea aprovizionării cu apă si sanitaţie în Moldova”, proiect în care municipiul Soroca a fost acceptat pentru construcția Stației de epurare.  

Astfel, una din cele mai stringente și mediatizate probleme și-ar putea găsi rezolvare. Or, conform aceleași surse, proiectul se va desfășura în câteva etape: actualizarea tarifelor pentru apă și canalizare, studiul de fezabilitate – august, 2021; lucrul asupra designului proiectului – septembrie, 2021; lucrările propriu zise, în baza proiectului tehnic – anul 2022. (INFO OdN. Foto: Serviciul de presă al primăriei municipiului Soroca)

 

AO ”Info-DAVA” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul ”Comunicare pentru schimbare” în raionul Soroca. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.