Undeva, peste vreo 20 de ani: se căsătorește roaba lui Dumnezeu Chiriochia cu robul lui Dumnezeu Linus

0
97

În urma evenimentului

  Ziua de 14 februarie nu este doar ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR din întreaga lume (or, noi, românii suntem mai privilegiați din acest punct de vedere, „recidivând” și de Dragobete), dar și un bun prilej de a face unele totaluri în materie de tot ce ține de viața în cuplu (de până și după nuntă), inclusiv o retrospectivă a capitolului „Copii și ce prenume le dăm după naștere”.

Astfel, conform datelor parvenite de la Biroul Național de statistică, avem motive de îngrijorare, fiindcă numărul celor care au decis să-și pună pirostriile este în continuă scădere. Bunăoară, în anul pandemic 2020 au decis să-și jure dragoste până la moarte și după aceasta doar puțin mai mult de 20.000 de cupluri sau cu 3-5.000 mai puțin decât media pe ultimii cinci ani. Pe de altă parte, vârsta medie de căsătorie a ajuns să fie de 26 de ani la fete și 29 de ani la băieți, iar „flăcăii stătuți” și „fetele mari” nu mai sunt ceva ieșit din comun. Ba dimpotrivă, tot mai multă lume alege calea singurătății, cu toate consecințele de rigoare. Adică, nu mai este un secret faptul că natalitatea scade vertiginos, iar familiile-eroine sunt nu cele cu 8-9-10 și mai mulți copii, dar cele cu trei copii. Ca să nu mai zicem o dată în plus că, anuala se nasc cu mult mai mulți băieței decât fetițe (este de-ajuns să citiți atent rubrica noastră permanentă „Nasc și la Soroca copii” ca să ne dăm seama de această tendință). Or, din cei  27 274 de copii născuți în anul 2020, 14 306 sunt băieței și doar 12 968 sunt fetițe.

În fine, merită atenția și prenumele, pe care fericiții părinți le dau odraslelor lor, fiindcă fantezia mămicilor și tăticilor, dar și „memoria lor scurtă” pare să nu aibă margini. În primul rând, sunt foarte rare cazurile când părinții dau prenume tradiționale copiilor, cum ar fi Gheorghe, Vasile, Parascovia sau Ileana, dar și prenume, care o perioadă chiar ne-au c-am ros urechile – gen, Sveta sau Galea. În al doilea rând, mulți părinți își numesc odraslele conform unor „rigori” cunoscute doar de ei. Să zicem, cum vi se par astfel de prenume de fetițe ca Alisar, Cristal, Devia, Alifia, Iuvinella sau Karelya, ori de băieței – Ariel, Darwin, Azur, Tamerlan, Jador … Puteau oare sorocenii noștri să nu iasă în evidență la acest capitol? Bineînțeles, nu! De aici și câteva prenume, care în anul 2020 au stârnit nu doar nedumerirea, dar și interesul celor de la Oficiul Stării Civile – Noi, Linus, Suat, Amir (băieței) sau Chiriochia, Iordania, Fedolina, Isfira, Teona (fetițe). Cei drept, la prenume mai obișnuite pentru urechile noastre, sorocenii nu prea ies din tipare și se încadrează în „regulile generale”. De exemplu, cele mai populare prenume de fetițe în Republica Moldova, în anul 2020 au fost Sofia – 747 de fetițe au primit acest prenume, după care urmează Amelia – 729, Anastasia – 448, Maria – 438, Victoria – 431 și Daria – 430, iar la Soroca TOP-3 se prezintă astfel: Sofia, Amelia și Melania. La băieți lucrurile stau puțin mai „complicat”: pe republică cele mai populare trei prenume sunt David – 846 de cazuri, Matei – 663 de cazuri și Bogdan – 568 de cazuri, iar la Soroca cel mai popular nume de băiat a fost, în anul 2020, Darius, urmat de Damir și Nikita…

Până la urmă, cineva o să zică că nu contează ce nume poartă omul, dar contează faptele săvârșite de acesta. Fără îndoială, așa este! De aceea, să ne crească copiii frumoși și sănătoși să…să se pupe mirii!!!

Dan AOLEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.