Trei case au ars în raionul Soroca / VIDEO

0
753

Trei incendii s-au produs în aceste zile în raionul Soroca. Două în satul Visoca și unul la Schineni. Din fericire victime omenești nu sunt, au fost doar pagube materiale. 

Apelul la 112 a fost înregistrat sâmbătă, 13 februarie, la 13.25. Echipajul de intervenție a ajuns la fața locului, unde casa cu o suprafață de 35 metri pătrați era cuprinsă de flăcări.

Vântul puternic a favorizat răspândirea focului. Pompierii au stins incendiul, dar focul mistuise deja în totalitate bunurile materiale din casă și acoperișul acesteia. Din fericire nici o persoană nu a avut de suferit. Primele investigații de la fața locului au stabilit că incendiul s-ar fi produs de la încălcarea regulilor antiincendiare de exploatare a sobei și a canalului de evacuare.

În aceiași seară a ars o altă casă în satul Schineni. Aici la fel focul a mistuit bunurile din casă și acoperișul. Astăzi dimineață, în jurul orei patru, pompierii au fost chemați iarăși la Visoca. Și de această dată au fost evitate victimele omenești, au ars doar bunurile din casă.

„În acest context, IGSU atenționează repetat cetățenii despre necesitatea respectării regulilor antiincendiare în perioada rece a anului. Oamenii sunt îndemnați să nu supraîncălzească sobele, să verifice coșurile de fum înainte de exploatare, să stingă focul din sobă pe noapte și să aerisească bine încăperile pentru evitarea intoxicațiilor cu monoxid de carbon. Totodată, este indicat ca persoanele să fie foarte prudente la exploatarea surselor de încălzire, a aparatelor electrice, dar și a instalațiilor alimentate cu gaze naturale. Pentru evitarea riscului de izbucnire a arderii nu se recomandă amplasarea obiectelor combustibile, mobilierului și lenjeriei de pat în preajma surselor de încălzire” recomandă Direcția Situații Excepționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.