Veste bună pentru sportivi: a fost anunțată reluarea competițiilor sportive

0
42

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării /MECC/ a anunțat reluarea competițiilor sportive de către Federațiile Sportive de Șah, Judo, Atletism, Triatlon, Minifotbal, Taekwon-do și Baschet, transmite MOLDPRES.

Potrivit unui comunicat de presă al MECC, competițiile sportive au fost reluate cu respectarea obligatorie a Instrucțiunii cu privire la măsurile de prevenire şi control al răspândirii infecției COVID-19 la organizarea şi desfășurarea competițiilor sportive în aer liber şi în spații închise din anexa nr.2 a Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr.42 din 13 ianuarie 2021.

Astfel, în perioada 6-7 februarie, Federația de Lupte a organizat „Campionatul Republicii Moldova la lupte libere, rezervat seniorilor”; Federația de Atletism – „Campionatul  Republicii Moldova la atletism în sală și aruncări lungi în aer liber pentru seniori și juniori I”; Federația de Tenis – Turneului Winter Tour, ediția 2021, iar Federația de Volei – Campionatul Republicii Moldova la Volei (Masculin și Feminin), ediția 2021.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va examina și alte cereri de acreditare a Federațiilor Sportive privind organizarea și desfășurarea competițiilor sportive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.