Sărbătoare mare la Visoca: outsiderii din anul trecut au devenit campioni!

0
329

Iubitorii fotbalului din satul Visoca și, în primul rând, domnul primar Grigore Pleșca, au tot dreptul să jubileze. După ce echipa FC Visoca a avut o evoluție bunicică în campionatul Republicii Moldova, a venit timpul echipei a doua să câștige titlul în competiția raională și să-și adjudece titlul de campioană. Adică ceea ce anul trecut nu a fost posibil, anul acesta a devenit o certitudine — outsiderii de ieri sunt campionii de azi! Nu vreau să afirm că titlul a fost cucerit de visoceni „la pas” sau, să zicem, de o manieră spectaculoasă, dar… ce mai contează acest lucru, dacă cu o etapă până la finele competiției echipa și-a adjudecat titlul. O să fiu de acord și cu acei care sunt de părerea că victoria echipei din Visoca se datorează și ultimelor insuccese ale racovițenilor sau „trezirea” tardivă a fotbaliștilor din Rublenița sau a celor din Bădiceni, dar nu aceasta este important, dar ceea ce arată clasamentul de mai jos.

Pe de altă parte, o să fiu de acord și cu mai multă lume care este de părerea că această ediție de campionat a fost cea mai puternică, fiindcă așa și este. Să nu se supere cineva, dar deseori meciurile din campionatul raional au fost mai spectaculoase și mai urmărite de microbiști decât meciurile din Diviza B a campionatului Republicii Moldova. De altfel, un meci gen Steaua-Visoca sau Prietenia Agro-Inter II stârnește mai mult interes decât multe meciuri din campionatul republican. Acest lucru a fost confirmat și de meciurile ultimelor două etape ale competiției, care s-au desfășurat sâmbăta și duminica trecută. Nu de alta, dar scorurile înregistrate nici pe departe nu reflectă situația din teren, fiindcă absolut toate meciurile au fost pe muchie de cuțit, nimeni nu a dorit să piardă și toți au dorit să învingă.
Iată rezultatele de sâmbătă: STEAUA-INTER II: 6-3; VISOCA-RUBLENIȚA: 1-0; VOLOVIȚA-BĂDICENI: 0-2; PRIETENIA AGRO-OCOLINA: 3-0. Anume în această etapă s-a decis echipa campioană, iar discipolii lui Ilie Manea „și-au vândut scump pielea”, în deplasarea de la Visoca. Etapa de duminică: INTER II-BĂDICENI: 0-3 (deși în teren a fost 2-2, dar sorocenii au încălcat Regulamentul și au fost taxați cu un scor de neprezentare); OCOLINA-VISOCA: 0-3; STEAUA-PRIETENIA AGRO: 1-1; RUBLENIȚA-VOLOVIȚA: 4-1.

Bineînțeles, acei care au citit acest material nu au înțeles mesajul — „de ce s-a scris că campionatul s-a terminat, dacă mai este o etapă de jucat?”, dar… Au intervenit niște circumstanțe care nu țin de dorința fotbaliștilor și organizatorilor. Am în vedere decizia CNESP de a interzice meciurile de fotbal și, înaintea etapei de duminica trecută, toate echipele au fost anunțate că ultima etapă nu se va juca și că clasamentul final va fi acel de după penultima etapă. Toate echipele au fost de acord cu această propunere și… avem ceea ce avem. Poate doar cu excepția fotbaliștilor din Bădiceni, care ar avea motive de frustrare (dar, în ultimă instanță, vina le aparține, fiindcă au pierdut uneori puncte nejustificate, ceilalți trebuie să ia act de cele întâmplate, să se bucure sau, dimpotrivă, să-și lingă rănile și să se pregătească de noul campionat). (Dan AOLEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.