Cântecul de lebădă al lui Dodon în turneul de adio prin republică

0
270

Tableta de vineri

  După ce alegerile prezidențiale au devenit istorie, iar rezultatele lor au arătat cine și cât costă astăzi în Republica Moldova, cei doi (deja) candidați au avut și mai au un comportament exact în nota și în „stilul” etalat în campania electorală — unul demonstrează decență și responsabilitate, iar altul se dă în spectacol de prost gust și continuă să scuipe răutate și venin. Unul (una) a demonstrat că știe să câștige și să gestioneze victoria, iar altul și-a pus efectiv poalele în cap și s-a aventurat într-ul turneu al rușinii prin raioanele de sud (UTA Găgăuzia), care l-au votat masiv și care, din inerție, mai continuă să-l împroaște cu flori și aplauze.

De altfel, comportamentul lui Dodon nu poate fi explicat în niciun fel din punct de vedere al politicianului matur, copt la minte, responsabil de ceea ce vorbește și ce face. Or, chiar dacă puțini dintre noi s-ar fi așteptat că acesta își va strânge codița între picioare și va merge la Sadova să se plângă pe umerii susținătorilor gen madam Kirkurova, bădărănismul lui și lipsa de soveste, cum zic moldovenii (pentru buzoieni — om cu obrazul gros) au dat peste covată. Să aduni în plină pandemie zeci de oameni (care, cel mai probabil, te-au susținut și te mai susțin fie din toată inima, fie în eventualitatea unor circumstanțe) și să-i supui unui iminent pericol de infectare înseamnă nu doar lipsă de scrupule, nu doar o doză de cinism și ipocrizie incomensurabilă, nu înseamnă doar un gest de sfidare a deciziilor adoptate de statul pe care pretinzi că-l vei reprezenta până în pânzele albe, dar un gest criminal al unui om care nu dă nici o ceapă degerată pe cei care sunt jertfe (deseori nevinovate) ale politicii murdare și ale politicienilor de mahala. Nu de alta, dar secvențele tirajate pe toate rețelele de socializare de la acea întâlnire post-electorală de pomină ne amintesc de o adunare de colhoz, la care președintele supărat că cineva l-a călcat pe coadă se autoliniștește, înecându-și durerea în 50 de grame de vodcă și chemându-i la acest gest necugetabil și pe toți ceilalți, trăgându-i pe aceștia în mocirla în care se scufundă de bună voie și nesilit de nimeni. Ca să nu mai amintim de jargoanele și de eufemismele demne de hamalii de la gara feroviară, dar nu de un președinte, fie el și la sfârșit de mandat. Și când te gândești că un astfel de comportament va trebui să-l răbdăm până la finele lunii decembrie, te strânge în spate … De altfel, mai mulți comentatori și analiști politici au comentat într-un mod aparte dorința lui Dodon la cârma partidului socialiștilor — chipurile, acesta ar putea îngropa formațiunea și din PSRM ar putea să rămână doar praful și pulberea. Nu știu ce să zic în acest caz, dar dacă aceste prognoze se vor adeveri sau nu am nici un motiv să mă supăr …

La rându-i, Maia Sandu, încet, dar sigur își intră în pâine, nu forțează notă, este discretă în măsura posibilităților și, pe bună dreptate, nu grăbește evenimentele, păstrând o pauză la care unii șahiști ca Dodon pot doar să viseze. Pe de altă parte, primele declarații ale președintelui ales sunt dătătoare de speranță și îndreptățesc așteptările celor care au ales-o. Ba mai mult, la moara doamnei Sandu toarnă apă și presa afiliată lui Dodon, care tirajează în continuare minciuni (vezi, bunăoară, gogoașele publicate de un ziar de la Moscova, cu codiță la Chișinău, care scrie că Maia Sandu, nici mai mult-nici mai puțin, a anunțat război rusofililor!), de parcă aceștia nu au înțeles că anume datorită aberațiilor lui Dodon și K candidatul PAS a obținut o victorie zdrobitoare … Apropo, Kremlinul oficial nu s-a dezmințit nici de data aceasta, etalând o poziție duplicitară în relațiile cu președintele nou ales. Pe de-o parte, țarul Vladimir Putin și Patriarhul Kiril o felicită pe doamna Sandu și o asigură că între statele noastre va exista o colaborare, iar pe de altă parte, mai mulți deputați din Duma de Stat, politicieni, jurnaliști și, pur și simplu, specimene (vorba lui Chicu) cu cerul gurii negru nu doar sunt sceptici când vine vorba de calitățile doamnei Sandu, dar nu scapă momentul s-o înghimpe cu etichetări de genul „această fătucă scundă …”. Un motiv în plus pentru doamna Sandu de a le demonstra acestor „mojici” că nasc și la Moldova femei.

În fine, dacă e să credem amenințărilor lui Dodon, turneul lui prin republică va continua, fiindcă mai există multă lume, inclusiv la Soroca, care merită să-i asculte cântecul lui de lebădă, dar… Ca și orice alt turneu, acesta se va termina și noi cu Dvs. vom reveni la o viață normală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.