Dreptul la vot al multor cetățeni moldoveni din diaspora a fost încălcat, însă nimeni nu va fi pedepsit. Motivul – carențele legislative

0
25

Sute de cetățeni moldoveni din Marea Britanie și Germania nu au putut vota în turul doi al alegerilor prezidențiale, deoarece la câteva secții de votare s-au terminat buletinele de vot. Autoritățile moldovenești dau vina pe legislație și spun că în prezent numărul maxim de buletine prevăzut pentru o secție de votare este de cinci mii. Între timp, în Parlament nu au fost acceptate modificările legislative care ar permite asigurarea dreptului la vot și descărcarea secțiilor de votare. Autorii amendamentelor nu renunță și afirmă că vor insista pe aprobarea modificărilor.

 Sorin Echim este student în orașul Frankfurt din Germania, iar la aceste alegeri prezidențiale, în ambele tururi, a fost voluntar la secția de votare. În turul întâi, secția a fost amenajată în incinta Consulatului R. Moldova din Frankfurt, însă din cauza numărului mare de alegători în turul doi, secția a fost amplasată într-o clădire administrativă a unui stadion.

 La 06.00 dimineața așteptau să voteze peste o mie de alegători

Dis-de-dimineață Sorin a anticipat că nu vor ajunge buletine de vot. Asta deoarece când a venit la secție, la ora 06.00 dimineața, în rând deja așteptau circa o mie de persoane. După câteva ore, a devenit clar că nu vor ajunge buletine de vot, astfel au încercat să redirecționeze alegătorii spre alte secții de votare din regiune. Cu trei ore înainte de închiderea secției de votare, toate cele 5 mii de buletine de vot au fost epuizate. Unii moldoveni au plecat repede spre alte secții de votare, alții însă au rămas pe loc, în speranța că se va putea face ceva pentru a suplini numărul de buletine. Într-un final, secția s-a închis. Cu toate că erau revoltați, oamenii nu au depus atunci plângeri sau contestații.

 Circa două mii de moldoveni nu au putut vota la Londra

Mulți moldoveni stabiliți în Anglia, la fel, nu și-au putut exercita dreptul la vot. Dumitru Vicol locuiește la Londra și afirmă că în capitala Marii Britanii s-au terminat buletinele de vot în trei secții, așa că aproximativ 2 mii de moldoveni așa și nu au putut vota. Nici aici oamenii nu au depus plângeri sau sesizări, în principal din cauza restricțiilor impuse de autoritățile britanice în legătură cu pandemia de COVID-19, și anume pentru a nu admite îmbulzeala.

 CEC nu are o evidență a cetățenilor care nu au putut vota

Rodica Sîrbu, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media din cadrul Comisiei Electorale Centrale (CEC), a confirmat că nu au fost înregistrate plângeri oficiale din partea alegătorilor care nu au putut vota deoarece s-au terminat buletinele de vot. CEC nu deține informații exacte despre numărul moldovenilor care nu au putut vota din această cauză. La rândul său, vicepreședintele CEC, Vladimir Șarban precizează că nu s-a permis aducerea unui număr suplimentar de buletine de vot în aceste secții de votare deoarece legislația prevede cel mult 5 mii de buletine pentru o secție.

 Codul Electoral trebuie amendat

Sorin Echim este convins că legislația electorală trebuie modificată urgent pentru a elimina obstacolele artificiale care au îngrădit dreptul moldovenilor de  a vota. „În opinia mea, în regiunile unde s-a atestat un flux mare de cetățeni, trebuiau deschise mai multe secții de vot. Această soluție trebuie aplicată pentru următoarele alegeri, iar în perspectivă trebuie introdusă votarea electronică”, conchide tânărul.

Imediat după alegeri, deputații PPDA Vasile Năstase și Dinu Plângău au înregistrat un proiect de lege, prin care au propus mai multe modificări la Codul Electoral. Astfel, amendamentele prevăd majorarea numărului buletinelor de vot pentru secțiile de votare din străinătate de la 5.000 la 10.000, introducerea sistemului electronic de vot, dar și votarea timp de două zile consecutive. Modificările nu au întrunit însă numărul necesar de voturi în prima lectură, fiind blocate de deputații socialiști, cei ai Partidului Șor, dar și câțiva deputați democrați. Vicepreședintele Parlamentului, deputatul PSRM Vlad Bătrîncea a precizat că fracțiunea sa a refuzat examinarea modificării doar din motive procedurale, și anume din cauza că amendamentele nu au avizul guvernului. În replică, Năstase a precizat că autorii vor cere avizul Executivului și vor insista la Biroul permanent al Parlamentului să repună proiectul de lege pe agenda deputaților.

 

Lilia Zaharia,

Asociația Presei Independente

 

Legendă la foto: Alegătorii moldoveni la secția de vot din Frankfurt, Germania, la 15 noiembrie 2020. Sursa foto: Vadim Medooff

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.