Zenaida Pally — „Sfinxul” din Soroca

0
184

Celebra mezzo-soprană română Zenaida Pally, prima interpreta în România a rolului Sfinxul în capodopera enesciană ”Oedip”, s-a născut în Soroca la 10 iunie 1919. Anul acesta noi marcăm o sută de ani de la nașterea cântăreței. În anii 1946-1974, Z. Pally este solistă la Opera din București, Artistă a poporului (1962), Premiul de Stat (1953, 1960).

Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul din București (1940-1945) cu Elena Saghin (canto). Înscrierea sa la Conservator a avut loc după ce intrase ca studentă la Academia Comercială și la Belle Arte, unde l-a avut profesor pe renumitul pictor Jean Steriadi, urmând în paralel cele trei facultăți. Între anii 1945-1948, s-a perfecționat în arta cântului sub îndrumarea Mariei Nevi. Debutează în mai 1945 cu două roluri verdiene: Amneris din ”Aida” și Maddalena din ”Rigoletto”. Repertoriul Z. Pally: Carmen din opera omonimă de G. Bized, Azucena ”Trubadurul”, Emilia ”Otello”, Eboli ”Don Carlos” de G. Verdi, Dalila ”Samson și Dalila” de C. Saint-Saёns Ortruda, ”Lohengrin” de R. Wagner, Charlotta ”Werther” de J. Massenet, Orfeu ”Orfeu și Euridice” de G. F. Handel, Marcelina ”Nunta lui Figaro” de W. A. Mozart, lieduri.

 

Vocea sa avea un timbru particular cu un ambitus larg, acoperind registrele de la alto la soprană lejeră. Rolul Sfinxului din ”Oedip”-ul anescian în anul 1958 avea să-i aducă consacrarea în operă, prin interprindere tulburătoare a scenei prăbușirii Sfinxului, creând un moment de mare dramatism, prin glissando-ul descendent, de la registrul acut până la grav. Temperament vulcanic, Z. Pally copleșea auditoriul printr-un joc de scenă de o mare vivacitate. De asemenea mimica, trăirea cu intensitate a fiecărui personaj au dus la realizarea unor momente interpretative unice.

Z. Pally s-a stins din viață în 27 iunie 1992 la Saarbrücken, Germania. A doua montare a tragediei lirice ”Oedip” 1956, în Opera din Bruxelles (dirijor René Defossez) după 20 de ani din premiera la ”Grand Opera”, Paris. Ca urmare s-a trezit interesul publicului iubitor de muzică lirică față de artiști români. Răspunzând invitației Teatrului de Muzică din Mons și Radioteleviziunii belgiene, Z. Pally împreună cu dirijorul Jean Bobescu, colegi de scenă Maria Șindilaru și Nicolae Herlea a plecat în turneu prin Belgia. Pe scena Teatrului Regal din Mons ei au participat în opera ”Carmen”. Z. Pally a interpretat rolului Carmen. Cronicarul belgian din ziarul ”La provence” scria că Z. Pally ”a rămas în tradiție”, fiind o excelentă comediană de mare expresie, atitudinii provocatoare, violent pasionată, cu acea senzualitate care face din Carmen o creatură de instincte”.

Radioteleviziunea belgiana a organizat ”o seară de operă” la Centrul Cultural din Uccle. Z. Pally a executat aria prințesei de Eboli din ”Don Carlos” de Verdi și aria Dalilei din ”Samson și Daniela” de Saint-Saёns.

Sala Arte a Bibliotecii municipale ”Eugeniu Coșeriu”, Bălți dispune în colecție un disc de raritate: ”Zenaida Pally în Moscova”, cu înregistrări din turnee anilor 1955-1956 pe scena Teatrului Bolșoi. Scenele din ”Aida” și ”Carmen” cu vocea solistei de neuitat Z. Pally noi putem astăzi să audiem cu mare interes și să le păstrăm pentru generații viitoare. Ca parteneră a avut în acest turneu o altă cântăreață de operă, originara din Bălți, Basarabia — Maria Voloșescu.

(Materialul a fost pregătit după amintirile ”La pupitrul operei” de J. Bobescu, București, 1964 și cartea ”Muzicieni Basarabeni afirmați în România” de M. Popescu, București, 2014)

Inna Cuznețova-Stamate, șef Sala Arte a BMB ”E. Coșeriu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.