(VIDEO) S-a circulat greu spre cinci sate și  pe câteva porțiuni din traseul R 14. Aflați detalii

0

Ninsoarea din această dimineață a făcut bătăi de cap șoferilor care locuiesc în câteva sate. S-a circulat cu greu și pe unele segmente ale traseului național R 14. Drumarii au muncit de cu zor, astfel încât circulația transportului auto nu a fost oprită. Întreprinderea este pregătită să înfrunte zăpezile, spun responsabilii de la S.A. “Drumuri Soroca”.

Potrivit lui Ion Zuza, Șeful sectorului Soroca, S.A. “Drumuri Soroca”, azi dimineață specialiștii de la întreprindere au deblocat traseele de acces spre satele Baxani, Vasilcău, Dubna, Visoca, Dărcăuți, iar pe traseul național R14, zăpada a îngreunat circulația pe segmentul dintre satele Slobozia-Cremene și Ciripcău. Zăpada s-a așternut într-un strat gros, totuși traficul nu a fost stopat, deoarece drumarii și-au făcut treaba în termeni restrânși. Specialiștii continuă să supravegheze situația pe drumurile din raion.

„Dimineață am avut o discuție cu autoritățile raionale în care am menționat că  din cauza ninsorii și a vântului, pe drumul de acces spre traseul principal se adună zăpadă. În scurt timp au venit drumarii de la întreprinderea responsabilă și au curățat drumul”, a menționat Gheorghe Cojocaru, primarul comunei Vasilcău.

Întreprinderea dispune de mai multe unități: două Kamaz-uri cu lame pentru deszăpezirea carosabilului, patru tractoare T 150, opt tractoare de marcă MTZ și trei gredere. Zilele acestea, la deszăpezire au fost implicate cinci unități tehnice: trei de marca Kamaz și două de marca ZIL. Totodată 14 angajați ai întreprinderii, responsabili de tot atâtea sectoare periculoase de drum din raion, răspândesc manual materialul antiderapant. Este vorba de anumite porțiuni de drum pe teritoriul satelor: Șeptelici, Sobari, Ocolina Țepilova; Pe traseul R 14, în preajma satelor Ocolina, Alexandru cel Bun, Iorjnița Cosăuți ș.a.

“Volumul de antiderapat utilizat pentru deszăpezirea drumurilor în raionul Soroca depinde de condițiile climaterice. În iernile precedente, întreprinderea a utilizat între 3800-4000 tone de antiderapant. La ziua de azi în depozitul SA Drumuri Soroca sunt 1380 tone de material antiderapant”, a mai spus Ion Zuza.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în următoarele două zile nu se prognozează precipitații. Începând de sâmbătă ninsorile revin și va ninge până miercuri. Temperaturile vor varia între 0 și -1, -5 grade noaptea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.