Construcţia staţiei de epurare a oraşului Soroca este unul dintre principalele proiecte de investiţii capitale ale autorităţilor
Fotograf: Vadim Şterbate
Asociaţia Presei Independente din Republica Moldova, al cărei membru este şi ziarul “Observatorul de Nord”, a lansat proiectul „Sporirea transparenței investițiilor capitale publice prin consultarea propunerilor cu locuitorii comunităților”, finanțat de Ambasada Marii Britanii la Chișinău din Fondul pentru Bună Guvernare. Astfel, în perioada următoare urmează să înlesnim sporirea transparenței procesului de planificare a investițiilor capitale în Primăria oraşului Soroca.
…ne-am dori implicarea sorocenilor în alegerea celor mai importante investiţii capitale pe care urmează să le facă autorităţile.
Redacţia ziarului “Observatorul de Nord” îşi propune să fie un liant între societatea civilă şi autorităţi, astfel ca administraţia să informeze orăşenii despre proiectele de investiţii capitale, iar opinia publică să-şi spună cuvântul în alegerea priorităților. În Strategia de Dezvoltare Social Economică a oraşului Soroca pentru anii 2015-2020 sunt incluse zeci de acţiuni planificate de autorităţile locale ce presupun investiţii capitale de bani publici, cum ar fi: Constituirea zonei industriale în regiunea centurii pe terenul de rezervă a orașului Soroca; Reconstrucția capitală a drumului pe porțiunea Volovița-Soroca, inclusiv reconstrucția capitală a podului Bechir; Constituirea serviciului de transport public cu utilizarea troleibuzelor pe ruta Volovița-Soroca-Egoreni; Constituirea și construcția unei străzi pietonale (str. Pușkin — str. Ștefan cel Mare — str. Negruzzi); Iluminarea cu aplicarea tehnologiilor de utilizare a energiei solare pe străzile și stradelele principale, parcuri și locurile publice aglomerate; Restaurarea monumentelor istorice incluse în cele 4 zone istorice ale landșaftului urban: Zona „Bujărăuca”, Zona „Muntoasă”, Zona „Medievală”, Zona „Centrală”; Reconstrucția capitală a stadionului central; Construcția unui complex sportiv polivalent; Construcția stației de epurare a apelor reziduale; Reconstrucția zidului de protecție de pe malul râului Nistru; Reconstrucția clădirilor multietajate; Construcția depozitului ecologic regional; Construcția stației de sortare a deșeurilor şi altele. Astfel că ne-am dori implicarea sorocenilor în alegerea celor mai importante investiţii capitale pe care urmează să le facă autorităţile, dar şi prezentarea sugestiilor pentru planificarea acestora, inclusiv prin participarea la dezbaterile publice organizate de “Observatorul de Nord” în parteneriat cu Primăria oraşului.
Acţiuni extrase din Strategia de Dezvoltare Social Economică a oraşului Soroca (2015-2020):
Constituirea zonei industriale în regiunea centurii pe terenul de rezervă a orașului Soroca;
Reconstrucția capitală a drumului pe porțiunea Volovița-Soroca, inclusiv reconstrucția capitală a podului Bechir;
Constituirea serviciului de transport public cu utilizarea troleibuzelor pe ruta Volovița-Soroca-Egoreni;
Constituirea și construcția unei străzi pietonale (str. Pușkin — str. Ștefan cel Mare — str. Negruzzi);
Iluminarea cu aplicarea tehnologiilor de utilizare a energiei solare pe străzile și stradelele principale, parcuri și locurile publice aglomerate;
Restaurarea monumentelor istorice incluse în cele 4 zone istorice ale landșaftului urban: Zona „Bujărăuca”, Zona „Muntoasă”, Zona „Medievală”, Zona „Centrală”;
Reconstrucția capitală a stadionului central; Construcția unui complex sportiv polivalent;
Construcția stației de epurare a apelor reziduale;
Reconstrucția zidului de protecție de pe malul râului Nistru;
Reconstrucția clădirilor multietajate;
Construcția depozitului ecologic regional;
Construcția stației de sortare a deșeurilor şi altele.