Unirea deja există prin cultură, limbă, istorie, credință și chiar pământ creat de Dumnezeu. Rămâne a fi înfăptuită partea politică, în calea căreia stau niște prejudecăți învechite. În prezent, România este o țară democratică cu legi europene. De Unire să nu se teamă nici alte etnii, cărora le recomand să cerceteze cum trăiesc semenii lor de peste Prut, unde sunt zeci de mii de ucraineni, ruși, sârbi etc., care sunt susținuți în valorificarea culturii lor naționale. Îmi doresc Unirea pentru un viitor sigur al copiilor mei. Vreau să dispară această veșnică întrebare: ”cine suntem noi?”, să fim cu toții mândri de a fi români, alături de moldovenii, ardelenii, oltenii și muntenii din România. Cândva, bunicul meu a ascuns plugul în pământ, sperând că-l va dezgropa după Unire. Aștept ziua când voi putea vota pentru Unire și promit să dezgrop acel plug.
Ludmila Talmazan, profesoară la Școală Profesională din Soroca