De profesie este jurist și diplomat, dar mai este pasionat de gastronomie și chiar are diplomă de bucătar-șef, iubește călătoriile de orice gen și sporturile extreme și de curând a participat, alături de alți șase cetățeni ai Republicii Moldova și României, la o aventura maritimă la care alții pot doar să viseze…
S-a născut în anul 1982 în orașul Soroca, și-a făcut studiile la Liceele Teoretice „Constantin Stere” din Soroca și „Gheorghe Asachi” din Chișinău. A absolvit Facultatea de Drept a USM, după care a fost angajat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. În perioada 2004-2016, a ocupat mai multe funcții, de la atașat până la consilier. Între anii 2007-2010, a ocupat poziția de consilier în cadrul ambasadei Republicii Moldova în Statul Israel, inclusiv postura de însărcinat cu afaceri ad-interim în cadrul aceleiași ambasade. În anii 2013-2016, a fost reprezentant permanent adjunct al Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU și alte organizații internaționale la Geneva. În perioada 2016-2018, a fost consilier al Directorului general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, șef al Departamentului dezvoltare în cadrul grupului de companii ”Roofart” și secretar general al Uniunii Avocaților din Republica Moldova. Are două studii de masterat — „Dreptul și gestiunea vinului și viței de vie” și „Studii în securitatea NATO”. Este căsătorit și educă doi copii. Cunoaște mai multe limbi, dar numai patru la perfecție — româna, engleza, franceza și rusa, și se numește Igor Moldovan. Interlocutorul meu de astăzi are o carieră profesională frumoasă, dar… nu despre diplomație și serviciu vom vorbi, ci despre un hobby mai puțin obișnuit, despre care ar fi bine și interesant să știe și cititorii noștri.
− Am aflat despre unul din hobby-urile Dvs. de la o persoană de încredere, dar ar fi mai bine să aflăm chiar din prima sursă despre preocupările extra-profesionale ale omului Igor Moldovan…
− Sunt pasionat de gastronomie și chiar am diplomă de bucătar-șef, iubesc călătoriile de orice gen și sporturile extreme, dar intuiesc că mai mult vă interesează aventura maritimă pe care am săvârșit-o de curând.
− Întocmai, or este vorba despre o expediție ieșită din comun, care nu poate fi la discreția oricui. Povestiți-ne despre ce este vorba.
− Spuneam mai sus despre pasiunea mea față de sport și călătorii. Sporturile maritime sunt printre preferatele mele. Fiind în Israel, am practicat yachtingul, dar de data aceasta a fost vorba despre ceva mai serios, de marinărie la propriu. Este vorba de o traversadă a Oceanului Atlantic de Nord, din Reykjavik, Islanda, până la Ilulissat, Groenlanda.
− A fost vorba de o vacanță mai exotică și cine v-a însoțit în această escapadă maritimă?
− Nu pot să zic că a fost vorba de o vacanță în sensul obișnuit al cuvântului. Mai degrabă a fost o tentativă (reușită) de a-mi verifica forțele și limitele proprii în condiții extreme. Aventura a fost realizată pe velierul „Petru I” în componența unui echipaj internațional constituit din cetățeni moldoveni, români și ruși. Barca fiind sub pavilion rusesc, noi am mai arborat, cum era și firesc, drapelele Republicii Moldova și României. Echipajul în care noi eram pe post de mateloți a fost constituit din opt persoane: doi ruși — căpitanul și bucătarul de pe barcă, și șase basarabeni, dintre care unii stabiliți permanent în România.
− Despre cine este vorba — și vă întreb nu doar din simplă curiozitate, dar și pe motiv că nu oricine și nu oricând se încumetă la astfel de peripeții.
− Dat fiind faptul că ziarul Dvs. se numește Observatorul de Nord, vreau să zic că marea majoritate a echipei noastre de aventurieri neînfricați sunt originari din nordul Basarabiei: Anatol Untură și Dan Untură, oameni de afaceri, sunt originari din Florești; Mihai Melnic, medic-cardiolog, originar din Fălești/Bălți; Oleg Margină, skipper profesionist (căpitan de vas) în România, din Drochia, și subsemnatul. Cel de-al șaselea coechipier basarabean și cel mai tânăr dintre noi se numește Mihai Donciu, este originar din Chișinău și este stabilit la Copenhaga. Expediția a durat trei săptămâni, în perioada iunie-iulie 2019. Totul a început din capitala Islandei, Reykjavik, unde ne aștepta barca, după care a urmat traversarea Atlanticului de Nord către țărmurile Groenlandei până în orașul Ilulissat, o localitate din nord-vestul insulei, cu o populație de 4900 de oameni, aflată la 200 kilometri de Cercul Arctic, patria celebrului explorator Knud Rasmussen. De altfel, densitatea populației în Groenlanda este cea mai mică în lume — doar 56.000 de oameni pe 2.166.000 de kilometri pătrați.
− Apropo, dacă această escapadă nordică nu a fost un concediu, putem afirma că ați mers acolo având niște scopuri anume — să zicem, legate de ecologie? Sau, poate, ați sesizat cumva fenomenul încălzirii globale?
− Observațiile asupra încălzirii globale necesită expertiză profesionistă și trebuie lăsate în seama ecologiștilor și organizațiilor de mediu. Scopul principal al expediției noastre a fost satisfacerea spiritului de aventurier și explorarea limitelor umane. Alt scop a fost să vizităm acel tărâm nordic foarte puțin cunoscut în partea noastră de lume și să revenim vii și nevătămați acasă, la familiile noastre. Oceanul nu iartă erorile, prin urmare, am depus toată vigilența să reducem la minim riscurile de orice fel, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al factorului uman. Totuși, am avut și câteva situații mai puțin plăcute, dar istoria le absoarbe. Scopul meu personal a fost să ies din zona de confort, să-mi testez capacitatea de a face față noilor provocări, inclusiv coabitarea cu mai multe persoane într-un spațiu limitat, departe de civilizație.
− Ați avut legătură telefonică cu cei de acasă?
− Nu vreau să creadă cineva că am fost aidoma lui Columb, or noi am beneficiat de toate tehnologiile moderne de navigație. Semnalul GSM a lipsit în traversada peste ocean, precum și în unele fiorduri sălbatice de-a lungul coastei Groenlandei, unde am fost nevoiți să ne adăpostim de furtuni. Totuși, chiar și în acele zile am avut comunicare cu țărmul și cu ”centrul de control” la care erau conectate soțiile noastre prin intermediul sistemului de comunicații prin satelit Iridium Go. În rest, am avut acces la telefonie GSM și internet.
− Ați fost tot timpul pe apă sau ați avut și opriri pe țărm?
− În total pe barcă am petrecut 18 zile, dintre care 14 zile de navigație nonstop. Am avut câteva staționări în timpul cărora am suplinit rezervele de hrană, diesel și apă potabilă, am explorat regiunile și am contactat cu populația băștinașă. Am realizat și câteva filmulețe, în care localnicii, care ne-au devenit prieteni, au exclamat „Salut, Moldova!!!”.
− Numai să nu ziceți că ați întâlnit moldoveni și în Groenlanda!
− Aș putea greși, dar cred că eram unicii moldoveni în Groenlanda. Totuși, am întâlnit oameni care ne-au impresionat. La întoarcere, în avion din Ilulissat către Kangerlussuaq, unde am avut escală către Copenhaga, am făcut cunoștință cu o domniță din Aarhus (Danemarca — n.r.), studentă la medicină, care s-a ambiționat să parcurgă pe jos traseul Cercului Arctic (cca 160 de km). Kia, acesta este numele ei, ne-a surprins prin curajul său și a dat dovadă de adevărat spirit de explorator.
− Spuneați mai sus despre niște situații mai dificile în care ați nimerit…
− Au fost și din astea, dar nu au avut un impact negativ asupra noastră. Mai degrabă le-aș numi situații memorabile, dar nu fatale… La un moment dat, a ieșit din funcțiune motorul bărcii și, deși acesta nu este un pericol, fiindcă puteam merge mai departe cu ajutorul pânzelor, exista riscul să avem probleme cu frigul — când temperatura apei este de doar câteva grade plus, iar barca este făcută din oțel, nefuncționarea motorului, care ne aproviziona cu căldură, putea fi o durere de cap. Căpitanul însă a rezolvat defecțiunea și am mers mai departe. Altădată, bunăoară, ne-am ascuns de o furtună perfectă de 5 baluri și de valuri mari de 4 metri între niște fiorduri, care, privind harta, am constatat că erau neexplorate, noi fiind, probabil, primii oameni care am ajuns până acolo. Nu vreau să zic că ne-am considerat mari eroi, dar ne-am simțit cumva măguliți… La fel cum am fost mândri când am arborat drapelele Republicii Moldova și României pe bordul navei în golful Disco Bay, la capătul pământului. Este un sentiment greu de descris.
− După această expediție de-a dreptul fantastică urmează și altele?
− Sunt sigur că vor urma aventuri și mai interesante, în cazul în care ne va ajuta Dumnezeu, dar nu pot să anticipez nimic. Știu că prietenul meu Anatol Untură pregătește o expediție în Antarctida, dar există ceva probleme organizatorice și este prematur să spun ceva mai mult.
− Vă mulțumesc pentru interviu.
