HARTA: Biserici și mănăstiri în raionul Soroca, viața comunității creștin-ortodoxe pe timp de covid-19

0
1342

90,7% sau 70 459 din populația raionului Soroca recenzată în 2014, au declarat că sunt creștini ortodocși, aceasta fiind cea mai mare comunitate religioasă atât în raion, cât și în țară (90,1% dintre respondenți). De la începutul epidemiei de Coronavirus în Republica Moldova, viața bisericilor dar și a enoriașilor s-a schimbat mult.

 

Din cauza virusului care s-a răspândit vertiginos începând cu luna martie, accesul enoriașilor la slujbe a fost interzis. Pe perioada Stării de Urgență,  bisericile au avut ușile închise pentru enoriași. Nici măcar la Slujba Învierii credincioșii nu au avut acces în biserici.

 

 

Mai apoi, autoritățile medicale din țară au permis oficierea slujbelor în aer liber cu respectarea măsurilor de profilaxie a virusului, iar din data de 5 iunie credincioșii pot participa la slujbe în locașe, respectând aceleași reguli: purtarea mănușilor și a măștilor de protecție, respectarea distanței sociale, dezinfectarea mâinilor. Vârstnicii de peste 63 ani nu au voie să iasă din case fără necesitate stringență. Locașele sunt dezinfectate până și după fiecare slujbă.

 

În raionul Soroca sunt cinci mănăstiri. De asemenea în localitățile raionului sunt câte una sau două biserici, în total fiind  61 de biserici (vezi harta) și tot atâția preoți. Patru locașe țin de Mitropolia Basarabiei, iar 57 țin de Mitropolia Moldovei. Pe lângă preoți, la fiecare biserică activează câte 5-7 lucrători: pălămar, staroste, cântăreți, persoană de servici.

 

 

De la începutul epidemiei de Coronavirus în Republica Moldova, viața bisericilor dar și a enoriașilor s-a schimbat mult. Echipamentul de protecție și dezinfestanții au devenit elemente obligatorii în locașe, iar cununiile, botezurile pot fi desfășurate cu participarea unui număr restrâns de persoane. Din cauza asta unii soroceni au renunțat la evenimente, alții le-au amânat sau le-au desfășurat adaptându-se regulilor  impuse în condițiile de epidemie.

 

 

Noi am povestit despre noile realități ale vieții bisericilor și a comunității creștin-ortodoxe din raionul Soroca pas cu pas și vă invităm să vedeți cum stau lucrurile, dacă v-a scăpat să o faceți până acum.

 

 

***

Articolul a fost realizat în cadrul proiectului „Înțelegerea audienței prin asistență digitală” implementat de Internews cu suportul Suediei.


Articolul precedentMeteorologii au emis COD GALBEN: Află despre ce avertizează specialiștii
Articolul următorFamiliile sorocenilor cu cel puțin patru copii vor primi câte 6000 lei la fiecare naștere

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.